Volumul domnului Lucian Boia, Tragedia Germaniei 1914 – 1945, vine cu răspunsuri la întrebări care au împovărat zeci 
de ani întreaga omenire şi demontează concepții pătrunse adânc în cugetele urmaşilor lui 1945. Ştiam deja că Germania nu este principala vinovată pentru declanșarea conflagratiei din 1914, dar cât de naționalistă, de expansionista şi de rasistă era comparativ cu alte popoare? Ei bine, nu era! Germanii nu se fac vinovați că ar avea o natură agresivă pe care şi-ar transmite-o de la o generație la alta. Nu mai mult decât alții.
A fost Germania mai naționalistă?
„Proiectul german aspira să-i unească pe toți germanii; proiectul francez urmărea (şi a şi reuşit) să-i transforme în francezi chiar pe cei care la origine nu erau francezi. […] Revoluția franceză a stimulat enorm aceste Citește în continuare „Tragedia Germaniei 1914 – 1945”
îndrăgostită de romanele ei şi le-as relua oricând, deşi nu citesc de două ori o carte, odată ce i-am descoperit taina. “Igiena asasinului” am citit-o de două ori, la interval de doar trei zile.
puținele cărți pe care le-am citit cuvânt cu cuvânt, atât de absorbită am fost de filele ei de istorie. Pe lângă faptul că mă pasionează istoria, autoarea mă ține captivă cu talentul ei narativ și îmbină faptele cu descrierea cu o credibilitate greu de combătut. Cu toate acestea, pe parcursul lecturii işi face loc şi punctul meu de vedere. Nu am putut să fiu total de acord cu afirmația că femeile germane nu au știut exact ce se întâmplă și din acest motiv nu au intervenit, iar dacă prin cartea ei, Angela Lambert a încercat o reabilitare a Evei Braun mai ales, pe mine nu m-a convins. O asemenea atrocitate nu poate fi ascunsă, poți doar să te prefaci că nu înțelegi. Cu toate acestea, apatia nu era chiar universală, afirmă A. L., fiindcă mii de femei germane şi-au asumat riscuri enorme adăpostind evrei în poduri sau beciuri. Cartea m-a ajutat să înțeleg cauzele pentru care poporul german a putut fi manipulat spre cruzimea de 
în Jocul de smarald – Culianu. Citate ale filozofilor Ficino, D’Altavilla și Bernard de Gordon.
omului laic. Însă, marii scriitori, filozofi sau oameni politici remarcabili au definițiile lor mai puțin rigide, după o logică bazată pe experiență. Citindu-i, am realizat că în încercarea de a fi pe plac celor din jur m-am schimbat atât de mult încât nu mai găsesc absolut nimic din exuberantul om de altădată. Binele este, pur și simplu, plăcere. Epicur spunea lumii că scopul tuturor acțiunilor trebuie să fie obținerea plăcerii și că plăcerea este binele suprem. Dar mai spune și că înțeleptul se ferește de plăcerile care se pot transforma în cele din urmă în suferință. Cheia este echilibrul, iar căutarea plăcerii implică simțul responsabilității. 
aceea s-a ridicat la umanitate: si-a făurit unelte, a pus stăpînire pe forța animalelor, a vîntului și a focului, a deosebit încetul cu încetul gîndirea de nevoile conservării de sine, s-a luminat și s-a sublimat în artă. Dar viața lui era încă total împovărată de reminiscențe animalice, barbaria persista în el sub hainele de gentleman și sub cuceririle vieții mecanice, scopurile ultime și comune ale existenței erau încă cele ale înaintașilor tîlhari: să mănânce bine, să se bucure de femeile cele mai frumoase, să poruncească celor mai slabi, să fure de la alții cît se poate mai mult. Bucuriile supreme și cu adevărat supraanimalice ale gîndirii pentru gîndire, ale gîndirii pure și dezinteresate, ale contemplației și ale creației artistice le erau cunoscute doar cîtorva oameni, iar aceștia le cunoșteau numai în puține momente ale vieții. Umanitatea se găsea, așadar, la mijloc, între fiară și erou (…) între bestial și divin. Trebuia smulsă din această ambiguitate, din această contaminare. Trebuia ucis, tăiat și extirpat tot ce mai era subuman în om, pentru a-l 
presiunilor, m-am entuziasmat, apoi m-am complăcut, m-am schimbat, mi-am folosit rațiunea și am ales. Încă o dată am simțit că soarta îmi este scrisă, iar eu doar trebuie să fiu pregătită pentru schimbare și să fiu sigură că este ceea ce îmi doresc.