Balada unei bătături

– Îmi plătești și mie amenda?

– Eu sunt învățată cu mersul pe jos, deci da. Schimb maine euro la o bancă, lângă serviciu și când mă întorc acasa mă opresc la poștă și o platesc. Ușor!

Open image in new tab, please.

La job: Trebuie să merg să schimb banii. Of, dar bătătura de la degetul mic imi scrijeleste creierul! Pantofii noi par comozi, dar trebuie sa ne obișnuim unii cu alții. Lasă,  schimb banii undeva pe drum spre poștă. Mai economisesc niste pași.

15:50! Plec, ca să prind autobuzul de la 16:10. Ajung devreme, dar stația e goală. Cine știe… Nu a trecut el, l-as fi văzut pe drum. Am mers mult, cca 16 min, așa că mă așez. Îmi amorțește curul pe banca de tablă. 16.20… trebuie să vină… Sunt complet amortita, prin urmare mă ridic să cedez locul altor doamne mai în vârstă și mai grase decât mine. Mă gandesc că suferă, sarmanele, din cauza greutății corpului. Le observ cum se mută de pe un picior pe altul.

Pot să merg în stația cealaltă,  la tramvai, apoi pot să merg la cealaltă poștă, acolo am banci, atm-uri, casă de schimb valutar și sunt la 7 minute distanță de casă. Of, dar e atât de mult de mers pe jos până la stația aia! Lasă, tramvaiele se misca greu, expresul zboara, are și aer condiționat.

16:30 Cimitirul din față are zidul tare înclinat. Și cioturile alea de copacii, de ce nu le taie nimeni? E curat pe stradă. Doamna de la Retim, care face curățenie pe tronsonul asta, este foarte harnică. Muncește de parca o face de bunăvoie. De aia i se pare așa de ușor?

16:39 Mamă, ce viteza are expresul! Oare are mustrări de conștiința?

17:00 Stație –-> Poștă: Se poate, doamnă,  cu cardul? Nu se poate, doamnă!

Ce mă doare bătătură asta! Mișc degetele ca într-un dans ascuns. Mai mut cusătura pantofului, mai trag de cusătura ciorapului și mă târăsc în căutarea unei banci. Cum frate/soro, nicio bancă în zona asta agitată?! Pai, lângă my home, 5 bănci se ceartă pentru un spațiu cât ține o intersecție. Și fiecare are ATM. De ce nu am mers pe drumul cel mai sigur? Uite un Profi! Sigur are atm! Nu are!

Culmea, degetele mele au amorțit de la atâta dans. Nu mai mă doare bătătura. Acum pantofii mei au dinți și rod câte puțin din călcâi. Sigur au trecut de ciorapi și au ajuns la piele. Simt umed.

Mai încerc și vis-a-vis, lângă centrul de afaceri. Trec de centrul de afaceri, ajung la alt minimarket, trec de minimarket și EVRIKA! schimb valutar.

Acuma, nu știu ce să mai cred. Fie îngerul meu păzitor și-a luat liber de 25 aprilie (cine știe ce sărbătoresc acolo, în ceruri), fie are intenția (bună) să mai mă călească puțin, să mai îmi dea niște lecții despre viață, soartă, noroc). Oricum ar fi, eu aleg să nu mă întorc pe drumul pe care am venit, fiind totuși cel sigur, și caut o scurtătura direct spre poștă. Sigur mai este o trecere de pietoni! Și merg! Schimb valutar! Încă un schimb valutar! Încă unul! Nicio trecere de pietoni. Eu nu trec prin zone interzise, fiindcă nu mai vreau încă o amendă. Sunt plină de bășici! Sunt frântă! Dinții pantofilor colcăie în sânge. Nu mai merg niciunde! Sunt aproape de casă, merg acasă. Dar, dacă tot am trudit atât… În sfârșit, la poștă!

Mijloacele de transport au trecut toate pe lângă mine. Altele nu mai vin curând. Știu eu! Te-ai văitat pentru o bătătura,  mironosițo! Acum, sângerează! Urzică! Dă-o dracu! Hai, ultima 100 de metri! Urzici! Dă-le dracu! Hai, încă o ultima 100 de metri. Mor! Acum chiar mai am doar 100 de metri.

Home: 17:50 Îmi arunc pantofii. Nu am sânge. Mă descălț. Sunt vânătă! Oare am cangrena? Îmi taie cineva picioarele? Mă dor atât de tare! Jap-jap! Încă mă dor. Taie-le mai de sus! Jap-Jap!

Vai, dacă știam că mă simt atât de ușoara fără picioare…

Am făcut un duș și am avut din nou picioare.

P.S. Am schițat tot traseul pe hârtie, am adăugat note ca să îmi aduc aminte povestea,  pentru când am timp să o scriu.