Publicat în Cartea!

GOG

Gog este un ins foarte deștept. Dezbate o mulțime de subiecte la care oamenii abiagog îndrăznesc să se gândească, darămite să le rostească. El are „poftele și fanteziile unui titan” și, chiar daca ar fi stăpânul complet al Pamantului, tot ar fi lucru puțin. El ar vrea sa fie Demiurg, dar dacă nu este posibil, măcar Demon.

Gog te face sa vrei să-ti folosești imaginația, iar daca nu ai, te face să scormonesti după ea. În cartea lui Giovanni Papini găsești numeroase subiecte pe care poți să le dezbați, fie în teme scurte, fie lungi romane. Uite, de exemplu, îmi place la nebunie ideea lui Gog de a putea purta măști, în funcție de dispozitie, de împrejurări – pentru înmormântări, flirturi, petreceri –  sau pur și simplu doar pentru a le asorta îmbrăcăminții. Citește în continuare „GOG”

Publicat în Cartea!, Sinapse

Cum ne schimbă Dumnezeu creierul

Începutul cărții direct m-a deranjat. La fel și titlul. A fost ca și cum autorii, Andrew Newbwerg și Mark Robertcum-ne-schimba-dumnezeu-creierul Waldman nu mi-ar fi lăsat  optiunea de a crede sau nu în Dumnezeu. „Dacă îl contempli suficient de mult pe Dumnezeu, se va întâmpla ceva surprinzător în creier.”

Ei continuă să explice cum diferite circuite devin active, în timp ce altele se vor dezactiva, că se formează noi dendrite și se fac noi conexiuni sinaptice. Apoi, se schimbă percepțiile și credințele. Am zis: Nu! Mie nu imi vor schimba punctul de vedere. Pentru mine, D-zeu va rămâne la fel de vag și de neînțeles, indiferent ce ar zice ei. Am fost uimită să aflu că unul dintre ei este agnostic, iar celălalt ateu. Atunci, de ce încearcă să mă convertească pe mine? Apoi, am înțeles că Dumnezeu are conexiuni în creierul meu și depinde doar de mine dacă vreau „să-l accesez” sau nu.

Structura cărții:

  1. Cui îi pasă de Dumnezeu?

Citește în continuare „Cum ne schimbă Dumnezeu creierul”

Publicat în Cartea!

Un om sfîrșit

„La începutul timpurilor,  omul a fost pur și simplu o bestie, o fiară vegetativă.  Dupăun om sfirsit aceea s-a ridicat la umanitate: si-a făurit unelte,  a pus stăpînire pe forța animalelor, a vîntului și a focului,  a deosebit încetul cu încetul gîndirea de nevoile conservării de sine,  s-a luminat și s-a sublimat în artă.  Dar viața lui era încă total împovărată de reminiscențe animalice, barbaria persista în el sub hainele de gentleman și sub cuceririle vieții mecanice,  scopurile ultime și comune ale existenței erau încă cele ale înaintașilor tîlhari: să mănânce bine,  să se bucure de femeile cele mai frumoase,  să poruncească celor mai slabi,  să fure de la alții cît se poate mai mult. Bucuriile supreme și cu adevărat supraanimalice ale gîndirii pentru gîndire,  ale gîndirii pure și dezinteresate, ale contemplației și ale creației artistice le erau cunoscute doar cîtorva oameni,  iar aceștia le cunoșteau numai în puține momente ale vieții. Umanitatea se găsea,  așadar,  la mijloc,  între fiară și erou (…) între bestial și divin. Trebuia smulsă din această ambiguitate,  din această contaminare. Trebuia ucis,  tăiat și extirpat tot ce mai era subuman în om,  pentru a-l Citește în continuare „Un om sfîrșit”

Publicat în Cartea!

CAIN

Cain al lui Saramago este o reinterpretare a Genezei, în mod teoretic și meditativ. Poate unii ar vrea să facă această carte bucăți, alții se amuză citind-o, dar eu am citit-o dintr-o suflare Cain, ușor tristă, uimită de raționamentul clar al lui Jose Saramago, raportat la realitatea crudă în care trăim. Este o interpretare brutală și satirică a Vechiului Testament, iar autorul se întreabă dacă umanitatea, încă de la început, interpretează sau percepe greșit pe Dumnezeu (ca și pe toți ceilalți zei ai omenirii). El critică personalitatea lui Dumnezeu și consideră că omenirea este direcționata pe căi greșite și duce la distrugerea ei.

