Un monstru numit frică

Azi noapte am fost fugărită de un monstru. Fiziologic, nu am simțit teama, nu tremuram, nu îmi simțeam bătăile inimii, dar ştiam că este obligatoriu să fiu speriată de o dihanie mare şi urâtă, aşa că am simțit frica asta în mintea mea. Am alergat pe un teren accidentat, ușoară ca fulgul, fără transpirații sau respirație sacadată, am zburdat peste noroaie, bolovani şi gunoaie, m-am cățărat pe garduri şi am explorat curțile oamenilor, care nu erau tocmai poteci bătătorite. Nu am putut să nu mă întreb, chiar și în vis, de ce nu îșiîngrijesc oamenii curțile? Mi-a placut aventura mea, și m-am simțit ca un personaj dintr-un film cu spioni. Monstrul nu l-am mai văzut, dar ştiam că este în spatele meu. Am găsit un adăpost în care m-am ghemuit şi am rămas acolo până când m-am simțit în siguranță.

Nicio pasiune nu fură minții toate puterile așa de bine cum o face frica. – Edmunde Burke

A trecut prea mult timp de când am avut visul ăsta și nu-mi amintesc continuarea.

Obositoarele standarde

Eram proaspat angajata la o firma, pe post de asst. manager, dupa ce predecesoarea mea se pensionase. Of course ca toti clientii si furnizorii erau curiosi sa afle cum arata noua asst.

• Macar e tanara?
• Da, are 20 de ani si  90-60-90, replica my boss.

De aici au pornit toate glumele, despre care doar el stia, fara sa ma implice in obrazniciile partenerilor nostri.

Am avut multe vizite de curtoazie de la persoane care niciodata nu vizitasera societatea noastra, pana atunci cunoscandu-ne doar prin telefon si mail. Intr-o zi, vine un domn (incert cuvant), scund, chel, burtos si nespalat, ma fixeaza din usa si-mi spune:

• Pai, unde este asst. de 20 de ani, cu 90-60-90?

L-am incurajat cu un zambet tip office (vezi img) si i-am spus ca a intarziat cativa zeci de ani.

Acasa, ii povestesc, amuzata, sotului meu. Ca de obicei, el are mereu replicile la el si tare il mai invidiez pentru asta.

• Trebuia sa-i zici: si eu credeam ca lucrez cu cineva mai inalt, fara burta si cu par pe cap!

 

App de povestioara, trec pe strada pe langa un domn care vorbeste la telefon:

„Nu imi pasa cum arata. Ma intereseaza ce are in cap. Am nevoie de cineva pe care pot sa ma bazez …” si a mai zis ceva, dar m-am departat.  Mi-a fost drag instantaneu de el si imi venea sa il imbratisez, iertandu-i astfel pe toti directorii de firme care publica anunturi tendentioase pe site-urile de joburi, cu intentia vadita de a colectiona accesorii, nu asistente. Bine, poate ca uneori am avut si complexul vulpii care nu ajunge la struguri, dar asta este alta poveste.

Foto: personal, filtrat, de teama standardelor 🙂 + paper artist

Ghid pentru cum să fiu bine cu mine

Intr-un filmuleț motivațional, un guru ne învață cum să fim bine cu noi. Pentru cineva deja trecut prin valurile vieții  nu spunea nimic necunoscut, iar timpul rămâne, în continuare, cel mai mare dușman al omului,  așa că am trecut repede peste el, fără să-l aprofundez. Dintr-o dată mi s-a făcut dor să am grija de mine și am reluat filmul. Mi-am notat și ideile principale,  apoi le-am dezvoltat.

Să țin minte și să citesc de mai multe ori:

1. Criticile și dialogul negativ interior.

Un monstru numit frică

Azi noapte am fost fugărită de un monstru. Fiziologic, nu am simțit teama, nu tremuram, nu îmi simțeam bătăile inimii, dar ştiam că este obligatoriu să fiu speriată de o dihanie mare şi urâtă, aşa că am simțit frica asta în mintea mea. Am alergat pe un teren accidentat, ușoară ca fulgul, fără transpirații sau respirație sacadată, am zburdat peste noroaie, bolovani şi gunoaie, m-am cățărat pe garduri şi am explorat curțile oamenilor, care nu erau tocmai poteci bătătorite. Nu am putut să nu mă întreb, chiar și în vis, de ce nu își