Publicat în Cartea!, Sinapse

Scrisoarea unui muribund

„Aveam un pistol de buzunar pe care mi-l procurasem încă din adolescență,  la vârsta aceea ridicolă când încep să-ți placă deodată poveștile cu dueluri și cu bandiți,  când te și vezi provocat de un adversar,  înfruntând eroic pistolul îndreptat asupra ta . […]fara chip

Am hotărât sa mor la Pavlovsk, la răsăritul soarelui,  în parc,  ca să nu deranjez pe cei din vilă. […]

Nu mă recunosc supus judecății nimănui și știu ca acum sunt în afara puterii oricărei jurisdicții.

M-a amuzat mult o ipoteză pe care am făcut-o mai zilele trecute: ce-ar fi,  mi-am zis,  dacă mi-ar trăsni așa din senin să omor pe cineva,  oricine ar fi,  să asasinez chiar și zece persoane,  în sfârșit să comit o crima oribilă, ce s-ar considera ca cea mai înspăimântătoare,  cea mai monstruoasă și odioasa din lume și,  dat fiind că tortura a fost desființată,  ce păcăleală pentru tribunal când s-ar vedea în fața unui inculpat către nu mai are decât două sau trei săptămâni de trăit! Aș Citește în continuare „Scrisoarea unui muribund”

Publicat în Cartea!

Conjunctiile astrale|mari schimbari ale omenirii

[…]Pietro credea în învataturile arabilor, conform carora Dumnezeu cînd a creat lumea a pus în miscare toate planetele care-o cîrmuiesc de la punctul zero al zodiacului, adica de la primul grad din Zodia Berbecului, ori echinoctiul de primavara. Astfel a început lumea, cu o Mare Conjunctie, si avem o Mare Conjunctie la fiecare noua sute saizeci de ani, si fiecare însemna o reînnoire totala si un nou început, o noua primavara pentru omenire. Asijderea, gresit cred ei ca la fiecare doua sute patruzeci de ani are loc o Conjunctie Medie în una din cele patru triplicitati: a Focului, a Aerului, a Apei si a conjunctii astralePamîntului. Si în ele au loc multe conjunctii marunte, care însa de regula ramîn în zona aceleasi triplicitati, astfel ca devin însemnate numai cînd se schimba triplicitatea, la fiecare doua sute patruzeci de ani. În asemenea conditii – se spune – se nasc noi religii, iar sub semnul Conjunctiei Medii apar profetii si marii reformatori; unii sînt buni, altii sînt rai, conform semnului care patroneza conjunctia. Însa o data cu toate aceste evenimente se petrec si marile transformari si schimbari. Acum, baga de seama: prietenul nostru, poetul-astronom, era convins – ca si autorii arabi – ca prima Conjunctie Majora de la Facerea lumii a fost Potopul; a doua a fost marcata de legi bune, si cînd Marte s-a alaturat celor doua planete superioare au fost inventate rigorile razboiului; iar cînd Soarele li s-a alaturat, s-a nascut religia egipteana, Citește în continuare „Conjunctiile astrale|mari schimbari ale omenirii”

Publicat în De suflet

Fascinatus de iubire

Aproape că-mi vine să cred că dragostea este un monstru, dacă stau să analizez la rece ce se întâmplă cu oamenii în timp ce sunt îndrăgostiți. Își pierd rațiunea și au impresia că nimic pe lume nu mai are importanță și din cauza ignoranței sunt supuși multor greșeli. Se îmbolnăvesc fiindcă nu

adevarul uratmănâncă, nu dorm, sunt obsesivi și mereu în alertă. În anumite situații,  viața devine mai grea, sunt răniți, în aceeași măsură sunt împliniți, dar și pustiiți. Mai rău este că oamenii îndrăgostiți nici nu sunt conștienți de acțiunile lor.

Când dragostea dispare, omul se trezește ca dintr-o vrajă grea, apăsătoare.  Și, dacă puterea amorului este atât de amenințătoare, de ce ține atât de mult, frate?!

Giordano Bruno, în Lumanararul, zice că dacă nu vrei să cazi pradă fascinatiunii de iubire mai bine să te ferești să îl privești Citește în continuare „Fascinatus de iubire”

Publicat în Cartea!

