Publicat în Pe cand traiam in Vise, Spatiul mental

Goana

Eu și sotul meu a trebuit să ne mutăm într-o localitate nouă și,  fiindcă apartamentul eratablou foarte mic, am fost nevoiți să ne ducem copilul la orfelinat. Timp de șase luni am fost atât de ocupați încât nu ne-am interesat nici măcar o dată de soarta fetiței noastre. Am alergat la job, am alergat să ne plătim facturile, să ne cumpărăm lucruri, apoi am alergat spre casă,  pentru odihna binemeritată, după atâta trudă. Cum ne-am așezat capul pe pernă,  ne-am cufundat într-un somn adânc,  fără vise. A doua zi, am luat-o de la capăt.

Deodată, ne-am dat seama că ceva ne lipsește. „Ce ne lipsește,  bărbate? Factura la gaz am plătit-o, și la curent, apa e plătită, gunoiul, telefonul …”. „Ce ne lipsește,  muiere? Frigiderul este plin, haine și pantofi din belșug, mașini, televizoare,  computere, telefoane … și noi tot alergăm!”. Și am stat așa și ne-am tot gândit … ce lipsește din viața noastră? Da’ nu era ceva ce ne doream și nu aveam. Era ceva ce aveam, dar pierdusem și nu știam ce. Am simțit deodată un gol imens în sufletele noastre. „Ce-am pierdut? Ce-am pierdut?”, și trupurile noastre s-au încovoiat de durerea golului din noi, iar mâinile ne smulgeau părul,  pielea, oasele, Citește în continuare „Goana”

Reclame
Publicat în Personal, Sinapse

O zi de zi

Dimineața,  nici trilurile telefonului nuomg-mr-nice-guy-incense-logo mai sunt de-ajuns. Ochii lipiți și umflați gem de somn. Pipăie drumul înlăturând aerul din jurul său. Dă cu reproșurile zilnice,  sub formă de salut. Hei,  da’ faci sau nu faci?  Să vezi, da’ vezi să nu crezi.   Vii când invii sau te împrietenești cu dracu? Tacadam-tacadam, tacadam-tacadam… Huo, cap pervers, chiorâș,  cu saliva pe bărbie, regulat bolnav! Privirea înainte!  Pui,  pui drag, da mamă, săr’na, da,  și mâine,  săr’na.

Etiopia, Cambodgia, România. Monstrul pe roți are în mațe numai cârnați împuțiți. În case curge apă ruginită,  fiindcă nu e folosită. La ce bun? Mâine put din nou. Lasă, când plouă…  Monstrul rumegă și scoate câte-un strop, de-ți mută nasul și-ți ard pleoapele. Păi da, la ce bun? Mâine put din nou.

Au crescut flori pe caldarâm. Ce frumos!  Ce frumos!  Sunt albe. Aproape toate. Mai sunt și din alea maro la capăt,  dar apoi tot albe sunt. Și stau grămezi,  de frică să nu le vadă mătura. Ce proaste sunt!  Cine știe ce e aia matură? Uite,  mai sunt și curajoase care sunt răzlețe. Norocul lor,  fiindcă trec cerșetori și le ridică și le aprind cu o brichetă. Uite,  și a ei e gata. O stinge și o aruncă peste celelalte flori. Aprinde alta. O stinge și o aruncă peste celelalte flori. Aprinde alta… Nu mai vine o dată firul ăla,  că asta mă sufocă aici,  între flori!?

Biserica lângă Bancă. Noi, moderne și frumoase. Numai sticlă și metal. Mă întreb dacă bisericosii au săpat tunel spre bancă sau bancherii spre biserică. Stai,  nu e nevoie!  Au un tunel suspendat care le leagă. Ce rost să se ascundă? La noi în țară,  totul e pe față. Că și așa aştia sunt proști și nu pricep, iar dacă pricep,  nu înțeleg, iar dacă înțeleg,  nu știu ce să facă, iar dacă știu ce să facă,  nu au curaj. Dă-i dreacu!

Bun! Bun! Bun! Îhî! Îhî! Ok! Zău! Nu zău? Bun! Bun! Bun! Îhî! Îhî! Ok! Zău! Nu zău? Bun! Bun! Bun! Îhî! Îhî! Ok! Zău! Nu zău? 16:00. Plec!

16:05, 16:07, 16:10. OMG! Vreau să mă împușc și să nu mai mă nasc. Sau să mă nasc în civilizație și să fac alegeri de 10.  Ba nu! Vreau să devin fantomă (poltergeist) și să schimb absolut, absolut, absolut totul.

Publicat în Recreere

Subluna

Din cuvinte cheie, alese la întâmplare:

Simfonia era pe sfârșite. Doar câțiva spectatori mai rămăseseră în sală. Se prefăceau că aplaudă,  poate de milă,  poate de frică… Când ultimul spectator a părăsit sala, poveste 2 căutătorul de talente a pășit pe scenă, cu figura șireată a agentului de marketing, pe care o avea pregătită pentru situații de criză. Curajos, a întins cartea de vizită spre dirijor și cu glas sigur i s-a adresat: „Talent tu n-ai cât crezi că ai, din doi de do unul sa tai. În casa mea de vrei să stai,  te-nvat din băț cum tu sa dai.” Tentaculul alb,  înmănușat al dirijorului, a ridicat brusc bagheta și a înfipt vârful ascuțit în mână căutătorilor de talente. Țipătul lui a străpuns pereții Operei și a trecut dincolo de sfera protectoare a Ariei Artiștilor. Căutătorul Călător al Sublunei și-a înfipt ochii însângerați, ieșiți din orbite, în cei ai dirijorului,  a trecut dincolo de ei și i-a ars Citește în continuare „Subluna”