Dumnezeu face greșeli încă de la facerea lui Adam și a Evei, cărora uită să le dea grai și remediază acest neajuns pe parcurs. Cum, din scrierile consemnate de-a lungul timpului, nu reiese exact cum a făcut Domnul asta, se presupune că le-a infipt limba în gâtlej, ceea ce duce la interpretari. Fie este vorba despre acel „mușchi flexibil și umed, care se mișcă și plescaie în cavitatea bucală și uneori pe-afară”, fie este „vorbirea, numită și limbaj despre care nu știm cum trebuie să fi arătat” din moment ce nu a mai ramas nicio dovadă a acestei acțiunii. În aceeași dilema se află Citește în continuare „CAIN”

Publicat în Cartea!, Sinapse

Nu te-ai trezit azi să fii mediocru

Trebuie să recunosc că m-am cam supărat  pe Fiodor M. Dostoievski. În volumul II din Idiotul (care este mult mai contemplativ, mai filozofic și chiar educativ decât primul citat mediocritatevolum, în care se pune baza pe acțiune), una din temele dezbătute de d-nul Dostoievski este mediocritatea.  Vezi și sinuciderea.

Nu pot să nu îmi fac introspecția după asemenea analiză, iar concluzia nu-mi prea place, fiindcă valorosul nostru scriitor este foarte tranșant și mă „obligă” într-un fel să mă identific ca exemplu, în pledoaria lui. Evoluția mea, ca ființă umană, nu m-a scăpat de mediocritate, totuși,  evoluând ca om aveam impresia că sunt cu un pas mai departe de banalitate. Păi nu, că doar nu am evoluat doar eu! Ca să se facă remarcat cu ceva, omul trebuie să aibă un talent adevărat, să strălucească într-un domeniu. Câți reusim?

Cursiv, scriitorul. Bolduit, autoobservare. Ba nu, este despre o prietenă! Eu sunt perfectă. Citește în continuare „Nu te-ai trezit azi să fii mediocru”

Publicat în Cartea!, Sinapse

Cum mă-nveți, Doamne, așa mă ai!

Continuarea scrisorii unui muribund,  pe nume Ipollit, din cartea lui Dostoievski – Idiotul, care se întreabă, în ultimele zile de viață, ce rost are să vrea să trăiască aceste zile și pe cine ar supăra dacă ar vrea să le pună capăt? Cine ar vrea să-l vadă torturat de chinurile bolii și ce misiune mai poate avea întru împlinirea planului divin. El și atâtea milioane de suflete…

„Religia!  Admit ca viața veșnică există și poate că întotdeauna am crezut în existenta ei.  Să zicem că flacăra conștiinței a fost aprinsă prin voința unei forțe superioare,  că mintea taaceastă conștiință,  rotindu-și privirea asupra lumii,  a spus: exist! și că pe urmă,  deodată aceeași forță i-a poruncit să se stingă,  pentru că așa trebuie,  în numele unor imperative de ordin superior – și chiar fără a explica pentru ce anume – fie, admit totul,  dar rămâne aceeași întrebare: ce nevoie mai era și de umilința mea?  Chiar așa, nu poți fi oare sfâșiat,  pur și simplu,  fără să ți se ceară să-l și binecuvântezi pe acela care te sfâșie? E cu putință oare ca acolo sus să se simtă cineva într-adevăr jignit pentru că nu vreau să mai aștept cincisprezece zile? Nu cred,  Citește în continuare „Cum mă-nveți, Doamne, așa mă ai!”

Publicat în Cartea!

Cabala calului Pegas

Cabala calului Pegas este un volum de numai 90 de pagini de dialoguri filozofice și alte 30 de pagini cu note ale traducătorului Smaranda Bratu Elian. In ciuda dezbaterilor atât de exagerate și ciudate, în care folosește un limbaj savuros, liber, Giordano Bruno este serios și ideea principală se succede în mod logic. Dialogul moral este prezentat de Bruno aparent în bășcălie, ca un apendice la Alungarea bestiei triumfatoare. Are cabalapersonaje neobișnuit de caraghioase, fantastice și ambigue: în prima parte apare un om care într-o existența anterioară a fost măgar, în a doua parte, un măgar în carne și oase.