Lumânărarul lui Giordano Bruno

Lumânărarul, de Giordano Bruno, o comedie în cinci acte precedată de foarte multe pagini de dedicații și prologuri, ascunde toată filozofia lui Bruno împotriva unei biserici care de-a lungul secolelor nu a încetat să se poarte oribil și să impună prin violență, dogme și convingeri religioase. Despre Giordano Bruno, aici.

Piesa de teatru seamănă foarte mult cu operele lui Shakespeare, mi se pare mie, în timp ce unii spun ca ar fi predecesorul lui Moliere. Sunt uimită să constat că la noi in țara Giordano Bruno, mare filosof al Renașterii, nu prea este citit. Nu este ușor de lecturat, cărțile lui fiind scrise in dialectul toscan și napolitan, amestecate cu latina, iar 20171228_103530traducatorul, Smaranda Bratu Elian, a păstrat dialogurile în latină, pentru autenticitate, însă la finalul cărții are foarte multe note explicative. Notele doamnei S.B.E. pot fi o comoară pentru setea de cunoaștere a unora, în special în celelalte șase volume de dialoguri filozofice, de la editura Humanitas. Din păcate, cred că s-a tiparit o singură ediție, în 2009, și cărțile nu se mai găsesc in librarii. Eu sunt în căutarea primelor patru volume de mai bine de jumătate de an.

Opera de față este singura creație propriu-zis literară a lui Giordano Bruno și este un protest împotriva corupţiei morale şi sociale din timpul său. ” Lumânărarul este fără Citește în continuare „Lumânărarul lui Giordano Bruno”

Publicat în Recreere

Ce vrea să spună poetul?

Gânduri ascunse sau nu, versurile lui Adrian Berinde „Latră licuricii / Și trezesc bunicii, / Pătura-i cât satul, / C-au fugit cu patul. / Melciada fricii! // Și-au ajuns pe câmpul / Unde numai gândul / Doarme câteodată / Și nu se mai gată / Vorba și cuvântul. „  au trezit în mine dorința de a mă juca puțin cu rima, chiar și antitalent fiind. Gânduri ascunse am și eu și am avut intenția să le așez în versuri care să pară că nu au nicio legatură, dar să trezească interesul de a interpreta și reinterpreta. E greu să îți lași mintea limpede și să urmezi doar dâra pixului. Nu mi-a ieșit.  În schimb,  mă uit în dreapta și văd un mărtișor.  Scriu… Mă uit în față și văd calendarul lunii martie. Scriu…

sangeriu

Sursa foto: Pinterest

Îmi aduc aminte de un 1 martie înghețat și oameni zgribuliți.  Scriu…  Îmi aduc Citește în continuare „Ce vrea să spună poetul?”

Publicat în Cartea!

De ce fierbe copilul în mămăligă

Povestea Aglajei Veteranyi, De ce fierbe copilul în mămăligă, imi aduce oarecum aminte

de_ce_fierbe_copilul_in_mamaliga
de ce fierbe copilul in mamaliga

de basmele copilăriei, în care copiii erau mâncați de vrăjitoare sau de căpcăuni, uneori după ce erau fierți în cazane. Atunci nu mă înspăimântau poveștile acelea, așa cum nici pe Aglaja nu o înspăimântă povestea copilului care fierbe în mămăligă, poveste inventată de sorei ei vitregă pe care i-o spune uneori. Motivul să fie acela că eram obișnuiți cu brutalitatea vieții și severitatea adulților? Totuși, povestea de față este mai mult decât o poveste cu căpcăuni, este de-a dreptul bolnăvicioasa, iar copiii capturați în ea, fără scăpare, nu mai au cum să cunoască o altfel de viață și nu știu dacă ar mai putea să spere că există și viață în care oamenii cunosc dragostea și mila.

