Alaltăieri am văzut prima muscă mare.
Sunt foarte enervante muștele astea!
De-a dreptul mi-e frică de ele.
Mi le închipui ca pe niște monștri în miniatură.
Dar monștrii rămân monștri, indiferent de dimensiunea lor.
Există și monștri nevăzuți. Mai răi decât cei văzuți.
Ieri am văzut primul fluture. Maro. Sau roșu cu negru?
Oricum, de la distanță părea cărămiziu.
Iubesc fluturii!
Au aripi colorate. Și-atât!
Pentru că restul li se trage tot de la aripile colorate.
Azi am văzut-o, pentru prima dată anul acesta, pe vecina mea, pe scaun, la soare.
Îmi este indiferentă vecina mea.
Pentru că și ei pare să-i fie indiferentă lumea asta.
Nu are ce mânca, ea fluiera. Îi cade acoperișul, ea cântă. E criză, ea râde. E coronavirus, „exagerează ăștia! Vor doar să se îmbogățească!”
Mâine voi planta niște bulbi de zambile. Trecute.
Așa se întâmplă dacă nu lași florile să-și urmeze normal ciclul vieții.
În februarie, zambile? Păi, cine s-a putut bucura de ele pe frig și ploaie.
Şi au mai şi crescut in 3 zile, cåt altele în 3 luni.
Cum au venit, aşa s-au şi dus. Pe nevăzute!
Primăvara, Zambila = Soare = Zâmbete = Admirație = Poezie!
Poimâine mă voi bucura de prima bătătură, căpătată o dată cu sosirea primăverii și a botinelor noi.
Atenție la pantofii cumpărați online de la Leonardo.
Piele faină, modele noi şi moderne, prețuri foarte bune,
Stângul cu vreo două numere mai mic decât dreptul, fără excepții;
Cost transport, cost retur, cost transport, cost retur…
Bătături!
Urăsc bătăturile, dar iubesc botinele noi!
își petrec timpul trecând prin sita gândirii o mulțime de teorii, despre ce există și ce nu există, dar ar putea exista; aici fiind cuprins tot ce poate specula mintea. Citesc, prelucrează, sortează, adaugă, elimină, apoi dezvelesc cearșaful și inaugurează, în conștiință, încă o taină „descoperită”, încă o problema grea „rezolvată”. Este un mod de viață deloc facil, cum poate cred unii, care consumă multă energie sufletească, și fără de care nu pot trăi. Însă…
incep să meditez: mâine dimineață mă trezesc mai devreme, îmi fac un ceai verde detoxifiant şi „mă dau” pe bicicleta medicinală (eu afară nu merg nici măcar cu bicicleta, fiindcă sunt prea mulți nebuni în trafic). Fac yoga (exerciții) şi meditație. Dimineața (despre weekenduri şi concedii vorbesc), uneori mă trezesc la 10.30 – 11.30 (stau noaptea să scriu sau să citesc bloguri), şi mahmură îmi fac o cafea şi fumez. Citesc, beau iar cafea, iar fumez. Nici nu îmi mai amintesc gândurile din seara precedentă. 
sufocă, ploaia îmi distrage atenția de la gândurile mele. Le caut, dar nu le pot aduna. S-au împrăștiat în vazduh și stropii mari le dizolva până la pieire. Nuuu! Îmi vreau gândurile înapoi!
care poate aduce neplăcere. Unii subiecţi hipersensibili au tendinţa de a se închide în ei înşişi (introversiune), de a trăi marginal, de a-şi limita relaţiile cu semenii, de a-şi reduce activităţile la domeniile în care ei excelează sau de a se cantona în rolul de spectator. Această conduită îi pune la adăpost de suferinţă, dar le interzice împlinirea personalităţii.”
dimineață la serviciu, perioadă de stres epuizabil pentru orice organism, mai ales toamna și iarna. Și, ca D-zeu să îmi deschidă ochii și să mai mă oprească din lamentări, mi-a arătat într-o dimineață ca sunt alții mult mai slabi și nepregătiți decât mine, care îndură suplicii mai mari. De atunci, frigul și oboseala mi s-au părut mai puțin ofensive, iar acum realizez că problemele mele erau de-a dreptul penibile. Bine, acum scriu de la căldurică… Frigul rămâne unul dintre dușmanii mei. 
atât de ideal cum vedem în filme. Octombrie, noiembrie, decembrie devin luni cu eforturi anevoioase, chiar dacă îți place ce lucrezi şi o faci cu toată inima. În timpul ăsta, toată energia fizică, intelectuală şi psihică este solicitată în slujba omenirii. În fine, o parte din omenire, fiindcă nu-i poți bucura pe toți, decât dacă eşti însuşi Moş Crăciun. Da, sigur că a meritat, cu atât mai mult că au urmat şaptesprezece zile de concediu de odihnă, cu tot cu weekenduri. Acum devine 
câtă risipă de energie poate să comită, doar fiindcă e toamnă si plouă sau e vară și e prea cald, sau prea frig sau prea umed sau prea întuneric sau prea singur sau prea ocupat sau prea liber sau prea deștept sau prea prost și, ca de obicei ma dau exemplu pe mine, la bine și la rău, și mărturisesc că uneori sunt supărată pe lumea întreagă, apoi doar pe țațele de femei sau doar pe bărbații iraționali, pe soți, pe mame, pe iubire, pe gelozie, pe șoferi, pe bicicliști, pe controlori, pe politicieni, pe primar, pe ratt, pe retim, pe școală, pe profesori, pe medici, dar cea mai cruntă supărare este nemultumirea de sine și asta persistă cel mai mult și consumă cei mai mulți neuroni și blochează gândirea rațională și-mi întrerupe drumul către spiritualitate și-mi trezește creierul primitiv care mă transformă 
unu’ ceva, să-l prind și să-l duc la secție. Să mă uit la el pe sub sprâncene și să văd cum tremură carnea pe el și mă privește cu ochii de mielușel. Sau poate are intenția să mă facă vedetă pe feisbuc… Bastonul meu are-o stare de slabiciune fizică și miroase-a praf. E timpul să-l mai scot în lume.
Sinapse 