Publicat în Recreere

Ca fata de (ne)măritat

A fost odată o fată și era una la părinți,

dar parcă despre asta tot timpul auziți.

Oricum, fata din povestea mea

tare capricioasă era,

şi să se mărite nici gând nu avea.fata_care_fuge_de_maritat

Fiul croitorului cu rochii de mătase a acoperit-o,

dar  ea le-a sfâșiat

și drept cârpe de praf le-a utilizat.

Fiul negustorului cu șiraguri de perle a împodobit-o,

dar  ea le-a îngrămădit

și la spălat oale le-a folosit.

Fiul crâşmarului cu vin a ademenit-o,

dar ea peste mucegai l-a turnat

şi otet l-a adunat.

 

Al ei părinte, mânios, pedeaps’-a căutat să-i dea,

sătul de nazuri şi capricii, când nici frumoasă nu era,

trufia să i-o potolească,

dorința să şi-o ‘ndeplinească,

noră la soacră s-o trimită, din casa lui să o gonească.

– Te du, tu fată, şi-ți adună înțelepciune de la şerpi,

potrivnicul de ți-l cunoaşte, nu te-ncununa cu lauri sterpi!

Te du, tu fată , şi-ți adună, de la dulcile mimoze,

sfială, jenă şi decență şi scutură-te de psihoze;

te mai adună, te îmbună, nu fii nebună,

de vrei o casă, rang, partidă bună!

– De nu mă placi aşa cum sunt,

om zăpăcit, mărunt şi crud,

te las, tu singur n-ai decât

mereu averi s-aduni, oricât.

Să nu mă plângi!

… şi pleacă, bolborosind în gând.

 

„Cuminte să fiu, ordine s-ascult,

slabă să mă prefac, proastă că sunt,

masă caldă să-i pun,

corsetul să-l strâng, până mă descompun,

dar nu oricum, cu zâmbet să mă indispun.

În robie scăldată, sculeață pentru a lui deliciu,

mână de lucru să fiu,

purtătoare de copii …

pentru mine, toate-s măgării!

Dar pot, pot a femeii arma s-o scot,

cu ea simțăminte să dau în clocot.

Bărbatul nu ştie cu calm să-şi păzească

a lui rațiune şi-onoare şi tact,

când cu seductie ea vrea să-l zăpăcească.

De caută intrigă, o găsește-n femeie,

căci nimeni mai bine cu focul să joace nu ştie,

iar când deprimat ajunge,

pe suflet alcoolul îl unge;

în lacrimi se-neacă şi plânge

când a lui libertate se scurge,

dependent de-al ei nur care-l distruge …”

(Chiar enervant e cu atâtea rime-n „ge”,

nota s-o schimbăm, final s-alegem „ască”.

Cine ar putea să făgăduiască,

că un capăt, până la urmă, o să găsească?)

Fata din nou să vorbească? Hai, că deja cască!

„… şi un război ar fi în stare să pornească

de femeie să uite că a lăsat-o acasă.”

 

Femeia independentă poate să fie

dacă are ai ei bani, fiindcă are-o meserie;

bărbatul trebuie să ştie că nu iubirea-i umple viața,

ci scopurile pentru care se trezeşte dimineața –

aşa a grăit o împărăteasă, soție de Napoleon.

 

Rimă încrucişată sau împerecheată,

monorimă sau deloc,

nu mă judecă prea aspru, că a fost doar un joc.

Epigon de mă consideri, tot nu mă simt obligată

Să mă supăr, să vărs lacrimi

Şi să simt că mă de deprimi.

Amalia

1. Nah, asta s-a întâmplat dupa ce am citit „Îmblånzirea scorpiei”. Ideea era alta, a ieşit exact pe dos. Fata mea trebuia să se mărite, de aici titlul, pe care a trebuit să îl modific uşor.

2. Şi îmi vine să vorbesc numai în versuri.

 

Reclame
Publicat în Cartea!

GOG

Gog este un ins foarte deștept. Dezbate o mulțime de subiecte la care oamenii abiagog îndrăznesc să se gândească, darămite să le rostească. El are „poftele și fanteziile unui titan” și, chiar daca ar fi stăpânul complet al Pamantului, tot ar fi lucru puțin. El ar vrea sa fie Demiurg, dar dacă nu este posibil, măcar Demon.

