Sunt singură pe lume. Verdele mă 
sufocă, ploaia îmi distrage atenția de la gândurile mele. Le caut, dar nu le pot aduna. S-au împrăștiat în vazduh și stropii mari le dizolva până la pieire. Nuuu! Îmi vreau gândurile înapoi!
Dacă până acum m-am autointitulat singura, acum, fără vise, cum să mă numesc? Pierduta?
Mureșul curge în drumul lui purtând cu el gândurile mele, dizolvate de ploaie. Ce-ar fi să ies din mașină și să stau în ploaia rece? Aș vrea să pot, pentru că aș putea plânge în voie și nu mi s-ar vedea lacrimile, așa cum bine a zis cineva.
Sunt goală de gânduri. Sunt ușoară ca un fulg. Dacă destinul ar sufla asupra mea, m-ar pierde în neant. Citește în continuare „Poveste cu spirite :)”
aceea s-a ridicat la umanitate: si-a făurit unelte, a pus stăpînire pe forța animalelor, a vîntului și a focului, a deosebit încetul cu încetul gîndirea de nevoile conservării de sine, s-a luminat și s-a sublimat în artă. Dar viața lui era încă total împovărată de reminiscențe animalice, barbaria persista în el sub hainele de gentleman și sub cuceririle vieții mecanice, scopurile ultime și comune ale existenței erau încă cele ale înaintașilor tîlhari: să mănânce bine, să se bucure de femeile cele mai frumoase, să poruncească celor mai slabi, să fure de la alții cît se poate mai mult. Bucuriile supreme și cu adevărat supraanimalice ale gîndirii pentru gîndire, ale gîndirii pure și dezinteresate, ale contemplației și ale creației artistice le erau cunoscute doar cîtorva oameni, iar aceștia le cunoșteau numai în puține momente ale vieții. Umanitatea se găsea, așadar, la mijloc, între fiară și erou (…) între bestial și divin. Trebuia smulsă din această ambiguitate, din această contaminare. Trebuia ucis, tăiat și extirpat tot ce mai era subuman în om, pentru a-l 
Sinapse 