Publicat în Pe cand traiam in Vise, Spatiul mental

Pe fuga intre blog, pat și serviciu

Doar doua cuvinte, pentru ca nu am timp mai mult. M-am trezit la 3.30 asta noapte, am pierdul timpul pe blog, iar acum nu mai pot de somn.

De ce sa mai dorm, fiindca oricum va suna ceasul curand si trebuie sa merg la lucru?!

Serviciul, daca nu este ales cu grija, ne mananca toata energia si incetul cu incetul sanatatea si viata. In momentul de fata,  pentru mine este un cosmar. Sunt prizoniera in ceea mai urata fortareata,  culmea,  nepazita.

Hm, imi aduc aminte care era marea grija a colegilor mei atunci cand a trebuit sa-si faca asigurarile pentru pensiile private. Cu totii erau siguri ca nu vor mai ajunge la pensie, fiindca se vor imbolnavi, angajati inca, si vor muri inainte de pensie. Multi nu au vrut sa-si faca pensii din cauza asta. Ce gandire futurista au oamenii disperati!  Poate au dreptate. Mai nou, se poate muri si de stres cauzat la locul de munca.
In putinul timp dormit, am visat o petrecere pentru pisici. Mamaa, dar erau niste pisici! Erau mari, cu par lung si, in plus,  parca erau umanizate. Stateau la masa, beau ceai si aveau scrumiere langa ele. Prindeau biscuitii cu labele ca si cum ar fi fost maini si muscau din ei, la fel ca noi. Diferenta era totusi ca biscuitii lor erau cu viermi. Yecs, nu am vazut viermii, dar asa stiam eu. Oare ce inseamna visul asta?
Ma duc sa fumez o tigara si apoi ma mai gandesc daca mai dorm o ora sau nu.
Noapte buna!
Buna dimineata!
19.12.07 05:15:39
Citește în continuare „Pe fuga intre blog, pat și serviciu”

Reclame
Publicat în Pe cand traiam in Vise, Spatiul mental

Prinsa in alta lume

Sunt in fata blocului (era sa scriu blog) in care am locuit cu parintii mei si simt cum se invarteste toata lumea cu mine. Ridic capul si privesc norii mici si rotunzi care, culmea, stau pe loc. Blocul de vis-a-vis are geamuri termopane. Ce geamuri frumoase! Negru fumuriu, mari, tainice. Vad norii mici si rotunzi oglindindu-se in ele. Acolo, in spatele lor, ar putea sta cineva sa ma urmareasca. Ar putea vedea cum ma invartesc, desi stau pe loc. Ar vedea ca nu apartin acelei lumi si ar putea sa ma ajute. Dar nu, nu m-ar ajuta ci doar m-ar privi curios.

Ma striga vocea mamei. Ce spune? Nu stiu. Spune ceva, nu conteaza ce, dar e vocea ei. Si totusi…ce geamuri termopane frumoase, negre si mari!

Nu, nu sunt in fata blocului de care spuneam. Sunt altundeva. Nu mai conteaza unde. Aud fosnete de pungi si voci de copii. O aud pe fiica-mea. Ce naiba tot cauta? O face discret, dar Citește în continuare „Prinsa in alta lume”

Publicat în Pe cand traiam in Vise, Spatiul mental

Visele

Discutam nu de mult cu Aprilia despre vise si faptul ca ne fascineaza, nu doar pe noi si pe multi altii. Am dat un search pe Google si am citit cateva pareri ale unor oameni invatati si m-am oprit asupra unor texte ale parintelui Cleopa, care m-au cam contrariat si declar sus si tare ca nu este in asentimentul meu si as fi preferat pareri explicate stiintific, nu gen basme cu demoni. Daca gresesc, imi cer scuze.

Parintele Cleopa spune:

„daca vei crede intr-o vedenie falsa, apoi diavolul in vis te va invata „prooroci”. Diavolii spun lucruri care o sa se intample peste o luna peste doua sau peste trei luni. Sunt draci care ghicesc viitorul. Si tu spui: „Mai, sunt adevarate! Pai, ce-am visat eu saptamana trecuta s-a adeverit!” Acestia sunt draci vrajitoresti care stiu viitorul.
…da, sunt si vise de la Dumnezeu, dar acestea sunt foarte rare in viata omului si nu le poate intelege omul, daca nu vine langa el unul care are darul deslusirii duhurilor.
Sa nu credeti in vise! Sa nu credeti in vedenii!”

O noua opinie radicala si totalitara: Citește în continuare „Visele”

Publicat în Pe cand traiam in Vise, Spatiul mental

Poveste cu spirite :)

Sunt singură pe lume. Verdele mă 20190422_134218sufocă, ploaia îmi distrage atenția de la gândurile mele. Le caut, dar nu le pot aduna. S-au împrăștiat în vazduh și stropii mari le dizolva până la pieire. Nuuu! Îmi vreau gândurile înapoi!

Dacă până acum m-am autointitulat singura, acum, fără vise, cum să mă numesc? Pierduta?

Mureșul curge în drumul lui purtând cu el gândurile mele, dizolvate de ploaie. Ce-ar fi să ies din mașină și să stau în ploaia rece? Aș vrea să pot, pentru că aș putea plânge în voie și nu mi s-ar vedea lacrimile, așa cum bine a zis cineva.

Sunt goală de gânduri. Sunt ușoară ca un fulg. Dacă destinul ar sufla asupra mea, m-ar pierde în neant. Citește în continuare „Poveste cu spirite :)”