GOG

Gog este un ins foarte deștept. Dezbate o mulțime de subiecte la care oamenii abia îndrăznesc să se gândească, darămite să le rostească. El are „poftele și fanteziile unui titan” și, chiar daca ar fi stăpânul complet al Pamantului, tot ar fi lucru puțin. El ar vrea sa fie Demiurg, dar dacă nu este posibil, măcar Demon.

Gog te face sa vrei să-ti folosești imaginația, iar daca nu ai, te face să scormonesti după ea. În cartea lui Giovanni Papini găsești numeroase subiecte pe care poți să le dezbați, fie în teme scurte, fie lungi romane. Uite, de exemplu, îmi place la nebunie ideea lui Gog de a putea purta măști, în funcție de dispozitie, de împrejurări – pentru înmormântări, flirturi, petreceri –  sau pur și simplu doar pentru a le asorta îmbrăcăminții.

CAIN

Cain al lui Saramago este o reinterpretare a Genezei, în mod teoretic și meditativ. Poate unii ar vrea să facă această carte bucăți, alții se amuză citind-o, dar eu am citit-o dintr-o suflare , ușor tristă, uimită de raționamentul clar al lui Jose Saramago, raportat la realitatea crudă în care trăim. Este o interpretare brutală și satirică a Vechiului Testament, iar autorul se întreabă dacă umanitatea, încă de la început, interpretează sau percepe greșit pe Dumnezeu (ca și pe toți ceilalți zei ai omenirii). El critică personalitatea lui Dumnezeu și consideră că omenirea este direcționata pe căi greșite și duce la distrugerea ei.

Dumnezeu face greșeli încă de la facerea lui Adam și a Evei, cărora uită să le dea grai și remediază acest neajuns pe parcurs. Cum, din scrierile consemnate de-a lungul timpului, nu reiese exact cum a făcut Domnul asta, se presupune că le-a infipt limba în gâtlej, ceea ce duce la interpretari. Fie este vorba despre acel „mușchi flexibil și umed, care se mișcă și plescaie în cavitatea bucală și uneori pe-afară”, fie este „vorbirea, numită și limbaj despre care nu știm cum trebuie să fi arătat” din moment ce nu a mai ramas nicio dovadă a acestei acțiunii. În aceeași dilema se află

Cum mă-nveți, Doamne, așa mă ai!

Continuarea scrisorii unui muribund,  pe nume Ipollit, din cartea lui Dostoievski – Idiotul, care se întreabă, în ultimele zile de viață, ce rost are să vrea să trăiască aceste zile și pe cine ar supăra dacă ar vrea să le pună capăt? Cine ar vrea să-l vadă torturat de chinurile bolii și ce misiune mai poate avea întru împlinirea planului divin. El și atâtea milioane de suflete…

„Religia!  Admit ca viața veșnică există și poate că întotdeauna am crezut în existenta ei.  Să zicem că flacăra conștiinței a fost aprinsă prin voința unei forțe superioare,  că această conștiință,  rotindu-și privirea asupra lumii,  a spus: exist! și că pe urmă,  deodată aceeași forță i-a poruncit să se stingă,  pentru că așa trebuie,  în numele unor imperative de ordin superior – și chiar fără a explica pentru ce anume – fie, admit totul,  dar rămâne aceeași întrebare: ce nevoie mai era și de umilința mea?  Chiar așa, nu poți fi oare sfâșiat,  pur și simplu,  fără să ți se ceară să-l și binecuvântezi pe acela care te sfâșie? E cu putință oare ca acolo sus să se simtă cineva într-adevăr jignit pentru că nu vreau să mai aștept cincisprezece zile? Nu cred, 

Cabala calului Pegas

Cabala calului Pegas este un volum de numai 90 de pagini de dialoguri filozofice și alte 30 de pagini cu note ale traducătorului Smaranda Bratu Elian. In ciuda dezbaterilor atât de exagerate și ciudate, în care folosește un limbaj savuros, liber, Giordano Bruno este serios și ideea principală se succede în mod logic. Dialogul moral este prezentat de Bruno aparent în bășcălie, ca un apendice la Alungarea bestiei triumfatoare. Are personaje neobișnuit de caraghioase, fantastice și ambigue: în prima parte apare un om care într-o existența anterioară a fost măgar, în a doua parte, un măgar în carne și oase.

In volumul precedent, Jupiter anunță că o cugetare specială va fi făcută cu referire la două dintre locurile cerești: Eridanul – care se află între cer și pământ și  Ursa mare – aflată în vecinătatea Adevărului. De

Conjunctiile astrale|mari schimbari ale omenirii

[…]Pietro credea în învataturile arabilor, conform carora Dumnezeu cînd a creat lumea a pus în miscare toate planetele care-o cîrmuiesc de la punctul zero al zodiacului, adica de la primul grad din Zodia Berbecului, ori echinoctiul de primavara. Astfel a început lumea, cu o Mare Conjunctie, si avem o Mare Conjunctie la fiecare noua sute saizeci de ani, si fiecare însemna o reînnoire totala si un nou început, o noua primavara pentru omenire. Asijderea, gresit cred ei ca la fiecare doua sute patruzeci de ani are loc o Conjunctie Medie în una din cele patru triplicitati: a Focului, a Aerului, a Apei si a Pamîntului. Si în ele au loc multe conjunctii marunte, care însa de regula ramîn în zona aceleasi triplicitati, astfel ca devin însemnate numai cînd se schimba triplicitatea, la fiecare doua sute patruzeci de ani. În asemenea conditii – se spune – se nasc noi religii, iar sub semnul Conjunctiei Medii apar profetii si marii reformatori; unii sînt buni, altii sînt rai, conform semnului care patroneza conjunctia. Însa o data cu toate aceste evenimente se petrec si marile transformari si schimbari. Acum, baga de seama: prietenul nostru, poetul-astronom, era convins – ca si autorii arabi – ca prima Conjunctie Majora de la Facerea lumii a fost Potopul; a doua a fost marcata de legi bune, si cînd Marte s-a alaturat celor doua planete superioare au fost inventate rigorile razboiului; iar cînd Soarele li s-a alaturat, s-a nascut religia egipteana,

GOG

Gog este un ins foarte deștept. Dezbate o mulțime de subiecte la care oamenii abia îndrăznesc să se gândească, darămite să le rostească. El are „poftele și fanteziile unui titan” și, chiar daca ar fi stăpânul complet al Pamantului, tot ar fi lucru puțin. El ar vrea sa fie Demiurg, dar dacă nu este posibil, măcar Demon.

Gog te face sa vrei să-ti folosești imaginația, iar daca nu ai, te face să scormonesti după ea. În cartea lui Giovanni Papini găsești numeroase subiecte pe care poți să le dezbați, fie în teme scurte, fie lungi romane. Uite, de exemplu, îmi place la nebunie ideea lui Gog de a putea purta măști, în funcție de dispozitie, de împrejurări – pentru înmormântări, flirturi, petreceri –  sau pur și simplu doar pentru a le asorta îmbrăcăminții.