Publicat în Recreere

Subluna

Din cuvinte cheie, alese la întâmplare:

Simfonia era pe sfârșite. Doar câțiva spectatori mai rămăseseră în sală. Se prefăceau că aplaudă,  poate de milă,  poate de frică… Când ultimul spectator a părăsit sala, poveste 2 căutătorul de talente a pășit pe scenă, cu figura șireată a agentului de marketing, pe care o avea pregătită pentru situații de criză. Curajos, a întins cartea de vizită spre dirijor și cu glas sigur i s-a adresat: „Talent tu n-ai cât crezi că ai, din doi de do unul sa tai. În casa mea de vrei să stai,  te-nvat din băț cum tu sa dai.” Tentaculul alb,  înmănușat al dirijorului, a ridicat brusc bagheta și a înfipt vârful ascuțit în mână căutătorilor de talente. Țipătul lui a străpuns pereții Operei și a trecut dincolo de sfera protectoare a Ariei Artiștilor. Căutătorul Călător al Sublunei și-a înfipt ochii însângerați, ieșiți din orbite, în cei ai dirijorului,  a trecut dincolo de ei și i-a ars Citește în continuare „Subluna”

Reclame
Publicat în Recreere

Replici furate aleatoriu

Am primit o provocare (în ziua de azi se numește tag, în urmă cu câțiva ani îi spunea leapșă): replici adunate aleatoriu (de la alții) care să formeze un întreg logic. Am ales în zanafuncție de starea mea de spirit.
***
Mi s-a înscenat amorul. Cineva încearcă să ascundă adevarul. Cineva ar trebui să vorbească. Merg pe culoarele incertitudinii, nori negri de plumb mă apasă. M-am săturat să mă joc cu mine…
Ma pricep să fiu nebună…
Nu-mi pot anihila dorințele.
Pot să mă ridic. Nu mă ajuta… Citește în continuare „Replici furate aleatoriu”

Publicat în Spatiul mental

Viața la pozitiv

Râdem, ca să alungam iarna de pe chipul nostru.

Plângem, fiindcă prin lacrimi ne spunem poveștile. motivational

Ne arătăm fricile, pentru a ne dezvolta abilitățile.

Avem prieteni, ca să avem cu cine împărți bezna și lumina vieții.

Suferim, pentru a ne educa inteligența.

Gândim, ca să dobândim demnitate.

Gandim, ca să stăm de vorbă cu noi.

Suntem înțelepți, fiindcă observăm,  meditam și chibzuim. Citește în continuare „Viața la pozitiv”

Publicat în Pe cand traiam in Vise, Spatiul mental

Ciulama de gânduri

Iubesc somnul. Așez capul pe pernă și spun „Doamne ajută!”. O spun ca o ușurare, fiindcă a mai trecut o zi cu bine.  Stau și mă întreb acum și nu știu să-mi răspund, cum sunt sau ar trebui să fie oamenii care spun „Doamne ajută” dimineața,  bucuroși că mai au o zi în viața lor? Eu sunt genul usor depresiv,  temător de viață, cu toate că lupt pentru gândirea pozitivă,  dar care nu se teme de moarte. Cum sunt ceilalți? leagan

În fine…

Candva, visele mele puteau fi scenarii de filme SF. Ce vise frumoase aveam! Trăiam o a doua fantastică viață prin ele. Am realizat ceva. Visele frumoase sunt ca și inspirația scriitorului: apar mai „povestitoare” când ești deprimat și vrei să-ți tai venele. Dacă suntem înclinați spre o viziune mai tristă suntem predispuși la meditație asupra vieții și astfel capodoperele se nasc din lacrimi și tristeți.

Pe de altă parte, optimiștii.  Nu întâmplător sunt ei mai bogați și mai sănătoși, au prieteni mai mulți și sunt mai simpatici decât cei care sunt mereu cu gândul la iad. Citește în continuare „Ciulama de gânduri”