Publicat în Cartea!, Sinapse

ThetaHealing

„ThetaHealing este un proces de meditație care creează33832560 vindecarea fizică, psihică şi spirituală, cu rugăciune focalizată prin Creator.  (…) Există totuşi o singură cerință absolută pentru această tehnică: trebuie să credeți în Atoatecreatorul, în Creator, în Dumnezeu.” – Vianna Stibal (fondatoarea acestei tehnici)

Am să mă abat de la subiect printr-o paranteză mare, fiindcă simt nevoia să amintesc de ce am devenit interesată de aceasta meditație. Întâi, din dorința de a-mi calma spiritul furtunos de care mă fac uneori vinovată şi de a scăpa de incertitudinea care mă apasă/apăsa câteodată în privința viitorului. În al doilea rând, am descoperit că posed/posedam o anumită capacitate intuitivă, dar de care nu ştiu să profit. S-a întâmplat să cred, fie că aşez anumite gânduri în mintea unor persoane apropiate Citește în continuare „ThetaHealing”

Reclame
Publicat în Cartea!, Sinapse

Cum ne schimbă Dumnezeu creierul

Începutul cărții direct m-a deranjat. La fel și titlul. A fost ca și cum autorii, Andrew Newbwerg și Mark Robertcum-ne-schimba-dumnezeu-creierul Waldman nu mi-ar fi lăsat  optiunea de a crede sau nu în Dumnezeu. „Dacă îl contempli suficient de mult pe Dumnezeu, se va întâmpla ceva surprinzător în creier.”

Ei continuă să explice cum diferite circuite devin active, în timp ce altele se vor dezactiva, că se formează noi dendrite și se fac noi conexiuni sinaptice. Apoi, se schimbă percepțiile și credințele. Am zis: Nu! Mie nu imi vor schimba punctul de vedere. Pentru mine, D-zeu va rămâne la fel de vag și de neînțeles, indiferent ce ar zice ei. Am fost uimită să aflu că unul dintre ei este agnostic, iar celălalt ateu. Atunci, de ce încearcă să mă convertească pe mine? Apoi, am înțeles că Dumnezeu are conexiuni în creierul meu și depinde doar de mine dacă vreau „să-l accesez” sau nu.

Structura cărții:

  1. Cui îi pasă de Dumnezeu?

Citește în continuare „Cum ne schimbă Dumnezeu creierul”