Există o categorie de oameni – printre care mă număr și eu – care simt nevoia să-și satisfacă în permanență nevoile spirituale și 
își petrec timpul trecând prin sita gândirii o mulțime de teorii, despre ce există și ce nu există, dar ar putea exista; aici fiind cuprins tot ce poate specula mintea. Citesc, prelucrează, sortează, adaugă, elimină, apoi dezvelesc cearșaful și inaugurează, în conștiință, încă o taină „descoperită”, încă o problema grea „rezolvată”. Este un mod de viață deloc facil, cum poate cred unii, care consumă multă energie sufletească, și fără de care nu pot trăi. Însă…
Alții – printre care mă număr și eu – , dimpotrivă, pun baza mai mult pe nevoile materiale și mai puțin pe cele spirituale, prin angrenarea forțată a traiului și mentalității proprii – momentan sunt vinovată – și prin mentalitatea colectivă, regenta care subordonează voința, în cazul familiei mele, mai precis a tinerilor membri. Citește în continuare „De ce am încetat să gândesc”
înconjurat de cinci râuri, fiecare cu alta semnificație. Provocarea este să reușesc să mă eliberez de toate deprinderele urâte și neplăcerile cumulate de-a lungul vieții, pentru a trece Dincolo cu cugetul curat, cu speranța că voi atinge cel mai înalt nivel de contemplare, adică acela de filozof, în concepția lui Platon. Înainte să înaintez pe râurile cu pricina, mă blochez analizând cateva idei platoniene (nu știu dacă am derivat bine cuvântul), și realizez că devin frustrată, existând posibilitatea să revin pe pământ încă multe alte vieți. Păi, de ce? Vezi mai jos: 
atât de ideal cum vedem în filme. Octombrie, noiembrie, decembrie devin luni cu eforturi anevoioase, chiar dacă îți place ce lucrezi şi o faci cu toată inima. În timpul ăsta, toată energia fizică, intelectuală şi psihică este solicitată în slujba omenirii. În fine, o parte din omenire, fiindcă nu-i poți bucura pe toți, decât dacă eşti însuşi Moş Crăciun. Da, sigur că a meritat, cu atât mai mult că au urmat şaptesprezece zile de concediu de odihnă, cu tot cu weekenduri. Acum devine 
câtă risipă de energie poate să comită, doar fiindcă e toamnă si plouă sau e vară și e prea cald, sau prea frig sau prea umed sau prea întuneric sau prea singur sau prea ocupat sau prea liber sau prea deștept sau prea prost și, ca de obicei ma dau exemplu pe mine, la bine și la rău, și mărturisesc că uneori sunt supărată pe lumea întreagă, apoi doar pe țațele de femei sau doar pe bărbații iraționali, pe soți, pe mame, pe iubire, pe gelozie, pe șoferi, pe bicicliști, pe controlori, pe politicieni, pe primar, pe ratt, pe retim, pe școală, pe profesori, pe medici, dar cea mai cruntă supărare este nemultumirea de sine și asta persistă cel mai mult și consumă cei mai mulți neuroni și blochează gândirea rațională și-mi întrerupe drumul către spiritualitate și-mi trezește creierul primitiv care mă transformă 
presiunilor, m-am entuziasmat, apoi m-am complăcut, m-am schimbat, mi-am folosit rațiunea și am ales. Încă o dată am simțit că soarta îmi este scrisă, iar eu doar trebuie să fiu pregătită pentru schimbare și să fiu sigură că este ceea ce îmi doresc.
mine să stau tăcut și să nu mă angajez în discuții. Când tac, par chiar foarte cuminte; mai mult decât atât, în felul ăsta am răgaz să cumpănesc, să judec. Dar acum e mai bine să vorbesc. Și o 
volum, în care se pune baza pe acțiune), una din temele dezbătute de d-nul Dostoievski este mediocritatea. Vezi și 
Sinapse 