Gog te face sa vrei să-ti folosești imaginația, iar daca nu ai, te face să scormonesti după ea. În cartea lui Giovanni Papini găsești numeroase subiecte pe care poți să le dezbați, fie în teme scurte, fie lungi romane. Uite, de exemplu, îmi place la nebunie ideea lui Gog de a putea purta măști, în funcție de dispozitie, de împrejurări – pentru înmormântări, flirturi, petreceri –  sau pur și simplu doar pentru a le asorta îmbrăcăminții. Citește în continuare „GOG”

Publicat în Cartea!

Drumurile vieții

Când nu știi

Drumuri

Când nu știi ce să vorbești

Este adeseori mai bine

Ca să stai să te gândești

Și-un moment să socotești

Ce simțire ai în tine.

Căci o gură făr-de frâu

Ce sfidează prin noroade

Nu va face decât rău

Și e vai de capul tău

Că nu va produce roade.

Azi orice păcate mari

Vin adesea de la gură

Nu știu dacă sunt mai tari

Vor mai fi dar foarte rari

Cele date de natură.

Când nu știi ce să vorbești

Dă-ti cu palma peste gură

Si apoi să te gândești,

Până vorba-ți potrivești

Să nu fie plină de ură.

Elena Andries

Puterea obișnuinței!

Nici nu era bine-nsurat,

Că de-aseară se chiora,

În noul lor certificat

Și-un lucru clar, nu-ntelegea,

 

L-a-ntors pe față și pe dos,

L-a frunzărit chiar supărat,

Citi în sus,  citi în jos,

Ceva nu era menționat,

 

A luat și lupa,  ce vorbești (!)

Cătă și printre rânduri iar,

Făcuse tot ce nu gândești,

Un lucru îi părea bizar (?!)

 

De-abia spre dimineață frate,

A înțeles că nu avea,

Certificatul lor,  ca toate,

O dată când…se expira!

Valeriu Cercel

Culegere de poezii: Drumurile vieții – an apariție 2007

Publicat în De suflet

Te du!

Când vine seara, te oprești,

Din drumul tău te-ntorci și stai. ruptura

Din capătul privirii tale,

Aseară-am smuls o mare jale.

Unde te duci, habar nu ai!

Poate acolo-ai să găsești

O altă viață, dar ai să-i vii de hac!

Niciun loc nu-i fără rost,

Dar în noi totu-i schimbat,

Eu, tu, pe rând am plecat.

Mai departe de-am fi fost

Ți-aș fi găsit un sens ca să te plac.

Amalia

 

Foto: PInterest

Publicat în De suflet

Fascinatus de iubire

Aproape că-mi vine să cred că dragostea este un monstru, dacă stau să analizez la rece ce se întâmplă cu oamenii în timp ce sunt îndrăgostiți. Își pierd rațiunea și au impresia că nimic pe lume nu mai are importanță și din cauza ignoranței sunt supuși multor greșeli. Se îmbolnăvesc fiindcă nu

adevarul uratmănâncă, nu dorm, sunt obsesivi și mereu în alertă. În anumite situații,  viața devine mai grea, sunt răniți, în aceeași măsură sunt împliniți, dar și pustiiți. Mai rău este că oamenii îndrăgostiți nici nu sunt conștienți de acțiunile lor.

Când dragostea dispare, omul se trezește ca dintr-o vrajă grea, apăsătoare.  Și, dacă puterea amorului este atât de amenințătoare, de ce ține atât de mult, frate?!

Giordano Bruno, în Lumanararul, zice că dacă nu vrei să cazi pradă fascinatiunii de iubire mai bine să te ferești să îl privești Citește în continuare „Fascinatus de iubire”

Publicat în De suflet

Captiv in inutil

„Dacă m-ai vedea

Cum stau și nu respir,

Uscat și imobil,

Captiv în inutil,

 

Umbra mea ar fi

Cadoul de o zi

La ghemul fără fir

Țesut din inutil.

 

Dar,  deodată,

Am fumat un nor

Și de-atuncea

Mă prefac că zbor.

 

Și de vrei să cad

Spre cerul prea înalt,

Spre alte lumi să strig,

Că-n vara mea e frig,

 

Tot la fel voi fi!

Și nu te mai gândi,

Că-s gânduri trei la kil,

Uitate-n inutil. ”

 
Adrian Berinde – „Dumnezeu râde singur”