De ce am încetat să gândesc

Există o categorie de oameni – printre care mă număr și eu – care simt nevoia să-și satisfacă în permanență nevoile spirituale și  își petrec timpul trecând prin sita gândirii o mulțime de teorii, despre ce există și ce nu există, dar ar putea exista; aici fiind cuprins tot ce poate specula mintea. Citesc, prelucrează, sortează, adaugă, elimină, apoi dezvelesc cearșaful și inaugurează, în conștiință, încă o taină „descoperită”, încă o problema grea „rezolvată”. Este un mod de viață deloc facil, cum poate cred unii, care consumă multă energie sufletească, și fără de care nu pot trăi. Însă…

Alții – printre care mă număr și eu – , dimpotrivă, pun baza mai mult pe nevoile materiale și mai puțin pe cele spirituale, prin angrenarea forțată  a traiului și mentalității proprii –  momentan sunt vinovată – și prin mentalitatea colectivă, regenta care subordonează voința, în cazul familiei mele, mai precis a tinerilor membri.

Metafizica tuburilor

„La început nu era nimic. Iar nimicul nu era nici gol, nici pus­tiit şi nu avea nevoie de nimic în afară de sine însuşi. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Pentru nimic în lume nu ar fi creat ceva. Nimicul nu doar că-i era prielnic: mai mult, îl copleşea.

Dumnezeu avea ochii veşnic des­chişi şi ficşi. Dacă ar fi fost închişi, nu s-ar fi schimbat nimic. Nu era ni­mic de văzut, iar Dumnezeu nu privea la nimic. Era plin şi dens ca un ou tare, cu care se mai asemăna prin nemişcare şi rotunjime.

Trupul

Câteodată mai citesc istorii. Istorii ale oamenilor, nu doar ale națiilor. Citind istoria blogului https://alphagora.wordpress.com, am descoperit genul de carte care, la ora actuală, mă interesează cel mai mult – „Scurtă istorie a timpului” – Stephen Hawking. M-a uimit afirmația din citatul prezentat de Nautilus, şi nici nu am prea înțeles-o. Adică, până la urmă, atât de importanți suntem pentru Univers? Tot ce am citit până acum, idei de minți luminate, cum e şi a mea, fiindcă şi eu am susținut asta, cum că suntem extrem de insignifianti, firicel de praf, repet, total neînsemnați, a fost o eroare?
Cu aprobarea autorului, aduc articolul mai aproape de mine, fiindcă simt nevoia să il recitesc de câteva ori.

Al Phagora

„Dacă vă amintiţi fiecare cuvânt din această carte, memoria dumneavoastră a înregistrat cam două milioane de elemente de informaţii; ordinea din creierul dumneavoastră a crescut cu circa două milioane de unităţi. Totuşi, în timp ce aţi citit cartea, aţi transformat cel puţin o mie de calorii de energie ordonată, prin hrană, în energie dezordonată, sub formă de căldură pe care aţi cedat-o aerului din jur prin conversaţie şi transpiraţie. Aceasta va mări dezordinea universului cu circa douăzeci de milioane de milioane de milioane mai mult decât creşterea ordinii din creierul dumneavoastră – şi aceasta dacă vă amintiţi totul din această carte.”

(Stephen Hawking, „Scurtă istorie a timpului” )

***

Se pare că viaţa fizică stabileşte „un colţ de ordine” în Univers. Totuşi, această ordine locală aduce global mai multă dezordine decât dacă nu ar fi existat.

Viaţa grăbeşte „sfârşitul lumii”, disoluţia. Bănuiesc că unii consideră viaţa ca pe un artificiu…

Vezi articolul original 247 de cuvinte mai mult

Test hédoniste

1. Trăiește și lasă-i și pe alții să trăiască.

Nimic mai simplu. De ce te interesează ce fac alții? Doar lasă-i! Nu le spune de ce sau ce, fiindcă asta demonstrează faptul că te interesează. Gândește-te la tine, analizează-te, corectează-te. Învață să trăiești… în pace cu tine și sigur vor trăi  și alții în pace pe lângă tine.

2. Carpe Diem.

De parcă ar fi atât de simplu pe cât sugerează cele doar două cuvinte. Ok, măcar din când în când trăiește clipa. Atunci când simți că nu contează decât acea clipă. După, D-zeu cu mila!

3. Nu duci nimic pe lumea cealaltă.

Plângea inima-n mine

Era o vreme în care mergeam foarte de dimineață la serviciu, perioadă de stres epuizabil pentru orice organism, mai ales toamna și iarna. Și, ca D-zeu să îmi deschidă ochii și să mai mă  oprească din lamentări, mi-a arătat într-o dimineață ca sunt alții mult mai slabi și nepregătiți decât mine, care îndură suplicii mai mari. De atunci, frigul și oboseala mi s-au părut mai puțin ofensive, iar acum realizez că problemele mele  erau de-a dreptul penibile. Bine, acum scriu de la căldurică… Frigul rămâne unul dintre dușmanii mei.

Fileo Sofia*

Nevoia de cunoaștere a lumii înconjurătoare, dacă a existat ea dintotdeauna sau a fost creată cândva de cineva, ce este omul și care este rolul lui în această lume, în ce raport se află gândirea și conștiința lui cu această lume, poate omul să  cunoască natura, lumea înconjurătoare, ei bine! tot acest ansamblu de idei îi transformă pe unii dintre noi în filozofi.

Mulți gânditori afirmă că problema fundamentală a filozofiei este dacă viața merită sau nu să fie trăită. Alții susțin, un punct de vedere mai general, că problema fundamentală a oricărei filozofii este problema raportului dintre materie și conștiință,