Există o categorie de oameni – printre care mă număr și eu – care simt nevoia să-și satisfacă în permanență nevoile spirituale și 
își petrec timpul trecând prin sita gândirii o mulțime de teorii, despre ce există și ce nu există, dar ar putea exista; aici fiind cuprins tot ce poate specula mintea. Citesc, prelucrează, sortează, adaugă, elimină, apoi dezvelesc cearșaful și inaugurează, în conștiință, încă o taină „descoperită”, încă o problema grea „rezolvată”. Este un mod de viață deloc facil, cum poate cred unii, care consumă multă energie sufletească, și fără de care nu pot trăi. Însă…
Alții – printre care mă număr și eu – , dimpotrivă, pun baza mai mult pe nevoile materiale și mai puțin pe cele spirituale, prin angrenarea forțată a traiului și mentalității proprii – momentan sunt vinovată – și prin mentalitatea colectivă, regenta care subordonează voința, în cazul familiei mele, mai precis a tinerilor membri. Citește în continuare „De ce am încetat să gândesc”
sufocă, ploaia îmi distrage atenția de la gândurile mele. Le caut, dar nu le pot aduna. S-au împrăștiat în vazduh și stropii mari le dizolva până la pieire. Nuuu! Îmi vreau gândurile înapoi!
care poate aduce neplăcere. Unii subiecţi hipersensibili au tendinţa de a se închide în ei înşişi (introversiune), de a trăi marginal, de a-şi limita relaţiile cu semenii, de a-şi reduce activităţile la domeniile în care ei excelează sau de a se cantona în rolul de spectator. Această conduită îi pune la adăpost de suferinţă, dar le interzice împlinirea personalităţii.”
dimineață la serviciu, perioadă de stres epuizabil pentru orice organism, mai ales toamna și iarna. Și, ca D-zeu să îmi deschidă ochii și să mai mă oprească din lamentări, mi-a arătat într-o dimineață ca sunt alții mult mai slabi și nepregătiți decât mine, care îndură suplicii mai mari. De atunci, frigul și oboseala mi s-au părut mai puțin ofensive, iar acum realizez că problemele mele erau de-a dreptul penibile. Bine, acum scriu de la căldurică… Frigul rămâne unul dintre dușmanii mei. 
simțit teama, nu tremuram, nu îmi simțeam bătăile inimii, dar ştiam că este obligatoriu să fiu speriată de o dihanie mare şi urâtă, aşa că am simțit frica asta în mintea mea. Am alergat pe un teren accidentat, ușoară ca fulgul, fără transpirații sau respirație sacadată, am zburdat peste noroaie, bolovani şi gunoaie, m-am cățărat pe garduri şi am explorat curțile oamenilor, care nu erau tocmai poteci bătătorite. Nu am putut să nu mă întreb, chiar și în vis, de ce nu îșiîngrijesc oamenii curțile? Mi-a placut aventura mea, și m-am simțit ca un personaj dintr-un film cu spioni. Monstrul nu l-am mai văzut, dar ştiam că este în spatele meu. Am găsit un adăpost în care m-am ghemuit şi am rămas acolo până când m-am simțit în siguranță.
atât de ideal cum vedem în filme. Octombrie, noiembrie, decembrie devin luni cu eforturi anevoioase, chiar dacă îți place ce lucrezi şi o faci cu toată inima. În timpul ăsta, toată energia fizică, intelectuală şi psihică este solicitată în slujba omenirii. În fine, o parte din omenire, fiindcă nu-i poți bucura pe toți, decât dacă eşti însuşi Moş Crăciun. Da, sigur că a meritat, cu atât mai mult că au urmat şaptesprezece zile de concediu de odihnă, cu tot cu weekenduri. Acum devine 
Pretextat Tach, care are sansa să spună tot ce gândeşte, fără menajamente, fiind pe moarte, este chiar mai mitocănesc prezentat decât cel al scriitorului.
tunete, răpăieli zgomotoase de ploaie… Îmi impun să abandonez lumea reală și ușor – ușor mă desprind… Brusc, văd chipul ei vesel, cu ochi surâzători, ten delicat, frumos care nu 
câtă risipă de energie poate să comită, doar fiindcă e toamnă si plouă sau e vară și e prea cald, sau prea frig sau prea umed sau prea întuneric sau prea singur sau prea ocupat sau prea liber sau prea deștept sau prea prost și, ca de obicei ma dau exemplu pe mine, la bine și la rău, și mărturisesc că uneori sunt supărată pe lumea întreagă, apoi doar pe țațele de femei sau doar pe bărbații iraționali, pe soți, pe mame, pe iubire, pe gelozie, pe șoferi, pe bicicliști, pe controlori, pe politicieni, pe primar, pe ratt, pe retim, pe școală, pe profesori, pe medici, dar cea mai cruntă supărare este nemultumirea de sine și asta persistă cel mai mult și consumă cei mai mulți neuroni și blochează gândirea rațională și-mi întrerupe drumul către spiritualitate și-mi trezește creierul primitiv care mă transformă 
Sinapse 