Aglaja este născută în România, într-o familie de artiști de circ, care colindă lumea cu spectacolele lor. Fug din țară, în timpul regimului comunist, după ce tatăl ei fura banii de Citește în continuare „De ce fierbe copilul în mămăligă”

Publicat în Cartea!, Sinapse

Pesimismul, cauza numărul unu a nefericirii

Sunt multe de gândit,  analizat și comentat după ce citești „În căutarea fericirii” cartea lui Bertrand Russell. Mi-am propus să fie biblia mea,  la care să revin ori de către ori am nevoie să găsesc o soluție simplă în viața asta grea.  Cartea asta ar trebui să o aibă toată lumea în bibliotecă,  dar în mod special oamenii pesimiști,  pentru că aceasta este cauza numărul unu a nefericirii: pesimismul provocat de deznădejde.

Iata schema filozofiei asupra vietii a unui pesimist (sau poate, realist):

pesimis vs optimist

sursa foto: Pinterest

Despre pesimism am găsit niște notițe, în caietul meu de comentarii,  dar nu sunt puse cap la cap și pot părea puțin incoerente, totusi…

CAUZE:

Oamenii muncesc necontenit, iar când mor nu iau nimic cu ei. Citește în continuare „Pesimismul, cauza numărul unu a nefericirii”

Publicat în Arta!, Cartea!

Manfurio

„Giordano Bruno are o ingeniozitate verbală care duce la dialoguri filozofice foarte provocatoare.” Pe lângă asta, are și mult umor, iar in Lumînararul am găsit multe scenete scurte și amuzante care mi-au amintit de spectacolele de teatru la care am asitat în copilarie. Acum știu de unde s-au inspirat actorii noștri.

《Manfurio: Ah vai! Ah vai!  Ajutor! Prindeți-l!  Prindeți-l! Prindeți-l! Defraudatorul, spoliatorul, furul! Prindeți-l, mi-a sustras sorii de aur și argintii!pedagog

[…]

Marca: Chiar așa, trebuie din când în când să aveți mila și de slugi și să nu săriți imediat la bătaie.

Manfurio: Dar nici pomeneala să fie sluga ori ruda mea,  e un tâlhar care mi-a furat zece franci, din mână!

Barra: Sfinte Sisoe, atunci de ce nu ai strigat „Hoțul! Prindeți hoțul!”? În ce naiba de limba ați vorbit?

[…] Citește în continuare „Manfurio”

Publicat în Cartea!

Faust


Marea opera a lui Goethe, Faust, a fost scrisă pe parcursul a 60 de ani și este posibil ca acesta să fie motivul pentru care nu există un singur fir narativ. Este o lucrare foarte complexă si trebuie să fii pregătit cu răbdare ca să o poți parcurge și,  mai ales, să o înțelegi. Nu poți să citești cartea la repezeală doar pentru a mai bifa una in palmares ci trebuie să fii liniștit și dornic de citit, recitit, de căutat informații,  explicații in dex sau pe Wikipedia.

Prima parte a operei,  după părerea mea, este mai închegată, ușor de citit și de urmărit,  fiind o poveste care putea ușor să devină idilică dacă nu își băga Mefisto coada.  Astfel, idila s-a transformat intr-o tragedie, mai mult tragedia unei fete, decat a lui Faust, care oricum e liber sa călătorească în alte epoci și alte lumi, sa cunoasca noi iubiri.

faust

M-a întristat drama Margaretei, care se îndrăgostește de Faust, și am avut impresia că s-a terminat prea brusc povestea Citește în continuare „Faust”

Publicat în Pe cand traiam in Vise, Spatiul mental

Un monstru numit frică

Azi noapte am fost fugărită de un monstru. Fiziologic, nu am423e6427152e0acbbea43f92ee0d2ef4 simțit teama, nu tremuram, nu îmi simțeam bătăile inimii, dar ştiam că este obligatoriu să fiu speriată de o dihanie mare şi urâtă, aşa că am simțit frica asta în mintea mea. Am alergat pe un teren accidentat, ușoară ca fulgul, fără transpirații sau respirație sacadată, am zburdat peste noroaie, bolovani şi gunoaie, m-am cățărat pe garduri şi am explorat curțile oamenilor, care nu erau tocmai poteci bătătorite. Nu am putut să nu mă întreb, chiar și în vis, de ce nu își Citește în continuare „Un monstru numit frică”