Era o femeie în căutarea unui hobby, dar nu un hobby oarecare, ci unul ales fără să
stea prea mult pe gânduri, ceva nou și provocator. Nu mai era tânără, iar vigoarea de care se mai bucura o folosea doar muncind. I-a zis soțului într-o zi: „Hai să facem ceva nebunesc!” Soțul a privit-o plictisit și i-a răspuns: „Nebunesc? Hai să ne luăm concediu o săptămână!” „Ai înnebunit? Cine ne lasă pe noi o săptămână în concediu?”
A încercat fel de fel, de exemplu, săritura cu coarda, dar mai departe de 1, 1-2, 1-2-3, pe betonul din fața casei, nu a ajuns. S-a încumetat și la mersul pe sfoară, dar copiii din parc s-au supărat pe ea, fiindcă traversarea ei dura prea mult și ținea locul ocupat. În fine, ultima încercare a fost la curse de raliu, dar instructorul nu a mai primit-o și a doua oară. Furase mașinuța de cart de la un copil, pe care l-a păcălit să urce în a ei, prea mare pentru o mignonă ca ea. Citește în continuare „Dansatoarea la bară”
își petrec timpul trecând prin sita gândirii o mulțime de teorii, despre ce există și ce nu există, dar ar putea exista; aici fiind cuprins tot ce poate specula mintea. Citesc, prelucrează, sortează, adaugă, elimină, apoi dezvelesc cearșaful și inaugurează, în conștiință, încă o taină „descoperită”, încă o problema grea „rezolvată”. Este un mod de viață deloc facil, cum poate cred unii, care consumă multă energie sufletească, și fără de care nu pot trăi. Însă…
(ne)hotărâte. Adică, am hotărât aşa: eu îmi cumpăr o singură carte, fie Michael Newton, fie Liiceanu, iar dacă găsesc una dintre cărțile unor scriitori debutanți mai cumpăr una. Nu că nu aș fi vrut mai multe, dar mai am în bibliotecă vreo 10-11-14-20 cărți noi care își așteaptă rândul, plus multe altele în format electronic. Di a zis că nu vrea nimic, dar speră totuși să descopere comori despre artă, fashion, meditații, 
dimineață la serviciu, perioadă de stres epuizabil pentru orice organism, mai ales toamna și iarna. Și, ca D-zeu să îmi deschidă ochii și să mai mă oprească din lamentări, mi-a arătat într-o dimineață ca sunt alții mult mai slabi și nepregătiți decât mine, care îndură suplicii mai mari. De atunci, frigul și oboseala mi s-au părut mai puțin ofensive, iar acum realizez că problemele mele erau de-a dreptul penibile. Bine, acum scriu de la căldurică… Frigul rămâne unul dintre dușmanii mei. 
foarte-foarte, chiar de-i nul cu totul. Dar nah, poate că nu-ți pasă sau poate că sunt o cauză pierdută şi în cazul ăsta, te înteleg. Mi-ar plăcea totuși să nu mă fac de ruşine. Să știi că îmi cam dau seama ce nu-i bine, dar zău că am nevoie de confirmari. De ce nu-i bine, nu de ce-i bine.
foarte mic, am fost nevoiți să ne ducem copilul la orfelinat. Timp de șase luni am fost atât de ocupați încât nu ne-am interesat nici măcar o dată de soarta fetiței noastre. Am alergat la job, am alergat să ne plătim facturile, să ne cumpărăm lucruri, apoi am alergat spre casă, pentru odihna binemeritată, după atâta trudă. Cum ne-am așezat capul pe pernă, ne-am cufundat într-un somn adânc, fără vise. A doua zi, am luat-o de la capăt.
mea se pensionase. Of course ca toti clientii si furnizorii erau curiosi sa afle cum arata noua asst.
câtă risipă de energie poate să comită, doar fiindcă e toamnă si plouă sau e vară și e prea cald, sau prea frig sau prea umed sau prea întuneric sau prea singur sau prea ocupat sau prea liber sau prea deștept sau prea prost și, ca de obicei ma dau exemplu pe mine, la bine și la rău, și mărturisesc că uneori sunt supărată pe lumea întreagă, apoi doar pe țațele de femei sau doar pe bărbații iraționali, pe soți, pe mame, pe iubire, pe gelozie, pe șoferi, pe bicicliști, pe controlori, pe politicieni, pe primar, pe ratt, pe retim, pe școală, pe profesori, pe medici, dar cea mai cruntă supărare este nemultumirea de sine și asta persistă cel mai mult și consumă cei mai mulți neuroni și blochează gândirea rațională și-mi întrerupe drumul către spiritualitate și-mi trezește creierul primitiv care mă transformă 
Sinapse 