Sunt singură pe lume. Verdele mă 
sufocă, ploaia îmi distrage atenția de la gândurile mele. Le caut, dar nu le pot aduna. S-au împrăștiat în vazduh și stropii mari le dizolva până la pieire. Nuuu! Îmi vreau gândurile înapoi!
Dacă până acum m-am autointitulat singura, acum, fără vise, cum să mă numesc? Pierduta?
Mureșul curge în drumul lui purtând cu el gândurile mele, dizolvate de ploaie. Ce-ar fi să ies din mașină și să stau în ploaia rece? Aș vrea să pot, pentru că aș putea plânge în voie și nu mi s-ar vedea lacrimile, așa cum bine a zis cineva.
Sunt goală de gânduri. Sunt ușoară ca un fulg. Dacă destinul ar sufla asupra mea, m-ar pierde în neant. Citește în continuare „Poveste cu spirite :)”
înconjurătoare, dacă a existat ea dintotdeauna sau a fost creată cândva de cineva, ce este omul și care este rolul lui în această lume, în ce raport se află gândirea și conștiința lui cu această lume, poate omul să cunoască natura, lumea înconjurătoare, ei bine! tot acest ansamblu de idei îi transformă pe unii dintre noi în filozofi.
tunete, răpăieli zgomotoase de ploaie… Îmi impun să abandonez lumea reală și ușor – ușor mă desprind… Brusc, văd chipul ei vesel, cu ochi surâzători, ten delicat, frumos care nu 
despre ce? Cândva m-aș fi gândit la cele multe și mărunte pe care le voiam în viața mea. A fost o perioadă în care nu știam că totul pe lumea asta este trecător și totul este deșertăciune (cum tot aud în jur și citesc în cărți) și aveam dorințe mediocre care mă satisfăceau pe moment și îmi excitau spiritul banal. Tinerețea, entuziasmul și frumusețea atrăgeau cele bune și păreau de ajuns. Și erau de ajuns. De ce să fiu nerecunoscătoare? Îmi doream și se întâmplau. Dorințe mediocre, destin 
Sinapse 