Azi m-a rupt rușinea. Azi, aversiunea față de semenii mei a ajuns la apogeu. Rușinea asta e ca o boală cruntă, fără leac. Se pare că nu există tratament, iar eu nu mai pot să trăiesc cu boala asta. Doar două zile mi-au trebuit pentru observațiile de mai jos și concluzii. Sunt peste 850 de cuvinte, dar nu voi rupe textul în două, fiindcă ar însemna să înjumătățesc supărarea mea. Citește în continuare „Mă ucide rușinea”
Tramvaiul e plin de copii cu vârste cuprinse între 7 – 10 ani. Cei mulți sunt însoțiți de Mary Poppins, ceilalți par din clasa polițistului de grădiniță, Schwarzenegger. Primii au 
zâmbete largi, ochi jucăuși și pistrui săltăreți, pe când ceilalți au privirile coborâte, obraji îmbufnați și voci sparte.
Mă strecor printre copiii lui Mary Poppins și încerc să validez cardul, dar aparatul nu funcționează. Încerc și la validatorul din dreptul copiilor polițistului de grădiniță, dar Citește în continuare „Poppinsi și Schwarzeneggeri”
Contrar oamenilor de povești din tramvaiele trecute, azi am chef să mă distrez. Cred că orice poveste este amuzantă sau tristă în funcție de unghiul ocheadelor și de 
judecata clipei. Dacă eu acum sunt predispusă la un avânt optimist nimic nu mă oprește să zic „pe cai, că se filmează!” Apropo, vreau să-mi iau trotinetă cu motor. Nu are legătură apropo-ul? Scuze, s-a strecurat…
<<Johann Amos Comenius, (…) consideră că la naștere, natura înzestrează copilul numai cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”, ele devin un bun al fiecărui om numai prin educație. Rezultă că în concepția sa, educația este o activitate de stimulare a acestor „semințe”, și implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul ”nu poate deveni om decât dacă este educat”>>. – citat de pe 1cartepesaptamana Citește în continuare „Povești din tramvai”
– Îmi plătești și mie amenda?
– Eu sunt învățată cu mersul pe jos, deci da. Schimb maine euro la o bancă, lângă serviciu și când mă întorc acasa mă opresc la poștă și o platesc. Ușor!
La job: Trebuie să merg să schimb banii. Of, dar bătătura de la degetul mic imi scrijeleste creierul! Pantofii noi par comozi, dar trebuie sa ne obișnuim unii cu alții. Lasă, schimb banii undeva pe drum spre poștă. Mai economisesc niste pași.
15:50! Plec, ca să prind autobuzul de la 16:10. Ajung devreme, dar Citește în continuare „Balada unei bătături”
Nu conduc, pentru că mi-e lene. Merg cu mijloacele de transport în comun și am ocazia să dau peste oameni de povești. Aici pot vedea o lume pestriță, formată din români așa cum sunt ei cu adevărat: îngândurati și grăbiți mereu, plictisiți și obosiți aproape tot timpul, necivilizați, urâcioși, murdari, gălăgioși și mitocani de cele mai multe ori, civilizați, frumoși, curați și parfumați uneori (orașul meu are foarte mulți oameni frumoși), oameni cu căști în urechi, oameni cu ochii în telefoane, mulți cu intenția vădită de a se deconecta de realitate . 
Momentan, am o colecție de povești cu personaje negative, despre mame egoiste:
O mamă și doi copii: unul pe scaun, celălalt, bebe, doarme în cărucior. Femeia butoneaza telefonul, trimite și primește mesaje. Este foarte atentă la telefon, în timp ce căruciorul se mișcă în troleibuz, nesupravegheat. Nici măcar un ochi spre copil. Citește în continuare „Oameni de povești”
