Să vezi ce-am pățit!

Înainte de a-mi așterne banalele gânduri, vreau să atrag atenția asupra unui anunț,  publicat pe tion.ro, ziarul online al județului Timiș.

<<„Asociația Dr. Victor Babes Timișoara face un apel de coeziune socială, pentru a ajuta activitatea Spitalului de Boli Infectiase V. Babes în lupta împotriva epidemiei cu COVID-19, prin donații în contul Covid 19, special deschis in acest scop. Banii vor fi folosiți pentru dotări de echipamente, materiale de igienă și protecție, programe de eficientizare a luptei împotriva acestui virus, într-o modalitate transparentă, unde cei interesați vor putea urmări toate intrările, cheltuielile și justificarea acestora”, transmite doctorul Virgil Musta, reprezentantul asociației.>>

Puteți dona aici:

Asociația Dr. Victor Babes Timișoara
Str Gh. Adam nr. 13,
CUI 18737642
Cont RO84RNCB0255113757760002
BCR

***********************************************************

Să vezi ce am pățit într-o zi! M- am pus să fac o ciorbă.  Am scos din congelator niște

Fotografie de Buenosia Carol pe Pexels.com

legume și le- am aruncat într-o oală.  Am luat o lingură de lemn și am amestecat compozitia, să văd dacă este suficient de bogată. În timp ce învârteam lingura în oală,  am găsit, pe lângă legumele tocate, și dovlecei întregi, cu coajă, cartofi în coajă, morcovi,  cu tot cu frunze, și alte legume netăiate,  pe care bineînțeles că nu am avut nicio intenție să le folosesc în felul acela. Mă întrebam cum or fi ajuns acolo și cine încerca să mă saboteze, sau unde eram eu când făceam ciorba.  Mi-a fost foarte rușine, dar am continuat să amestec și să privesc uimită în oală. Era și nisip, mult nisip, mai mult ca sigur de la legumele întregi, nespălate.

Ce puteam să mai fac? Am muncit atât de mult la prepararea ei și nu puteam să o

Poveste cu spirite :)

Sunt singură pe lume. Verdele mă sufocă, ploaia îmi distrage atenția de la gândurile mele. Le caut, dar nu le pot aduna. S-au împrăștiat în vazduh și stropii mari le dizolva până la pieire. Nuuu! Îmi vreau gândurile înapoi!

Dacă până acum m-am autointitulat singura, acum, fără vise, cum să mă numesc? Pierduta?

Mureșul curge în drumul lui purtând cu el gândurile mele, dizolvate de ploaie. Ce-ar fi să ies din mașină și să stau în ploaia rece? Aș vrea să pot, pentru că aș putea plânge în voie și nu mi s-ar vedea lacrimile, așa cum bine a zis cineva.

Sunt goală de gânduri. Sunt ușoară ca un fulg. Dacă destinul ar sufla asupra mea, m-ar pierde în neant.

Un monstru numit frică

Azi noapte am fost fugărită de un monstru. Fiziologic, nu am simțit teama, nu tremuram, nu îmi simțeam bătăile inimii, dar ştiam că este obligatoriu să fiu speriată de o dihanie mare şi urâtă, aşa că am simțit frica asta în mintea mea. Am alergat pe un teren accidentat, ușoară ca fulgul, fără transpirații sau respirație sacadată, am zburdat peste noroaie, bolovani şi gunoaie, m-am cățărat pe garduri şi am explorat curțile oamenilor, care nu erau tocmai poteci bătătorite. Nu am putut să nu mă întreb, chiar și în vis, de ce nu îșiîngrijesc oamenii curțile? Mi-a placut aventura mea, și m-am simțit ca un personaj dintr-un film cu spioni. Monstrul nu l-am mai văzut, dar ştiam că este în spatele meu. Am găsit un adăpost în care m-am ghemuit şi am rămas acolo până când m-am simțit în siguranță.

Nicio pasiune nu fură minții toate puterile așa de bine cum o face frica. – Edmunde Burke

A trecut prea mult timp de când am avut visul ăsta și nu-mi amintesc continuarea.

Goana

Eu și sotul meu a trebuit să ne mutăm într-o localitate nouă și,  fiindcă apartamentul era foarte mic, am fost nevoiți să ne ducem copilul la orfelinat. Timp de șase luni am fost atât de ocupați încât nu ne-am interesat nici măcar o dată de soarta fetiței noastre. Am alergat la job, am alergat să ne plătim facturile, să ne cumpărăm lucruri, apoi am alergat spre casă,  pentru odihna binemeritată, după atâta trudă. Cum ne-am așezat capul pe pernă,  ne-am cufundat într-un somn adânc,  fără vise. A doua zi, am luat-o de la capăt.

Deodată, ne-am dat seama că ceva ne lipsește. „Ce ne lipsește,  bărbate? Factura la gaz am plătit-o, și la curent, apa e plătită, gunoiul, telefonul …”. „Ce ne lipsește,  muiere? Frigiderul este plin, haine și pantofi din belșug, mașini, televizoare,  computere, telefoane … și noi tot alergăm!”. Și am stat așa și ne-am tot gândit … ce lipsește din viața noastră? Da’ nu era ceva ce ne doream și nu aveam. Era ceva ce aveam, dar pierdusem și nu știam ce. Am simțit deodată un gol imens în sufletele noastre. „Ce-am pierdut? Ce-am pierdut?”, și trupurile noastre s-au încovoiat de durerea golului din noi, iar mâinile ne smulgeau părul,  pielea, oasele,

