„Dar chiar aşa îi spusese doamna Hollinger, masiva şi autoritara doamnă Hollinger
sau citise el asta pe undeva?! Undeva, într-o cărţulie din care avea vreo duzină şi prin geamantanul său, fără început, fără sfîrşit sau şi cu început şi cu sfîrşit. Luîndu-se pe urmele pistruiatului, Paul se întreba ce rost mai avea şi viaţa asta dacă existau cărţile care o arătau mai bine şi mai curat decît putea fi văzută cu ochii liberi, sau, invers, ce rost mai aveau cărţile dacă… pentru că lui, uneori, i se încurcau toate acestea prin cap şi ar fi dorit, din fundul sufletului, împreună cu atîţia alţii, bine intenţionaţi, ca lucrurile, de vreme ce trebuie trăite, să fie ceva mai simple, mai bine organizate ! Dar chiar şi această expresie : „mai bine organizate” era chiar o expresie reală sau una inventată pentru afişe, cărţi, conferinţe şi altele de acest soi?! Mai poţi să ai încredere în propriul tău fel de a gîndi ? Probabil — îşi explica Paul (…)— de aici toate încurcăturile care îi complicau atîta viaţa şi îl lipseau de un lucru atît de rîvnit de el şi pe care Citește în continuare „E greu să fii om mare!”
nimic în afară de sine însuşi. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Pentru nimic în lume nu ar fi creat ceva. Nimicul nu doar că-i era prielnic: mai mult, îl copleşea.
simpatii și antipatii față de personajele care o trăiesc. Cu excepția copiilor și poate a unor apariții fugare, despre care nu știm decât atât cât ne lasă autorul să știm, niciunul dintre personaje nu are un comportament demn de urmat, dar culmea este că, dacă ești cinstit cu tine, îți poți identifica trăirile cu ale acestora, și îl poți recunoaște acolo și pe aproapele tău. Poate face parte din familie sau este doar una dintre cunoștințele tale. Toți cunoaștem un Toni, un Horațiu, o Dorina, Larisa, Vica sau o Mirabela, personaje care văd viața ca pe o luptă și care de multe ori adoptă tactici greșite în speranța unor victorii. Fiecare dintre ele poate avea sute de pagini de roman, doar al lor. 
(ne)hotărâte. Adică, am hotărât aşa: eu îmi cumpăr o singură carte, fie Michael Newton, fie Liiceanu, iar dacă găsesc una dintre cărțile unor scriitori debutanți mai cumpăr una. Nu că nu aș fi vrut mai multe, dar mai am în bibliotecă vreo 10-11-14-20 cărți noi care își așteaptă rândul, plus multe altele în format electronic. Di a zis că nu vrea nimic, dar speră totuși să descopere comori despre artă, fashion, meditații, 
două, poate trei sute de femei înghesuindu-se în jurul tarabelor dintr-o piaţă, cu nişte mutre atât de sumbre, de parcă ar fi fost pasagerii condamnaţi ai unui vapor care se scufunda. Dar, în clipa următoare, disperarea generală s-a destrămat într-o mulţime de certuri pe grupuleţe. Ce se întâmplase: la una dintre tarabe, se vindeau tigăi. Erau toate jalnice şi 
îmbufnată și deranjată de faptul că mama ei a rupt monotonia zilei atunci când a ridicat-o de pe canapeaua confortabilă, și i-a întrerupt contactul vizual cu telefonul, obligând-o să pășească într-o lume cu totul nouă și diferită față de ce cunoștea ea. Drept protest, s-a așezat la trei scaune distanță de mama ei, s-a supărat că nu vede nimic pe scenă, s-a plâns că scaunele sunt prea-prea, și cine știe ce a mai bolborosit în barbă. Când a văzut că nimeni nu îi ascultă plangerile, a stat cu ochii în telefon până să înceapă piesa, iar când a început, cu greu a acceptat să renunțe la el. Nici măcar anuntul din difuzoare, în care se preciza spectatorilor că folosirea telefoanelor este interzisă, nu a impresionat-o. 
Pretextat Tach, care are sansa să spună tot ce gândeşte, fără menajamente, fiind pe moarte, este chiar mai mitocănesc prezentat decât cel al scriitorului.
de ani întreaga omenire şi demontează concepții pătrunse adânc în cugetele urmaşilor lui 1945. Ştiam deja că Germania nu este principala vinovată pentru declanșarea conflagratiei din 1914, dar cât de naționalistă, de expansionista şi de rasistă era comparativ cu alte popoare? Ei bine, nu era! Germanii nu se fac vinovați că ar avea o natură agresivă pe care şi-ar transmite-o de la o generație la alta. Nu mai mult decât alții.
Sinapse 