Publicat în Povestea mea

Eva 1.3

Începutul aici

****
O palmă după ceafă a adus-o înapoi, peIMG-20191119-WA0000 pământ. Urechile i s-au desfundat şi abia atunci a auzit larma din jurul ei. Chelu îi răsufla în față.
– Ai auzit ce-am spus, ciudato? Te întrebam dacă ai o filozofie şi despre cum se țin picioarele crăcănate, în timp ce uriaşul meu se plimbă printre ele.
Eva şi-a rotit privirea pe stradă, în speranța că ar fi putut să îi vadă cineva şi să-i vină în ajutor, dar în afară de case înțepenite în timp, cu perdele încărcare  de praf, şi vegetație sălbatică nu era nimeni şi nimic. Doar Osânză şi Dulău, care plângeau fără sunet.   Citește în continuare „Eva 1.3”

Publicat în Povestea mea

Eva 1.2

Prima parte, uşor modificată, aici. 

                                                                                  **

Clopoțelul a anunțat vacanța și i-a întrerupt şirul gândurilor. A ieşit prima din clasă,Eva1 de teamă să nu intre în conflict cu colegii ei, care aşteptau un motiv, cât de mic, să ridiculizeze pe cineva. Şi-a adus aminte de Luchian, un băiat cuminte și modest, care avea o deformație a labei piciorului și schiopăta foarte tare. Unii dintre colegii lui nu scăpau ocazia să-l umilească, mai ales cand îl vedeau în preajma vreunei fete. El își ascundea capul între umeri, își ferea privirea și aștepta să devină invizibil pentru ceilalți.
Băiatul era îndrăgostit de o fată din clasă, dar nu a dat niciodată vreun semn că ar vrea să mărturisească ceva şi nu trăgea nici cea mai mică speranță că fata ar avea vreun sentiment pentru el. Îşi stabilise o măsură, pe care o păstra față de ceilalți. Fata, Aida, era frumuşică, veselă, prietenoasă şi era simpatizată de toată lumea. Băieții din clasă îl obligau să o sărute și să îi facă declarații de iubire, după care strigau după el, pe holuri, tot felul de răutăți. Obrajii lui Luchian păreau încinși în foc, de rușine și de mânie, ceea ce nu făcea decât să provoace mai multe ironii. Într-o zi, cineva i-a strecurat Aidei o scrisoare în geantă, semnată cu numele lui. Scrisoarea cuprindea două pagini de detalii explicite despre sex, fantezii presupuse de-ale lui Luchian împreună cu Aida. Povestea s-a terminat rău. Aida a arătat scrisoarea directoarei, iar Luchian a fost scos în fața careului şcolii unde, întâi, a fost certat cu asprime de directoare, apoi Bețișor, proful de sport, i-a tras câteva joarde pe spinare, însoțite de uralele și râsetele celor din jur. Atunci a fost văzut ultima oară. A dispărut complet şi nimeni nu a mai ştiut nimic despre el. Unii spuneau că s-a mutat  în alt oraş, altii, că s-ar fi sinucis.
Stația de autobuz era destul de departe de liceu şi Eva avea timp să se gândească și la ce trebuia să facă vara aceasta până la examenele de corigență. A grăbit paşii pe străduța pustie străjuită de mici case și de câțiva boscheți, deşi nu avea nimic în program, dar era obişnuită să alerge mereu; alerga spre serviciu, spre şcoală, alerga şi spre casă. Se gândea că își va găsi ceva de lucru;  să aibă grijă de bătrâna de la doi sau de copilul vecinei, sau să calce, să spele, să facă curățenie la blocuri…
Un lătrat puternic i-a alungat gândurile. In spatele ei, apăruseră trei dintre colegii ei, grupul de nedespărțit, spaima şcolii. Erau însoțiți de un dulău negru, slab, cu bale atârnându-i până la asfalt. Îi ştia mai bine după porecle: Chelu’, Piticu’ şi Osânză. Doar Osânză îşi merita porecla după aspect – un băiat rotofei, veşnic roşu în obraji- la ceilalți, poreclele nu erau justificate.
Cel numit Piticu, o matahală de băiat, care, contrar dimensiunilor lui exagerate, țopăia sprinten pe asfalt, îi spunea lui Chelu:
– Băi Chelule, ce i-ai făcut pe puştii ăia! Plângeau şi strigau la mămica, cu mucii până-n gură, şi pe tine nu te impresionau deloc. I-ai tras roşcatului ăluia un cot în gură, de i-ai închis-o imediat.
– Ba i-am închis şi gura celuilalt. Dă-i, măi, în pula mea de mucoşi, că ăştia mici s-au făcut al naibii de obraznici. Nu vezi că nu au niciun pic de respect pentru ăi mai mari?! Din faşă sunt răsfățați, de nici părinții lor nu le mai dau de cap. Lasă că-i educ eu…
Osânză, care făcea parte din grup doar ca să aibă protecție si să scape astfel de tirania celorlalți doi, nu era întotdeauna de acord cu ei, dar nu avea curaj să protesteze prea mult. Îndrăzni totuşi, timid, să comenteze, mai mult în barbă şi cu bâlbâieli:
– Mmie mi-a fost mmilă de copii. I-ai bbătut pentru doi lei…

                                                                            ***

  Eva a mărit pasul şi aproape că a luat-o la fugă. Îl cunoştea pe Chelu drept un individ cu un comportament neprevăzut, care îi făcea să tremure pe toți cei cu care intra în contact, fiindcă era veşnic revoltat pe toți oamenii. Ar fi putut foarte bine să treacă pe lângă ea, fără să-i acorde vreo atenție, ca de atâtea ori, sau să sară brusc asupra ei şi să se poarte ca un psihopat, ceea ce şi era.

