„Retracție a eului – mecanism de apărare care constă în a renunţa la orice activitate 
care poate aduce neplăcere. Unii subiecţi hipersensibili au tendinţa de a se închide în ei înşişi (introversiune), de a trăi marginal, de a-şi limita relaţiile cu semenii, de a-şi reduce activităţile la domeniile în care ei excelează sau de a se cantona în rolul de spectator. Această conduită îi pune la adăpost de suferinţă, dar le interzice împlinirea personalităţii.”
Nu am avut curaj niciodata sa fiu altfel decat mi s-a impus. Intotdeauna a trebuit sa ma conformez standardelor si pretentiilor parintilor, a profesorilor, a familiei, a societatii in general. I-am admirat sincer pe cei care au incalcat regulile, dar numai atunci cand nu au fost afectati altii. Adica, fa ce vrei, dar sa nu sufar eu, numai ca nu functioneaza mereu in felul asta. Orice actiune naste o reactie asupra cuiva, fiindca nu suntem ai nimanui pe lumea asta. Si totusi, sunt decizii care ne privesc personal. La acest gen de rebeliune ma refer. Citește în continuare „I’m the wonderman”
dimineață la serviciu, perioadă de stres epuizabil pentru orice organism, mai ales toamna și iarna. Și, ca D-zeu să îmi deschidă ochii și să mai mă oprească din lamentări, mi-a arătat într-o dimineață ca sunt alții mult mai slabi și nepregătiți decât mine, care îndură suplicii mai mari. De atunci, frigul și oboseala mi s-au părut mai puțin ofensive, iar acum realizez că problemele mele erau de-a dreptul penibile. Bine, acum scriu de la căldurică… Frigul rămâne unul dintre dușmanii mei. 
tunete, răpăieli zgomotoase de ploaie… Îmi impun să abandonez lumea reală și ușor – ușor mă desprind… Brusc, văd chipul ei vesel, cu ochi surâzători, ten delicat, frumos care nu 
mine să stau tăcut și să nu mă angajez în discuții. Când tac, par chiar foarte cuminte; mai mult decât atât, în felul ăsta am răgaz să cumpănesc, să judec. Dar acum e mai bine să vorbesc. Și o 
apoi trimite-o! Adierea nopții-mi va fi vestitorul și 
despre ce? Cândva m-aș fi gândit la cele multe și mărunte pe care le voiam în viața mea. A fost o perioadă în care nu știam că totul pe lumea asta este trecător și totul este deșertăciune (cum tot aud în jur și citesc în cărți) și aveam dorințe mediocre care mă satisfăceau pe moment și îmi excitau spiritul banal. Tinerețea, entuziasmul și frumusețea atrăgeau cele bune și păreau de ajuns. Și erau de ajuns. De ce să fiu nerecunoscătoare? Îmi doream și se întâmplau. Dorințe mediocre, destin 
Sinapse 