De ce am încetat să gândesc

Există o categorie de oameni – printre care mă număr și eu – care simt nevoia să-și satisfacă în permanență nevoile spirituale și  își petrec timpul trecând prin sita gândirii o mulțime de teorii, despre ce există și ce nu există, dar ar putea exista; aici fiind cuprins tot ce poate specula mintea. Citesc, prelucrează, sortează, adaugă, elimină, apoi dezvelesc cearșaful și inaugurează, în conștiință, încă o taină „descoperită”, încă o problema grea „rezolvată”. Este un mod de viață deloc facil, cum poate cred unii, care consumă multă energie sufletească, și fără de care nu pot trăi. Însă…

Alții – printre care mă număr și eu – , dimpotrivă, pun baza mai mult pe nevoile materiale și mai puțin pe cele spirituale, prin angrenarea forțată  a traiului și mentalității proprii –  momentan sunt vinovată – și prin mentalitatea colectivă, regenta care subordonează voința, în cazul familiei mele, mai precis a tinerilor membri.

Cum ne schimbă Dumnezeu creierul

Începutul cărții direct m-a deranjat. La fel și titlul. A fost ca și cum autorii, Andrew Newbwerg și Mark Robert Waldman nu mi-ar fi lăsat  optiunea de a crede sau nu în Dumnezeu. „Dacă îl contempli suficient de mult pe Dumnezeu, se va întâmpla ceva surprinzător în creier.”

Ei continuă să explice cum diferite circuite devin active, în timp ce altele se vor dezactiva, că se formează noi dendrite și se fac noi conexiuni sinaptice. Apoi, se schimbă percepțiile și credințele. Am zis: Nu! Mie nu imi vor schimba punctul de vedere. Pentru mine, D-zeu va rămâne la fel de vag și de neînțeles, indiferent ce ar zice ei. Am fost uimită să aflu că unul dintre ei este agnostic, iar celălalt ateu. Atunci, de ce încearcă să mă convertească pe mine? Apoi, am înțeles că Dumnezeu are conexiuni în creierul meu și depinde doar de mine dacă vreau „să-l accesez” sau nu.

Structura cărții:

1. Cui îi pasă de Dumnezeu?