Publicat în Povestea mea

La uliță…

Pe ulița satului s-au adunat pe la porți o mulțime de moși și babe cu chef de vorbă. casa_vrajitoareiAcuma, nu știu dacă toți erau moși și babe, dar de munciți ce erau, bieții oameni, așa păreau. Eu, un țânc de câțiva anișori, nu eram capabilă să observ diferențele de vârstă, iar basmalele care acopereau chipurile femeilor erau parcă intenționat concepute să le ascundă orice urmă de feminitate. Nici bărbații nu erau mai breji. Dacă aveau vreo stea în frunte, cum auzisem eu de la bunica, nu li se vedea din cauza pielii pârlite de  soarele care se repezea asupra lor zi de zi, fără odihnă.

Bunica mea îl certă pe bunicu, mai în glumă, mai în serios:

– Măi, Petre, dar te mai speli și tu pe fața aia vreodată? Tot cătrănit te văd, că mai un pic și nu te mai recunosc.

Bunicul îi aruncă uitătura aia care se voia pe jumătate amenințătoare, iar pe jumătate împăciuitoare și-i spuse: Citește în continuare „La uliță…”

Publicat în Povestea mea

Amintirile unei cărămizi

Două cărămizi din chirpici se încălzeaumicul-constructor la soare pe vârful unui deal, la o margine de grajd. Căldura razelor le-au adus într-o stare de toropeală de nu mai puteau să-și țină ochii deschiși. Ar fi adormit pe loc, dacă din grajd nu venea mirosul ăla întepător și înecăcios care le repugna. Și mai erau și zburătoarele alea enorme care bâzâiau necontenit și se tot așezau pe fețele lor.

Au reușit, într-un final, să se liniștească și pleoapele li s-au închis molatec, până când un gând a străfulgerat-o brusc pe cărămida cea bătrână și cu formă ciudată, și dulcele somn i s-a risipit cât ai zice „Bau!” Citește în continuare „Amintirile unei cărămizi”

Publicat în Arta!, Sinapse

Ce ți-e şi cu teatrul ăsta, dom’le!

La teatru, pe scaunele din fața noastră, era o fetița de vreo 11 – 12 ani. Venise foartepantofii-rosii-2_large îmbufnată și deranjată de faptul că mama ei a rupt monotonia zilei atunci când a ridicat-o de pe canapeaua confortabilă, și i-a întrerupt contactul vizual cu telefonul, obligând-o să pășească  într-o lume cu totul nouă și diferită față de ce cunoștea ea. Drept protest, s-a așezat la trei scaune distanță de mama ei, s-a supărat că nu vede nimic pe scenă, s-a plâns că scaunele sunt prea-prea, și cine știe ce a mai bolborosit în barbă. Când a văzut că nimeni nu îi ascultă plangerile,  a stat cu ochii în telefon până să înceapă piesa, iar când a început, cu greu a acceptat să renunțe la el. Nici măcar anuntul din difuzoare, în care se preciza spectatorilor că folosirea telefoanelor este interzisă, nu a impresionat-o. Citește în continuare „Ce ți-e şi cu teatrul ăsta, dom’le!”

Publicat în Povestea mea

Karamela și îndrăgosteala de iluzii (1)

–  Ce bine miroase săpunul ăsta!PaperArtist_2018-10-03_19-28-23

– Săpun? Mie îmi miroase a cafea. Tocmai am desfăcut pachetul.

– Încălzesc mâncarea?

– Da, dar vezi că acolo este frigiderul, nu cuptorul cu microunde!

– Îmi pregătesc patul, ca să merg la lucru!

Așa se întâmplă când Karamela este distrată. Stă cu privirea pierdută şi își caută gândurile cu ochii minții.  Acum se gândește la dragoste și la vulnerabilitatea fetelor. Este încă tânără, dar îi este dor să Citește în continuare „Karamela și îndrăgosteala de iluzii (1)”

Publicat în Recreere

Ca fata de (ne)măritat

A fost odată o fată și era una la părinți,

dar parcă despre asta tot timpul auziți.

Oricum, fata din povestea mea

tare capricioasă era,

şi să se mărite nici gând nu avea.fata_care_fuge_de_maritat

Fiul croitorului cu rochii de mătase a acoperit-o,

dar  ea le-a sfâșiat

și drept cârpe de praf le-a utilizat.

