Există o categorie de oameni – printre care mă număr și eu – care simt nevoia să-și satisfacă în permanență nevoile spirituale și 
își petrec timpul trecând prin sita gândirii o mulțime de teorii, despre ce există și ce nu există, dar ar putea exista; aici fiind cuprins tot ce poate specula mintea. Citesc, prelucrează, sortează, adaugă, elimină, apoi dezvelesc cearșaful și inaugurează, în conștiință, încă o taină „descoperită”, încă o problema grea „rezolvată”. Este un mod de viață deloc facil, cum poate cred unii, care consumă multă energie sufletească, și fără de care nu pot trăi. Însă…
Alții – printre care mă număr și eu – , dimpotrivă, pun baza mai mult pe nevoile materiale și mai puțin pe cele spirituale, prin angrenarea forțată a traiului și mentalității proprii – momentan sunt vinovată – și prin mentalitatea colectivă, regenta care subordonează voința, în cazul familiei mele, mai precis a tinerilor membri. Citește în continuare „De ce am încetat să gândesc”
(ne)hotărâte. Adică, am hotărât aşa: eu îmi cumpăr o singură carte, fie Michael Newton, fie Liiceanu, iar dacă găsesc una dintre cărțile unor scriitori debutanți mai cumpăr una. Nu că nu aș fi vrut mai multe, dar mai am în bibliotecă vreo 10-11-14-20 cărți noi care își așteaptă rândul, plus multe altele în format electronic. Di a zis că nu vrea nimic, dar speră totuși să descopere comori despre artă, fashion, meditații, 
Sinapse 