Sunt singură pe lume. Verdele mă 
sufocă, ploaia îmi distrage atenția de la gândurile mele. Le caut, dar nu le pot aduna. S-au împrăștiat în vazduh și stropii mari le dizolva până la pieire. Nuuu! Îmi vreau gândurile înapoi!
Dacă până acum m-am autointitulat singura, acum, fără vise, cum să mă numesc? Pierduta?
Mureșul curge în drumul lui purtând cu el gândurile mele, dizolvate de ploaie. Ce-ar fi să ies din mașină și să stau în ploaia rece? Aș vrea să pot, pentru că aș putea plânge în voie și nu mi s-ar vedea lacrimile, așa cum bine a zis cineva.
Sunt goală de gânduri. Sunt ușoară ca un fulg. Dacă destinul ar sufla asupra mea, m-ar pierde în neant. Citește în continuare „Poveste cu spirite :)”
îmbufnată și deranjată de faptul că mama ei a rupt monotonia zilei atunci când a ridicat-o de pe canapeaua confortabilă, și i-a întrerupt contactul vizual cu telefonul, obligând-o să pășească într-o lume cu totul nouă și diferită față de ce cunoștea ea. Drept protest, s-a așezat la trei scaune distanță de mama ei, s-a supărat că nu vede nimic pe scenă, s-a plâns că scaunele sunt prea-prea, și cine știe ce a mai bolborosit în barbă. Când a văzut că nimeni nu îi ascultă plangerile, a stat cu ochii în telefon până să înceapă piesa, iar când a început, cu greu a acceptat să renunțe la el. Nici măcar anuntul din difuzoare, în care se preciza spectatorilor că folosirea telefoanelor este interzisă, nu a impresionat-o. 
Sinapse 