Fiul negustorului cu șiraguri de perle a împodobit-o,

dar  ea le-a îngrămădit

și la spălat oale le-a folosit.

Fiul crâşmarului cu vin a ademenit-o,

dar ea peste mucegai l-a turnat

şi otet l-a adunat.

 

Al ei părinte, mânios, pedeaps’-a căutat să-i dea,

sătul de nazuri şi capricii, când nici frumoasă nu era,

trufia să i-o potolească,

dorința să şi-o ‘ndeplinească,

noră la soacră s-o trimită, din casa lui să o gonească.

– Te du, tu fată, şi-ți adună înțelepciune de la şerpi,

potrivnicul de ți-l cunoaşte, nu te-ncununa cu lauri sterpi!

Te du, tu fată , şi-ți adună, de la dulcile mimoze,

sfială, jenă şi decență şi scutură-te de psihoze;

te mai adună, te îmbună, nu fii nebună,

de vrei o casă, rang, partidă bună!

– De nu mă placi aşa cum sunt,

om zăpăcit, mărunt şi crud,

te las, tu singur n-ai decât

mereu averi s-aduni, oricât.

Să nu mă plângi!

… şi pleacă, bolborosind în gând.

 

„Cuminte să fiu, ordine s-ascult,

slabă să mă prefac, proastă că sunt,

masă caldă să-i pun,

corsetul să-l strâng, până mă descompun,

dar nu oricum, cu zâmbet să mă indispun.

În robie scăldată, sculeață pentru a lui deliciu,

mână de lucru să fiu,

purtătoare de copii …

pentru mine, toate-s măgării!

Dar pot, pot a femeii arma s-o scot,

cu ea simțăminte să dau în clocot.

Bărbatul nu ştie cu calm să-şi păzească

a lui rațiune şi-onoare şi tact,

când cu seductie ea vrea să-l zăpăcească.

De caută intrigă, o găsește-n femeie,

căci nimeni mai bine cu focul să joace nu ştie,

iar când deprimat ajunge,

pe suflet alcoolul îl unge;

în lacrimi se-neacă şi plânge

când a lui libertate se scurge,

dependent de-al ei nur care-l distruge …”

(Chiar enervant e cu atâtea rime-n „ge”,

nota s-o schimbăm, final s-alegem „ască”.

Cine ar putea să făgăduiască,

că un capăt, până la urmă, o să găsească?)

Fata din nou să vorbească? Hai, că deja cască!

„… şi un război ar fi în stare să pornească

de femeie să uite că a lăsat-o acasă.”

 

Femeia independentă poate să fie

dacă are ai ei bani, fiindcă are-o meserie;

bărbatul trebuie să ştie că nu iubirea-i umple viața,

ci scopurile pentru care se trezeşte dimineața –

aşa a grăit o împărăteasă, soție de Napoleon.

 

Rimă încrucişată sau împerecheată,

monorimă sau deloc,

nu mă judecă prea aspru, că a fost doar un joc.

Epigon de mă consideri, tot nu mă simt obligată

Să mă supăr, să vărs lacrimi

Şi să simt că mă de deprimi.

Amalia

1. Nah, asta s-a întâmplat dupa ce am citit „Îmblånzirea scorpiei”. Ideea era alta, a ieşit exact pe dos. Fata mea trebuia să se mărite, de aici titlul, pe care a trebuit să îl modific uşor.

2. Şi îmi vine să vorbesc numai în versuri.

 

Publicat în Recreere

Subluna

Din cuvinte cheie, alese la întâmplare:

Simfonia era pe sfârșite. Doar câțiva spectatori mai rămăseseră în sală. Se prefăceau că aplaudă,  poate de milă,  poate de frică… Când ultimul spectator a părăsit sala, poveste 2 căutătorul de talente a pășit pe scenă, cu figura șireată a agentului de marketing, pe care o avea pregătită pentru situații de criză. Curajos, a întins cartea de vizită spre dirijor și cu glas sigur i s-a adresat: „Talent tu n-ai cât crezi că ai, din doi de do unul sa tai. În casa mea de vrei să stai,  te-nvat din băț cum tu sa dai.” Tentaculul alb,  înmănușat al dirijorului, a ridicat brusc bagheta și a înfipt vârful ascuțit în mână căutătorilor de talente. Țipătul lui a străpuns pereții Operei și a trecut dincolo de sfera protectoare a Ariei Artiștilor. Căutătorul Călător al Sublunei și-a înfipt ochii însângerați, ieșiți din orbite, în cei ai dirijorului,  a trecut dincolo de ei și i-a ars Citește în continuare „Subluna”