Am să-mi doresc…

Mă duc să dorm. Știu că vreau să visez frumos. Îmi impun să visez frumos, dar despre ce? Cândva m-aș fi gândit la cele multe și mărunte pe care le voiam în viața mea. A fost o perioadă în care nu știam că totul pe lumea asta este trecător și totul este deșertăciune (cum tot aud în jur și citesc în cărți) și aveam dorințe mediocre care mă satisfăceau pe moment și îmi excitau spiritul banal. Tinerețea,  entuziasmul și frumusețea atrăgeau cele bune și păreau de ajuns. Și erau de ajuns. De ce să fiu nerecunoscătoare?  Îmi doream și se întâmplau. Dorințe mediocre,  destin

Ciulama de gânduri

Iubesc somnul. Așez capul pe pernă și spun „Doamne ajută!”. O spun ca o ușurare, fiindcă a mai trecut o zi cu bine.  Stau și mă întreb acum și nu știu să-mi răspund, cum sunt sau ar trebui să fie oamenii care spun „Doamne ajută” dimineața,  bucuroși că mai au o zi în viața lor? Eu sunt genul usor depresiv,  temător de viață, cu toate că lupt pentru gândirea pozitivă,  dar care nu se teme de moarte. Cum sunt ceilalți? 

În fine…

Candva, visele mele puteau fi scenarii de filme SF. Ce vise frumoase aveam! Trăiam o a doua fantastică viață prin ele. Am realizat ceva. Visele frumoase sunt ca și inspirația scriitorului: apar mai „povestitoare” când ești deprimat și vrei să-ți tai venele. Dacă suntem înclinați spre o viziune mai tristă suntem predispuși la meditație asupra vieții și astfel capodoperele se nasc din lacrimi și tristeți.

Pe de altă parte, optimiștii.  Nu întâmplător sunt ei mai bogați și mai sănătoși, au prieteni mai mulți și sunt mai simpatici decât cei care sunt mereu cu gândul la iad.

Un monstru numit frică

Azi noapte am fost fugărită de un monstru. Fiziologic, nu am simțit teama, nu tremuram, nu îmi simțeam bătăile inimii, dar ştiam că este obligatoriu să fiu speriată de o dihanie mare şi urâtă, aşa că am simțit frica asta în mintea mea. Am alergat pe un teren accidentat, ușoară ca fulgul, fără transpirații sau respirație sacadată, am zburdat peste noroaie, bolovani şi gunoaie, m-am cățărat pe garduri şi am explorat curțile oamenilor, care nu erau tocmai poteci bătătorite. Nu am putut să nu mă întreb, chiar și în vis, de ce nu își

Visul care sigur inseamna ceva important

Eram intr-o vale verde. Cateva cladiri, vechi si noi, se daramau si oamenii au hotarat sa le stranga la un loc si sa le dea foc. Hm, trebuie sa fi fost tare usor sa faca asta! Le-au urcat (!) pe deal si le-au aprins. S-au adunat in jurul lor, in

Pe fuga intre blog, pat și serviciu

Doar doua cuvinte, pentru ca nu am timp mai mult. M-am trezit la 3.30 asta noapte, am pierdul timpul pe blog, iar acum nu mai pot de somn.

De ce sa mai dorm, fiindca oricum va suna ceasul curand si trebuie sa merg la lucru?!

Serviciul, daca nu este ales cu grija, ne mananca toata energia si incetul cu incetul sanatatea si viata. In momentul de fata,  pentru mine este un cosmar. Sunt prizoniera in ceea mai urata fortareata,  culmea,  nepazita.

Hm, imi aduc aminte care era marea grija a colegilor mei atunci cand a trebuit sa-si faca asigurarile pentru pensiile private. Cu totii erau siguri ca nu vor mai ajunge la pensie, fiindca se vor imbolnavi, angajati inca, si vor muri inainte de pensie. Multi nu au vrut sa-si faca pensii din cauza asta. Ce gandire futurista au oamenii disperati!  Poate au dreptate. Mai nou, se poate muri si de stres cauzat la locul de munca.
In putinul timp dormit, am visat o petrecere pentru pisici. Mamaa, dar erau niste pisici! Erau mari, cu par lung si, in plus,  parca erau umanizate. Stateau la masa, beau ceai si aveau scrumiere langa ele. Prindeau biscuitii cu labele ca si cum ar fi fost maini si muscau din ei, la fel ca noi. Diferenta era totusi ca biscuitii lor erau cu viermi. Yecs, nu am vazut viermii, dar asa stiam eu. Oare ce inseamna visul asta?
Ma duc sa fumez o tigara si apoi ma mai gandesc daca mai dorm o ora sau nu.
Noapte buna!
Buna dimineata!
19.12.07 05:15:39

Prinsa in alta lume

Sunt in fata blocului (era sa scriu blog) in care am locuit cu parintii mei si simt cum se invarteste toata lumea cu mine. Ridic capul si privesc norii mici si rotunzi care, culmea, stau pe loc. Blocul de vis-a-vis are geamuri termopane. Ce geamuri frumoase! Negru fumuriu, mari, tainice. Vad norii mici si rotunzi oglindindu-se in ele. Acolo, in spatele lor, ar putea sta cineva sa ma urmareasca. Ar putea vedea cum ma invartesc, desi stau pe loc. Ar vedea ca nu apartin acelei lumi si ar putea sa ma ajute. Dar nu, nu m-ar ajuta ci doar m-ar privi curios.

Ma striga vocea mamei. Ce spune? Nu stiu. Spune ceva, nu conteaza ce, dar e vocea ei. Si totusi…ce geamuri termopane frumoase, negre si mari!

Nu, nu sunt in fata blocului de care spuneam. Sunt altundeva. Nu mai conteaza unde. Aud fosnete de pungi si voci de copii. O aud pe fiica-mea. Ce naiba tot cauta? O face discret, dar