Din culpă, fără culpă

Știu ca e mult mai avantajos pentru mine să stau tăcut și să nu mă angajez în discuții.  Când tac,  par chiar foarte cuminte;  mai mult decât atât,  în felul ăsta am răgaz să cumpănesc,  să judec. Dar acum e mai bine să vorbesc.  Și o fac numai fiindcă mă priviți cu atâta bunătate. (…) As vrea să spun tot,  tot,  tot!  Să explic tot ce mă apasă. O, da! Mă luați drept utopist? Drept un ideolog?  Ah, vă înșelați,  ideile mele,  vă asigur,  sunt cât se poate de simple… Nu mă credeți? Vă vine să zâmbiți? Uneori simt că devin laș,  pentru că îmi pierd încrederea;  adineauri,  venind încoace,  îmi spuneam: „Cum voi intra în vorbă cu ei?  Cu ce cuvânt trebuie să încep ca să înțeleagă măcar ceva? O, cât mi-era de frică!  Dar,  mai ales,  mă temeam pentru voi,  mă temeam groaznic,  îngrozitor!  Și,  la drept vorbind, de ce putea să-mi fie teamă?  Nu era o frică de care ar trebui să mă rușinez? Ce s-ar întâmpla dacă un om cu idei progresiste s-ar găsi în față cu o liotă de oameni înapoiați și înrăiți?  Marea mea bucurie e că acum sunt convins că liota aceasta nu există,  ci numai un material uman viu!  Și n-am avea de ce să ne facem rău,  pentru faptul că suntem ridicoli,  nu-i așa?  Pentru că acesta-i adevărul: suntem ridicoli,  ușuratici, avem multe deprinderi urâte,  mereu suntem plictisiți,  nu știm să privim lucrurile în față,  nu știm să le pătrundem;  suntem doar cu toții la fel,  toți,  toți,  și dumneavoastră,  și eu,  și ei! Știți,  după părerea mea, e bine câteodată să fii ridicol,  e chiar mult mai bine;  oamenii pot mai ușor să-și ierte între ei slăbiciunile și mai ușor ajung la smerenie;  doar nu e chip să cuprinzi cu mintea toate dintr-o dată,  nu poți începe direct de la perfecțiune!  Ca să atingi perfecțiunea,  trebuie mai întâi să nu fi înțeles multe lucruri!  Iar dacă le înțelegi prea în grabă, riști să nu le înțelegi bine.

Miskin – Idiotul, Dostoievski,  Volumul II, Pag 286 – 287