Publicat în Cartea!, Sinapse

Scrisoarea unui muribund

„Aveam un pistol de buzunar pe care mi-l procurasem încă din adolescență,  la vârsta aceea ridicolă când încep să-ți placă deodată poveștile cu dueluri și cu bandiți,  când te și vezi provocat de un adversar,  înfruntând eroic pistolul îndreptat asupra ta . […]fara chip

Am hotărât sa mor la Pavlovsk, la răsăritul soarelui,  în parc,  ca să nu deranjez pe cei din vilă. […]

Nu mă recunosc supus judecății nimănui și știu ca acum sunt în afara puterii oricărei jurisdicții.

M-a amuzat mult o ipoteză pe care am făcut-o mai zilele trecute: ce-ar fi,  mi-am zis,  dacă mi-ar trăsni așa din senin să omor pe cineva,  oricine ar fi,  să asasinez chiar și zece persoane,  în sfârșit să comit o crima oribilă, ce s-ar considera ca cea mai înspăimântătoare,  cea mai monstruoasă și odioasa din lume și,  dat fiind că tortura a fost desființată,  ce păcăleală pentru tribunal când s-ar vedea în fața unui inculpat către nu mai are decât două sau trei săptămâni de trăit! Aș Citește în continuare „Scrisoarea unui muribund”

Publicat în Personal, Sinapse

Să vrei doar nimic

Cioran spunea că nu trebuie să vrei nimic altceva decât nimicul care este în tine. Dar eu sunt preaplina de nimicul din mine!!! Să încep să nu mai vreau nimic de la alții și să ofer altora din nimicul meu?
Dumnezeu din nimic a făcut lumea. Cât efort, câtă muncă! Sunt obosită și nici lumina în nimic nu mai vreau să fac.
nimic – nimicuri- nimicnicie
Oare ce rezultă din combinația ciudată dintre nimic și impasibil? Eu!
Mă consolez cu ideea că de fapt nimicul nici nu există. Și în nimic este materie și poate fi reprezentat printr-un simbol. Un ZERO.
Adică…nu știu… Mă consolez sau sunt din ce în ce mai deprimată? Nici nimic nu imi pot dori?

Arhiva 2009

Publicat în Recreere, Spatiul mental

Mireasa din poză

Păşeşte tăcută printre frunzele roşii căzute la pământ în timp ce le loveşte cu vârful pantofului nou-nouţ. Rochia ei de mireasă are pe alocuri albul spumos al laptelui şi îi scoate în evidenţă pielea măslinie, arsă de soarele verii, vară care a trecut prin viaţa ei cu prietenii, iubiri şi traume. Vara aceasta a renăscut dupa o lungă pribegie printr-o viață istovitoare, mireasa1.jpgînăbușită de propria ei respirație, traumatizata de prea multe frici. Vara aceasta a învăţat să cânte, să danseze, să zboare şi să prindă stelele în palmă, a învăţat să moară în valuri şi să învie la simpla atingere a dezmierdării, a învăţat să vrea, să ceară şi să ofere, a învăţat să râdă, să alinte şi să împartă iubire. A fost vara renaşterii şi ea a fost mai frumoasă ca niciodată.
Acum e toamnă mohorâtă, plină de ploi mărunte şi îmbâcsită de aerul mucegăit al frunzelor şi al pământului ud. Rochia de mireasă îi atârnă grea pe umeri şi-i Citește în continuare „Mireasa din poză”

Publicat în Cartea!

De ce fierbe copilul în mămăligă

Povestea Aglajei Veteranyi, De ce fierbe copilul în mămăligă, imi aduce oarecum aminte

de_ce_fierbe_copilul_in_mamaliga
de ce fierbe copilul in mamaliga

de basmele copilăriei, în care copiii erau mâncați de vrăjitoare sau de căpcăuni, uneori după ce erau fierți în cazane. Atunci nu mă înspăimântau poveștile acelea, așa cum nici pe Aglaja nu o înspăimântă povestea copilului care fierbe în mămăligă, poveste inventată de sorei ei vitregă pe care i-o spune uneori. Motivul să fie acela că eram obișnuiți cu brutalitatea vieții și severitatea adulților? Totuși, povestea de față este mai mult decât o poveste cu căpcăuni, este de-a dreptul bolnăvicioasa, iar copiii capturați în ea, fără scăpare, nu mai au cum să cunoască o altfel de viață și nu știu dacă ar mai putea să spere că există și viață în care oamenii cunosc dragostea și mila.

Aglaja este născută în România, într-o familie de artiști de circ, care colindă lumea cu spectacolele lor. Fug din țară, în timpul regimului comunist, după ce tatăl ei fura banii de Citește în continuare „De ce fierbe copilul în mămăligă”