Publicat în Cartea!, Sinapse

Tinerețe vesnică

Rețeta următoare începe tot cu invariabilul butoiaș cu vin roșu de Valdarno și continuă cum urmează: „Laetus in aeternum! Topește și arde într-o tingire de fier o bucată de cositor și amestecă-i cenușa cu vin. Ia o uncie de aur și încălzește-o într-un mojar, împreună cu sare albă de mare și apă. Pînă cînd sarea se dizolvă, iar gustul ei dispare complet. Adaugă lichidul la mixtura vin-cositor și lasă să se evapore pînă capătă consistența unui sirop. Toarnă-l iarași într-un butoiaș de vin și vei obține aur potabil. Bea un pahar dimineața și unul seara și vei rămîne veșnic tînar”
Culianu – Jocul de smarald

 19.10.2007

Nu cred că ar fi o problemă, dar nu găsesc niciunde vin roșu de Valdarno. Niște cositoremoticon și aur are tot omul pe acasă, iar diferența, pană la o uncie, pot să imprumut de la vecini.

Poate, în dorința de a mă ajuta, cineva îmi face rost și de vinul de Valdarno. Incă o dilemă în mintea mea. Ce fac apoi cu tinerețea veșnică? A fost o situatie neașteptată când mi s-a oferit timp, și m-am pierdut cu firea când a trebuit să-mi aleg cantitatea dorită.  De unde să știu cât timp îmi trebuie? Cât timp vreau să fiu veșnic tânără? Nu sunt o ahtiată, nu îmi place să fac risipă.

A! Tinerețe înseamnă orice vârstă? Datele problemei: Eu sunt mai tânără decât mama, mama mai tânără decat bunica, bunica mai tânără decât mama ei etc. Rezolvare: Tânăr se află în toate propozițiile, prin urmare toate suntem tinere; QED! Dacă eu voi fi mereu tânără, comparativ cu mama și mama mamei, rețeta nu e pentru mine. O recomand altora, care, poate, sunt mai puțin obosiți decât mine și știu ce să ceară de la tinerețe. Acum, îmi este foarte somn și gândesc cu minte pusă pe stand-by. Eu vreau doar somn veșnic, dar nu acum. Iți spun eu când, Doamne! 😉

 

Publicat în Sinapse

Cititul excesiv dăunează relațiilor

Candva,  mi-a aruncat cineva niște vorbe și de atunci tot încerc să le înțeleg. Zicea că alone„femeia cu cât citește mai mult cu atât se tâmpește mai tare.” I-am spus că atunci când voi înțelege tâlcul acestei afirmații îi voi răspunde la mesaj. Este posibil să fi înțeles,  în sfârșit,  ce a vrut să spună, cu ajutorul lui Dostoievski și a romanului său Idiotul. Acesta spunea,  la un moment dat,  despre un personaj feminin (Nastasia Filippovna) că avea predispoziție spre visare,  spre interiorizare și ficțiuni fantastice fiindcă se afla sub influența unei lecturi dezordonate. Cu toate acestea,  se putea observa la Nastasia și multă forță și profunzime, dar era și cinică și neobrăzată.

Altcineva spunea că nu mai am timp să mă bucur de viață din cauză că sunt mereu cu ochii în cărți. I-am răspuns că în felul acesta mă bucur eu de viață și că am o deosebită plăcere Citește în continuare „Cititul excesiv dăunează relațiilor”

Publicat în Sinapse

Delirium duminical. Nu țin minte a câta oară

Cândva, duminica era pentru delirat pe blog. Simțeam că am mai multă putere de înțelegere, aveam o dispoziție specială pentru autoanaliza și autoironie, însă în delirium meu norocduminical nu prea găseam nimic ilar care să mă binedispună. Încerc un mixt din azi și din ieri și sper doar să nu adorm de plictiseală la tastatură.

* „Jupiter: – De ce n-are păsărica nasturi?