In volumul precedent, Jupiter anunță că o cugetare specială va fi făcută cu referire la două dintre locurile cerești: Eridanul – care se află între cer și pământ și  Ursa mare – aflată în vecinătatea Adevărului. De Citește în continuare „Cabala calului Pegas”

Publicat în Cartea!, Sinapse

Scrisoarea unui muribund

„Aveam un pistol de buzunar pe care mi-l procurasem încă din adolescență,  la vârsta aceea ridicolă când încep să-ți placă deodată poveștile cu dueluri și cu bandiți,  când te și vezi provocat de un adversar,  înfruntând eroic pistolul îndreptat asupra ta . […]fara chip

Am hotărât sa mor la Pavlovsk, la răsăritul soarelui,  în parc,  ca să nu deranjez pe cei din vilă. […]

Nu mă recunosc supus judecății nimănui și știu ca acum sunt în afara puterii oricărei jurisdicții.

M-a amuzat mult o ipoteză pe care am făcut-o mai zilele trecute: ce-ar fi,  mi-am zis,  dacă mi-ar trăsni așa din senin să omor pe cineva,  oricine ar fi,  să asasinez chiar și zece persoane,  în sfârșit să comit o crima oribilă, ce s-ar considera ca cea mai înspăimântătoare,  cea mai monstruoasă și odioasa din lume și,  dat fiind că tortura a fost desființată,  ce păcăleală pentru tribunal când s-ar vedea în fața unui inculpat către nu mai are decât două sau trei săptămâni de trăit! Aș Citește în continuare „Scrisoarea unui muribund”

Publicat în Cartea!

Lumânărarul lui Giordano Bruno

Lumânărarul, de Giordano Bruno, o comedie în cinci acte precedată de foarte multe pagini de dedicații și prologuri, ascunde toată filozofia lui Bruno împotriva unei biserici care de-a lungul secolelor nu a încetat să se poarte oribil și să impună prin violență, dogme și convingeri religioase. Despre Giordano Bruno, aici.

Piesa de teatru seamănă foarte mult cu operele lui Shakespeare, mi se pare mie, în timp ce unii spun ca ar fi predecesorul lui Moliere. Sunt uimită să constat că la noi in țara Giordano Bruno, mare filosof al Renașterii, nu prea este citit. Nu este ușor de lecturat, cărțile lui fiind scrise in dialectul toscan și napolitan, amestecate cu latina, iar 20171228_103530traducatorul, Smaranda Bratu Elian, a păstrat dialogurile în latină, pentru autenticitate, însă la finalul cărții are foarte multe note explicative. Notele doamnei S.B.E. pot fi o comoară pentru setea de cunoaștere a unora, în special în celelalte șase volume de dialoguri filozofice, de la editura Humanitas. Din păcate, cred că s-a tiparit o singură ediție, în 2009, și cărțile nu se mai găsesc in librarii. Eu sunt în căutarea primelor patru volume de mai bine de jumătate de an.

Opera de față este singura creație propriu-zis literară a lui Giordano Bruno și este un protest împotriva corupţiei morale şi sociale din timpul său. ” Lumânărarul este fără Citește în continuare „Lumânărarul lui Giordano Bruno”

Publicat în Cartea!

De ce fierbe copilul în mămăligă

Povestea Aglajei Veteranyi, De ce fierbe copilul în mămăligă, imi aduce oarecum aminte

de_ce_fierbe_copilul_in_mamaliga
de ce fierbe copilul in mamaliga

de basmele copilăriei, în care copiii erau mâncați de vrăjitoare sau de căpcăuni, uneori după ce erau fierți în cazane. Atunci nu mă înspăimântau poveștile acelea, așa cum nici pe Aglaja nu o înspăimântă povestea copilului care fierbe în mămăligă, poveste inventată de sorei ei vitregă pe care i-o spune uneori. Motivul să fie acela că eram obișnuiți cu brutalitatea vieții și severitatea adulților? Totuși, povestea de față este mai mult decât o poveste cu căpcăuni, este de-a dreptul bolnăvicioasa, iar copiii capturați în ea, fără scăpare, nu mai au cum să cunoască o altfel de viață și nu știu dacă ar mai putea să spere că există și viață în care oamenii cunosc dragostea și mila.

Aglaja este născută în România, într-o familie de artiști de circ, care colindă lumea cu spectacolele lor. Fug din țară, în timpul regimului comunist, după ce tatăl ei fura banii de Citește în continuare „De ce fierbe copilul în mămăligă”