Publicat în Recreere

meccip, eu si prietenii

  • meccip– preafrumoasa lună cu stele imprejur,
    lumineaza două chipuri pe un mal de apă rece,
    picioarele lor se bălăcesc și se ating usor,
    iar mâinile se ating timid,
    el ii spune: vrei să fii printesa mea?
    ea raspunde: credeam că nu mai întrebi !
    două lacrimi se preling pe buze și se aruncă în apă,
    și atunci apa devine caldă
    iar cei doi se sărută și rămân mereu împreună.
  • eu…valurile mării se ridică
    și le mângâie trupurile
    ce se alintă
    în îmbrățișarea timidă
    a dragostei novice.
    Luna și Marea tăinuiesc,
    cu cea mai mare grijă,
    unirea lor pe veci.
    Înlănțuirea valurilor
    nu-i neliniștește
    atunci când, tendențios,
    îi învăluie și-i amuțește.
  • martisor– Să-mi trimiți și mie o steluță, s-o ascund la mine-n san! Să o scot din când în când să-mi lumineze înainte…
  • Rainy– Și ca să te simți și mai în siguranță, o saltea de stele e sub lună. Dacă e sa cazi… cazi pe ea!
    Zi bună!
  • eu…@martisor: prinde steluța, fetițo, și când te înconjoară bezna
    lustruiește-o cu un sărut.
  • eu… steluțe de catifea, Rainy? Zi bună și vouă!
  • meccip– ce dragoste tânără pe cei doi,
    sub lună, sub stele, sub cerul senin,
    și tot așa până când în zare se vede un vapor,
    e vaporul zmeului care are gânduri rele.
    rele pentru cei doi îndrăgostiți,
    lui vrea să-i ucidă viața,
    iar ei să-i fure inima.
    vaporul ajunge aproape de mal și din el coboară zmeul.
    avea haine de om bogat, mătase,  aur și bumbac,
    se apropie de cei doi și le spune:
  • martisor– Ce le spune? Ce le spune?
  • martisor– Am să o păstrez cu drag, bombonico! O să am grijă de ea… Promit!
  • meccip– continuarea este la tânăra doamnă cu acadele.
  • eu… – Marea nu vă scapă de mâna mea,
    pui muritori de lele.
    Prințesa a mea va fi, chiar de va trebui
    să o ademenesc cu acadele.
    Luna de pe cer și eu pot să-i ofer,
    ba chiar în universul întreg să-i fiu șofer,
    dacă poliției de InterNet
    nu-i pasă că nu mi-am luat carnet!
  • meccip– după puțină liniște și o privire între cei doi îndrăgostiți,
    el o sărută pe prințesă, se ridică în picioare și îi spune zmeului:
    vestite zmeu, n-am să te las să-mi furi iubirea vieții mele,
    am să lupt cu tine și de ar fi nevoie voi muri,
    dar a mea prințesă în brațele tale nu o voi lăsa
    și voi chema în ajutor luna cu stelele și marea cu vantul
  • sky– lunaaa, da! în seara asta îti aparține :”>
  • eu… – Iubito, multumesc!
  • eu…- Și se iscă o luptă aprigă,
    iar marea se-nvolbura amenințătoare.
    Stelele cădeau în jurul iubitului
    încărcându-l cu putere cosmică,
    hrănind dorința de a crăpa capul zmeului
    cel plin de aur și mătase.
    Se opinti din toate puterile
    și după ce se hrăni cu un sărut divin
    de pe buzele adoratei lui copile,
    ii zbura capul Zmeului cât ai clipi.
  • meccip– după luptă aprigă pentru iubire,
    tânărul prinț stă sprijinit în sabie și își trage sufletul,
    se uită la iubită și ii spune:
    te iubesc mai mult ca viața.
    iți jur că voi fi cu tine chiar dincolo de moarte.
    te iubesc, copilă cu ochii negri. sfârșit!

Amalia si meccip

arhiva 2007