Să vezi ce-am pățit!

Înainte de a-mi așterne banalele gânduri, vreau să atrag atenția asupra unui anunț,  publicat pe tion.ro, ziarul online al județului Timiș.

<<„Asociația Dr. Victor Babes Timișoara face un apel de coeziune socială, pentru a ajuta activitatea Spitalului de Boli Infectiase V. Babes în lupta împotriva epidemiei cu COVID-19, prin donații în contul Covid 19, special deschis in acest scop. Banii vor fi folosiți pentru dotări de echipamente, materiale de igienă și protecție, programe de eficientizare a luptei împotriva acestui virus, într-o modalitate transparentă, unde cei interesați vor putea urmări toate intrările, cheltuielile și justificarea acestora”, transmite doctorul Virgil Musta, reprezentantul asociației.>>

Puteți dona aici:

Asociația Dr. Victor Babes Timișoara
Str Gh. Adam nr. 13,
CUI 18737642
Cont RO84RNCB0255113757760002
BCR

***********************************************************

Să vezi ce am pățit într-o zi! M- am pus să fac o ciorbă.  Am scos din congelator niște

Fotografie de Buenosia Carol pe Pexels.com

legume și le- am aruncat într-o oală.  Am luat o lingură de lemn și am amestecat compozitia, să văd dacă este suficient de bogată. În timp ce învârteam lingura în oală,  am găsit, pe lângă legumele tocate, și dovlecei întregi, cu coajă, cartofi în coajă, morcovi,  cu tot cu frunze, și alte legume netăiate,  pe care bineînțeles că nu am avut nicio intenție să le folosesc în felul acela. Mă întrebam cum or fi ajuns acolo și cine încerca să mă saboteze, sau unde eram eu când făceam ciorba.  Mi-a fost foarte rușine, dar am continuat să amestec și să privesc uimită în oală. Era și nisip, mult nisip, mai mult ca sigur de la legumele întregi, nespălate.

Ce puteam să mai fac? Am muncit atât de mult la prepararea ei și nu puteam să o

De-ale primăverii în 5 zile

Alaltăieri am văzut prima muscă mare.

Fotografie de Thierry Fillieul pe Pexels.com

Sunt foarte enervante muștele astea!

De-a dreptul mi-e frică de ele.

Mi le închipui ca pe niște monștri în miniatură.

Dar monștrii rămân monștri, indiferent de dimensiunea lor.

Există și monștri nevăzuți. Mai răi decât cei văzuți.

Ieri am văzut primul fluture. Maro. Sau roșu cu negru?

Oricum, de la distanță părea cărămiziu.

Iubesc fluturii!

Au aripi colorate. Și-atât!

Pentru că restul li se trage tot de la aripile colorate.

Azi am văzut-o, pentru prima dată anul acesta, pe vecina mea, pe scaun, la soare.

Îmi este indiferentă vecina mea.

Pentru că și ei pare să-i fie indiferentă lumea asta.

Nu are ce mânca, ea fluiera. Îi cade acoperișul, ea cântă. E criză, ea râde. E coronavirus, „exagerează ăștia! Vor doar să se îmbogățească!”

Mâine voi planta niște bulbi de zambile. Trecute.

Așa se întâmplă dacă nu lași florile să-și urmeze normal ciclul vieții.

În februarie, zambile? Păi, cine s-a putut bucura de ele pe frig și ploaie.

Şi au mai şi crescut in 3 zile, cåt altele în 3 luni.

Cum au venit, aşa s-au şi dus. Pe nevăzute!

Primăvara, Zambila = Soare = Zâmbete = Admirație = Poezie!

Poimâine mă voi bucura de prima bătătură, căpătată o dată cu sosirea primăverii și a botinelor noi.

Atenție la pantofii cumpărați online de la Leonardo.

Piele faină, modele noi şi moderne, prețuri foarte bune,

Stângul cu vreo două numere mai mic decât dreptul, fără excepții;

Cost transport, cost retur, cost transport, cost retur…

Bătături!

Urăsc bătăturile, dar iubesc botinele noi!

 

De ce am încetat să gândesc

Există o categorie de oameni – printre care mă număr și eu – care simt nevoia să-și satisfacă în permanență nevoile spirituale și  își petrec timpul trecând prin sita gândirii o mulțime de teorii, despre ce există și ce nu există, dar ar putea exista; aici fiind cuprins tot ce poate specula mintea. Citesc, prelucrează, sortează, adaugă, elimină, apoi dezvelesc cearșaful și inaugurează, în conștiință, încă o taină „descoperită”, încă o problema grea „rezolvată”. Este un mod de viață deloc facil, cum poate cred unii, care consumă multă energie sufletească, și fără de care nu pot trăi. Însă…

Alții – printre care mă număr și eu – , dimpotrivă, pun baza mai mult pe nevoile materiale și mai puțin pe cele spirituale, prin angrenarea forțată  a traiului și mentalității proprii –  momentan sunt vinovată – și prin mentalitatea colectivă, regenta care subordonează voința, în cazul familiei mele, mai precis a tinerilor membri.