Mercur: – Pentru că, vorbind elegant, cocoșelul n-are degete ca să-i descheie.” – Giordano Bruno

* In Venetia anilor 1566-1567, curtezanele (sau curvele) sunt tratate cu deosebit respect, Citește în continuare „Delirium duminical. Nu țin minte a câta oară”

Publicat în De suflet

Sunt om și mă tratez

Știu ce nu îmi place la viața asta: oamenii. Într-adevăr,  nu ne-a prea nimerit Dumnezeu. Părem niște experimente nereușite,  niște rebuturi, dar nah, Dumnezeu a fost și el tânăr atunci când ne-a zămislit. oameni

Oamenii sunt mereu contra a orice,  contra altor oameni,  a ideilor și a faptelor altora.

Oamenii sunt răutăcioși, mincinoși,  leneși,  ticăloși,  falși,  cruzi. Oamenii sunt o molima imposibil de oprit.

Oamenii își fac viața grea și insuportabilă,  fiindcă nu știu să își stabilească prioritățile sau fiindcă prioritățile lor nu coincid cu ale celorlalți.

Oamenii trebuie să se suporte unii pe alții, fiindcă sunt atât de mulți și nu au unde să se ascundă.  Citește în continuare „Sunt om și mă tratez”

Publicat în Spatiul mental

Viața la pozitiv

Râdem, ca să alungam iarna de pe chipul nostru.

Plângem, fiindcă prin lacrimi ne spunem poveștile. motivational

Ne arătăm fricile, pentru a ne dezvolta abilitățile.

Avem prieteni, ca să avem cu cine împărți bezna și lumina vieții.

Suferim, pentru a ne educa inteligența.

Gândim, ca să dobândim demnitate.

Gandim, ca să stăm de vorbă cu noi.

Suntem înțelepți, fiindcă observăm,  meditam și chibzuim. Citește în continuare „Viața la pozitiv”

Publicat în Pe cand traiam in Vise, Spatiul mental

Ciulama de gânduri

Iubesc somnul. Așez capul pe pernă și spun „Doamne ajută!”. O spun ca o ușurare, fiindcă a mai trecut o zi cu bine.  Stau și mă întreb acum și nu știu să-mi răspund, cum sunt sau ar trebui să fie oamenii care spun „Doamne ajută” dimineața,  bucuroși că mai au o zi în viața lor? Eu sunt genul usor depresiv,  temător de viață, cu toate că lupt pentru gândirea pozitivă,  dar care nu se teme de moarte. Cum sunt ceilalți? leagan

În fine…

Candva, visele mele puteau fi scenarii de filme SF. Ce vise frumoase aveam! Trăiam o a doua fantastică viață prin ele. Am realizat ceva. Visele frumoase sunt ca și inspirația scriitorului: apar mai „povestitoare” când ești deprimat și vrei să-ți tai venele. Dacă suntem înclinați spre o viziune mai tristă suntem predispuși la meditație asupra vieții și astfel capodoperele se nasc din lacrimi și tristeți.

Pe de altă parte, optimiștii.  Nu întâmplător sunt ei mai bogați și mai sănătoși, au prieteni mai mulți și sunt mai simpatici decât cei care sunt mereu cu gândul la iad. Citește în continuare „Ciulama de gânduri”

Publicat în Personal, Sinapse

Cumpăr timp

Timpul și dragostea nu se pot cumpăra cu bani, zic filozofii.  Dragoste nu-mi trebuie,  iecs (interjecție din Banat), dar am mare nevoie de timp,  fiindcă am pe lista de lecturi vreo 100 de cărți în așteptare/an,  100 de articole pentru blog și mai vreau să-mi scriu și memoriile de gheisa (nici chiar).

Și totuși, Einstein avea dreptate! Timpul și spațiul sunt relative și depind de mișcarea celui care le studiază.

Studiu de caz: Eu!

Etapa 1: L-am luat pe Nu în brațe și am zis: nu mai vreau,  nu mai pot, nu îmi pasă și… doar am stat. Timpul ce să facă?  A stat și el. A stat pe lângă mine. L-am batjocorit, am făcut glume proaste, m-am prefăcut,  am mințit,  dar el tot nu m-a părăsit. Doamne,  cât timp aveam și doar pentru că nu am vrut să mai fac nimic.

Etapa 2: M-am deșteptat!  M-am descoperit, m-am cizelat, m-am învățat, m-am ascultat, m-am iubit,  mi-am stabilit prioritățile. Din clipa aia,  timpul tot trece în mare goană pe lângă mine și când strig să îl rețin puțin,  apucă să îmi spună doar atât: Nu am timp!