Un cuib de nobili, de I.S.Turgheniev, este acea povestea romantică cu care deja ne-am
obișnuit la scriitorii clasici. Nu fac recenzie, nu povestesc, fiindcă sunt destule din astea pe net.
Trag doar câteva concluzii:
- Când te căsătorești, te căsătorești cu toata familia soțului/soției.
- Când oamenii îmbătrânesc uită cum e să fie tineri și fac același greșeli ca și părinții lor.
- Oricât de simpatic este individul în tinerețe, la bătrânețe tot un ursuz insuportabil ajunge.
- Fie unul, fie altul, la începutul casniciei face sacrificii gen: abandonează școala, abandonează familia… ca apoi să se dovedească faptul ca acel sacrificiu a fost o greșeală. „Pentru o dragoste de femeie mi-am irosit anii cei mai buni.”
- Până la urmă, soțul sau soția calcă strâmb și indiferent de cât farmec este în casnicia lor, totul se duce de râpă.
- O strângere de mână, zâmbete și priviri intense și…gata, fata pică îndrăgostită.
- Oricât de „matahală” e bărbatul, când se îndrăgostește devine o „cârpă”.
- Dacă lucrurile merg bine, nu te bucura prea mult. Nu durează!
Sinapse 