În timp ce Osânză şi Piticu continuau să vorbească, Chelu a scos o fluieratură puternică printre degete, şi a strigat către Eva:
– Stai pe loc, ciudato!
Dintr -un salt, Chelu a ajuns în dreptul ei, şi-a înfipt degetele în păr şi i-a tras cu putere capul spre spate, apoi i-a mârâit în ureche:
– Unde te grăbeşti aşa? Vrei sa scapi de noi? Ți-am mirosit frica, aidoma unui câine. Uite, şi Dulău te-a mirosit! Aşa-i, Dulău? aproape că lătra către câinele care stătea în gardă, pregătit pentru vreo comandă.
Eva avea o tactică pe care o aplica uneori când avea de-a face cu oameni furioși şi imprevizibili. Obişnuia să nu arate că îi este frică şi se prefăcea înțelegătoare şi chiar prietenoasă. La fel proceda şi cu câinii de pe stradă. Respira adânc de câteva ori, ca să -şi potolească tremurul, îşi spunea sieşi că nu îi este frică şi scotea, cât se putea de blând, un „cuțu-cuțu” sau „ce faci, drăguțule?”, dar fără să se apropie, ba chiar pregătită să arunce o piatră, la nevoie. La fel a procedat şi acum.
– De ce să-mi fie frică? Doar ne cunoaştem de atâta vreme! Ce mai faci, Chelule? E câinele tău? Pare foarte puternic.
– Este puternic ca un tun. Mănâncă numai carne de om. Eu vânez şi el se înfruptă.
Într-o altă lume, exact în felul acesta l-ar fi văzut Eva pe Chelu. Un vânător de oameni, pentru propria lui distracție. Şi-a calculat rapid mişcările pe care ar fi putut să le facă, să se salveze de teroriștii puberi din fața ei, dar şi -a dat seama că de dulău nu avea cum să fugă, chiar dacă ar fi reuşit să scape de băieți. Dulăul ar fi fugit după ea şi ar fi sfâşiat-o. Un „cuțu-cuțu” nu ar mai fi ajutat-o.
În timp ce vorbeau, Piticu se învârtea în jurul ei şi trăgea ba de elasticul sutienului, ba de tricou încercând să privească în adâncimea decolteului. Poate că tactica Evei ar fi dat rezultate, dar gesturile Piticului atentau la pudoarea ei şi nu îşi mai putea ascunde stresul care o stăpânea.
– Mă laşi, te rog, în pace?! Nu mă simt confortabil, i-a spus Piticului, şi s-a dat un pas în spate, singurul gest de apărare pe care îl putea face. Dacă vrei să cucereşti o fată, nu o faci să te placă atentând la pudoarea ei. Un spirit tare si o inimă măreață este tot ce ai nevoie. Simplu, nu?
– Şi crezi că -mi stric spiritul sau inima cu tine, ciudato?! Auzi ce filozoafă este asta! se indignează Piticu, aruncând o privire hămesită de scandal catre Chelu.
Chelu s-a prefăcut că o mângâie pe cap, dar şi-a încleştat, din nou, degetele în părul ei şi a tras-o după el, câțiva paşi, într-un loc mai ferit, apoi i-a împins capul în față cu putere, obligând-o să îngenuncheze. Chelu şi Piticu au continuat să o batjocorească, dar Eva era cuprinsă de panică şi nu părea să-i mai audă. Îi vedea agitându-se în jurul ei; cei doi aveau fețele schimonosite de furie, cu gurile larg deschise, parcă într -un joc al vocalizelor. La doi paşi distanță, Osânză ținea câinele de lesă, implicați şi ei în jocul celorlalți. Chelu părea că spune ceva de genul „Aaaa, Eeee, Iiii”, Osânză, „Oooo, Uuuu”, Piticu, „Ăăă, Îîî”, iar Dulău, „Auuu, Auuu”. Asta a înteles Eva din ce se întâmpla în jurul ei, fiindcă, practic, ea nu mai era acolo. Coborâse deja în locul ei secret. Undeva în pământ, adânc… tot mai adânc… spre alte lumi.

