Sunt in fata blocului (era sa scriu blog) in care am locuit cu parintii mei si simt cum se invarteste toata lumea cu mine. Ridic capul si privesc norii mici si rotunzi care, culmea, stau pe loc. Blocul de vis-a-vis are geamuri termopane. Ce geamuri frumoase! Negru fumuriu, mari, tainice. Vad norii mici si rotunzi oglindindu-se in ele. Acolo, in spatele lor, ar putea sta cineva sa ma urmareasca. Ar putea vedea cum ma invartesc, desi stau pe loc. Ar vedea ca nu apartin acelei lumi si ar putea sa ma ajute. Dar nu, nu m-ar ajuta ci doar m-ar privi curios.
Ma striga vocea mamei. Ce spune? Nu stiu. Spune ceva, nu conteaza ce, dar e vocea ei. Si totusi…ce geamuri termopane frumoase, negre si mari!
Nu, nu sunt in fata blocului de care spuneam. Sunt altundeva. Nu mai conteaza unde. Aud fosnete de pungi si voci de copii. O aud pe fiica-mea. Ce naiba tot cauta? O face discret, dar tot o aud. Fosneste in continuare. Ajuta-ma, te rog! Nu pot singura. Incerc, incerc din rasputeri. De ce nu ma asculta corpul asta? Stiu ca vreau, dar ma tine atat de strans! As putea muri din cauza asta? As putea muri daca as ramane prea mult timp in vis, pentru ca nu-mi asculta creierul comenzile? Asa as vrea sa mor, dar nu acum. Acum mai amfoarte mult de lucru.
Nu mai fosneste. Vine C. si-mi zice ca el a fost acceptat si-n sesiunea a doua, pentru ca a fost cuminte. Eu de ce nu am putut face nimic? Imi spune ca trebuie sa plece undeva. Eu de ce nu ma pot misca? Ce ma tine asa de strans? Se apleaca asupra mea si-mi mai spune cateva ccuvinte, schiteaza niste gesturi, (sau nu le schiteaza?); apare si soacra-mea. Va rog, ajutati-ma sa ma misc! Nu pot singura! Of, Doamne, chiar sunt prinsa! Incerc din rasputeri si de fiecare data ma aflu in alt vis, la fel de real.
Nu mi s-a mai intamplat sa nu ma pot trezi la comanda. Totusi, a fost placut.
Sinapse 