Azi noapte am fost fugărită de un monstru. Fiziologic, nu am
simțit teama, nu tremuram, nu îmi simțeam bătăile inimii, dar ştiam că este obligatoriu să fiu speriată de o dihanie mare şi urâtă, aşa că am simțit frica asta în mintea mea. Am alergat pe un teren accidentat, ușoară ca fulgul, fără transpirații sau respirație sacadată, am zburdat peste noroaie, bolovani şi gunoaie, m-am cățărat pe garduri şi am explorat curțile oamenilor, care nu erau tocmai poteci bătătorite. Nu am putut să nu mă întreb, chiar și în vis, de ce nu își îngrijesc oamenii curțile, de ce ignoră frumusețea naturii, cea mai minunată artă din lume? Mi-a placut aventura mea, și m-am simțit ca un personaj dintr-un film cu spioni. Monstrul nu l-am mai văzut, dar ştiam că este în spatele meu. Am găsit un adăpost în care m-am ghemuit şi am rămas acolo până când m-am simțit în siguranță.
Nicio pasiune nu fură minții toate puterile așa de bine cum o face frica. – Edmunde Burke
A trecut prea mult timp de când am avut visul ăsta și nu-mi amintesc continuarea. Rămâne o poveste neterminată, însă îmi aduc aminte și acum care a fost starea de spirit cu care m-am trezit și concluzia pe care am avut-o imediat cum am devenit conștientă.
Frica e blestemul omului – Dostoievski
Am realizat că teama nu există cu adevărat. Este o stare pe care ne-o inducem singuri, spun specialiștii, atunci când ceva se schimbă în viața noastră de zi cu zi, când nu mai avem siguranță sau când nu înțelegem unele situații și stări. Putem să ne controlăm teama și rămâne la aprecierea noastră dacă vrem să o simțim atunci cand nu știm la ce să ne așteptăm sau să o înfrângem, fiindcă, orice s-ar întampla, putem acționa asupra faptelor și stărilor viitoare. Ca să putem controla acest sentiment, cred că trebuie să stăm bine la capitolul inteligență emoțională, iar aceasta trebuie controlată din copilărie, foarte devreme, extrem de necesară în pregatirea pentru viață. În caz contrar, viața noastră ar putea fi un șir de evenimente necontrolate, dominată de o mulțime de frici. Și nu sunt puține.
Dacă ne este frică de ceva, de multe ori renunțăm, în loc să acționăm împotriva ei, cu înțelegere și înțelepciune, iar subconștientul nostru are o imaginație foarte bogată și este capabil de o multitudine de scenarii în momentele de teamă. Ne este frică de moarte. Sunt o multime de explicații pentru acest comportament. Fie existența noastră, în această lume, a fost de natură conflictuală, cu noi înșine și cu semenii noștri, și suntem înfricoșați de „ziua judecății”, fie am avut în posesie un „corn al abundenței”, caz în care ne stăpânește ideea de viață eternă, măcar până se golește cornul. Sau suntem atât de vanitoși încât avem certitudinea că lumea se sfârșește fără noi, viața nu poate continua dacă nu suntem și noi prezenți. De moarte nu scapă nimeni, ce rost are această frică?
Apoi, ne este teamă de dragoste. Dacă ne este teamă de dragoste, înseamnă că ne este teamă de viață. Ceva de genu’ spunea Bertrand Russel, şi sunt de acord cu el. Nu dezvolt subiectul, fiindcă eu chiar simt o anumită oboseală când vine vorba de viață. Cred că iarna lungă este vinovata.
Ne este teamă de ridicol. Ne este teamă de oameni. Mă amuz la gândul că aceasta a fost una dintre fricile mele. Vinovat este faptul că nu am fost educată cu privire la oameni. Nici nu avea cum să se întâmple acest lucru. Mediul în care am trăit și crescut a fost unul tensionat și de nesiguranță. Orice acțiune sau inacțiune avea consecințe. Dar, m-am scuturat de această angoasă.
Totuşi, am şi eu fricile mele, pe care nu le alimentez în niciun fel, dar de care nu voi scăpa niciodată, fiindcă nu ține de autocontrol sau educație. De una dintre ele este posibil să mă vindec, prin meditația Theta Healing. Nu zâmbi cu subînțeles. Ştii tu că nu se poate? Ai încercat? Dar până să devin practicant serios, mai folosesc nurofenul, algocalminul…
Cealaltă frică, nu cred că poate fi anihilată nici cu meditația şi nici cu devize gen înfruntăm, nu negăm. Îmi este frică de ceva căruia nici nu pot să -i pronunț numele, întocmai ca străbunica mea atunci când într-o discuție trebuia să -l pomenească pe necuratul. Încă de mică, mă rugam la Dumnezeu pentru pace. Sau, când trebuia să-mi pun dorințe, de exemplu când trecem pe sub un pod pe care era un tren, eu îmi îngânam dorința: să fie pace!
Să fie pace, că de restul avem singuri grijă!
Foto: HealtyPlace.com
Sinapse 