Amalia 10.11.2019 – Fragment – Capitolul I  „EVA – The End Is Near”

Desen – Oana

Publicat în Povestea mea

La uliță…

Pe ulița satului s-au adunat pe la porți o mulțime de moși și babe cu chef de vorbă. casa_vrajitoareiAcuma, nu știu dacă toți erau moși și babe, dar de munciți ce erau, bieții oameni, așa păreau. Eu, un țânc de câțiva anișori, nu eram capabilă să observ diferențele de vârstă, iar basmalele care acopereau chipurile femeilor erau parcă intenționat concepute să le ascundă orice urmă de feminitate. Nici bărbații nu erau mai breji. Dacă aveau vreo stea în frunte, cum auzisem eu de la bunica, nu li se vedea din cauza pielii pârlite de  soarele care se repezea asupra lor zi de zi, fără odihnă.

Bunica mea îl certă pe bunicu, mai în glumă, mai în serios:

– Măi, Petre, dar te mai speli și tu pe fața aia vreodată? Tot cătrănit te văd, că mai un pic și nu te mai recunosc.

Bunicul îi aruncă uitătura aia care se voia pe jumătate amenințătoare, iar pe jumătate împăciuitoare și-i spuse: Citește în continuare „La uliță…”

Publicat în Cartea!, Spatiul mental

Deprindere de a vizualiza și de a fi cocreator

„Când e vorba de meditație și de Screenshot_2018-09-18-22-57-29rugăciunea individuală, este important să luăm în considerare conceptul de libertate. Liberul arbitru și libera acțiune sunt convingeri că oamenii au puterea de a alege în cunoștință de cauză. Conotațiile spirituale ale liberului arbitru îi dau individului autoritatea să se conecteze la ceea ce el percepe ca fiind Dumnezeu sau Creatorul. În ThetaHealing, folosim Liberul Arbitru pentru a conecta aspectele interioare și exterioare ale Divinității din lăuntrul nostru la cele din exteriorul nostru. Ni s- au dat instrumente precum cinstea și respectul față de ceilalți, însă Creatorul ne iubește îndeajuns pentru a ne permite să aveam propriile noastre ocazii de a ne bucura de viață, fără să intervină ori să ne judece. În timp ce trăim această viață, ni se dau ocazii să ne creăm propriile noastre poteci pentru a ne găsi calea. Existența noastră poate fi percepută ca un frumos proces de învățare și explorare fizică, mentală și spirituală.  Citește în continuare „Deprindere de a vizualiza și de a fi cocreator”

Publicat în Personal

Jurnal 16.07.2019

Ceva se intampla in mintea mea. Am citit cateva ore articolele blogurilor pe care le urmaresc, si nu sunt in stare sa fac niciun comentariu coerent. Vreau sa scriu o poveste, doua, trei – Oana mi-a pregatit si desenele – dar nu se leaga niciun cuvant de altul. Este aproape o luna de cand m-am incalcit in ganduri si nu sunt in stare sa le ordonez. Voi mai ramane putin in umbra. Sper doar sa nu spuna lumea ca sunt uracioasa.

singur

Fotografie editata cu paperartist

Publicat în Bloguri

Cum si de unde apar articolele marca „condeiblog”

In urma provocarii mele de a va face sa destainuiti modul in care se astern textele condei blogvoastre, ma declar fericita detinatoare al inca unui raspuns, la fel de limpede si amplu ca si cele anterioare.

Cum si de unde apar articolele marca  condeiblog vedeti in raspunsurile de mai jos. Pana si raspunsurile date formeaza o poveste frumoasa, iar mie mi-au dezvaluit putin mai mult din caracterul autorului din spatele blogului: calm, bun-simt,  perseverenta, afectiune, dar si o usoara melancolie. M-am identificat cu condei la unele puncte, in special la nr. 6, dar am invatat de la el ca este necesar sa recitesc textul de mai multe ori inainte de a-l publica, pentru a descoperi eventualele scapari. Repetitia, of, Doamne! ca rau am facut-o de oaie cu repetitia la interviul Monei (O carte nescrisa). Daca nu ma grabeam  evitam „dar-urile” alea infinit de multe. 🙂

Interviu despre modul in care scrii

1)     care este locul preferat pentru scris? Citește în continuare „Cum si de unde apar articolele marca „condeiblog””

Publicat în Sinapse, Spatiul mental

Antrenarea creierului

În urmă cu puțin timp, ți-am recomandat această carte. Cred cropped-sinapse1.pngcă poate fi un cadou bun de Crăciun, cu atât mai mult că urmează o perioadă de tihnă în viața fiecăruia (sau în orice concediu – postul ăsta este republicat), potrivită pentru a ne reorganiza şi, de ce nu, pentru a ne mai instrui puțin creierul, implicit sănătatea şi starea de bine.

Andrew Newberg, unul dintre autorii cărți, ne prezintă opt, doar OPT modalități de a obtine sănătate fizică,  mentală şi spirituală, după cum urmează:

8. Zâmbiți. „Chiar dacă nu vă vine să o faceți, simplul act al zâmbetului repetitiv ajută la întreruperea tulburărilor stării de spirit şi întăreşte abilitatea neuronală de a menține o viziune pozitivă asupra vieții”. Citește în continuare „Antrenarea creierului”