Publicat în Personal

Obositoarele standarde

Eram proaspat angajata la o firma, pe post de asst. manager, dupa ce predecesoareaI mea se pensionase. Of course ca toti clientii si furnizorii erau curiosi sa afle cum arata noua asst.

  • Macar e tanara?
  • Da, are 20 de ani si  90-60-90, replica my boss.

De aici au pornit toate glumele, despre care doar el stia, fara sa ma implice in obrazniciile partenerilor nostri.

Am avut multe vizite de curtoazie de la persoane care niciodata nu vizitasera societatea noastra, pana atunci cunoscandu-ne doar prin telefon si mail. Intr-o zi, vine un domn (incert cuvant), scund, chel, burtos si nespalat, ma fixeaza din usa si-mi spune:

  • Pai, unde este asst. de 20 de ani, cu 90-60-90?

L-am incurajat cu un zambet tip office (vezi img) si i-am spus ca a intarziat cativa zeci de ani.

Acasa, ii povestesc, amuzata, sotului meu. Ca de obicei, el are mereu replicile la el si tare il mai invidiez pentru asta.

  • Trebuia sa-i zici: si eu credeam ca lucrez cu cineva mai inalt, fara burta si cu par pe cap!

 

App de povestioara, trec pe strada pe langa un domn care vorbeste la telefon:

„Nu imi pasa cum arata. Ma intereseaza ce are in cap. Am nevoie de cineva pe care pot sa ma bazez …” si a mai zis ceva, dar m-am departat.  Mi-a fost drag instantaneu de el si imi venea sa il imbratisez, iertandu-i astfel pe toti directorii de firme care publica anunturi tendentioase pe site-urile de joburi, cu intentia vadita de a colectiona accesorii, nu asistente. Bine, poate ca uneori am avut si complexul vulpii care nu ajunge la struguri, dar asta este alta poveste.

Foto: personal, filtrat, de teama standardelor 🙂 + paper artist

Reclame