Publicat în Cartea!

E greu să fii om mare!

„Dar chiar aşa îi spusese doamna Hollinger, masiva şi autoritara doamnă Hollinger

man wearing white pants with left foot up
Fotografie de Marco Trinidad pe Pexels.com

sau citise el asta pe undeva?! Undeva, într-o cărţulie din care avea vreo duzină şi prin geamantanul său, fără în­ceput, fără sfîrşit sau şi cu început şi cu sfîrşit. Luîndu-se pe urmele pistruiatului, Paul se întreba ce rost mai avea şi viaţa asta dacă existau cărţile care o arătau mai bine şi mai curat decît putea fi văzută cu ochii liberi, sau, invers, ce rost mai aveau cărţile dacă… pentru că lui, uneori, i se încurcau toate acestea prin cap şi ar fi dorit, din fundul sufletului, împreună cu atîţia alţii, bine intenţionaţi, ca lucrurile, de vreme ce trebuie trăite, să fie ceva mai sim­ple, mai bine organizate ! Dar chiar şi această expresie : „mai bine organizate” era chiar o expresie reală sau una inventată pentru afişe, cărţi, conferinţe şi altele de acest soi?! Mai poţi să ai încredere în propriul tău fel de a gîndi ? Probabil — îşi explica Paul (…)— de aici toate încurcă­turile care îi complicau atîta viaţa şi îl lipseau de un lucru atît de rîvnit de el şi pe care Citește în continuare „E greu să fii om mare!”

Publicat în Cartea!

Dacă e despre cărți…

Mona Simon are un chestionar pe noul ei site, O carte nescrisa – Volumul II, cum il la librarie 2017numeste chiar ea, cu titlul „De vorba cu cititorii”.  L-am completat cu entuziasm, fiindca mi-a purtat pasii in trecut, cand listele mele de lecturi le aveam pe un caiet mare, studentesc. Fiecare pagina era dedicata unui gen literar, autorilor preferati si citatelor, din care speram sa si retin ceva. Faceam comentarii scurte, nimic pretentios, atat cat sa-mi aduca aminte de ce mi-a placut cartea sau de ce nu. Atunci am fost invatati sa pastram cartile curate, sa nu subliniem pe ele sau sa facem notite pe marginile foilor. Caietul acela a fost solutia. Azi, pfffu, cum arata cartile mele. Daca nu au pasaje subliniate se intampla din doua motive: fie nu mi-a placut cartea, fie a fost prea buna ca sa pierd timpul cu subliniatul. Derutant, nu?

Daca e despre carti, sunt si eu prezenta.

  1. Îți amintești prima carte citită? 

Prima carte din copilarie nu mi-o amintesc, dar primul roman citit este SAPHO, de Alphonse Daudet.

Citește în continuare „Dacă e despre cărți…”

Această „viață care contează” este moștenirea noastră. Cu cât îmbătrânim mai mult, cu atât devenim mai liberi să fim cei ce suntem cu adevărat. Acel „cine sunt cu adevărat” este moștenirea noastră. Ea este legată, în toate formele sale, de sentimentul de libertate, datorită alegerilor pe care le facem.

via Michael Gurian – Ani minunați. O nouă perspectivă asupra vieții după cincizeci de ani — Monitorul Psihologiei®

Michael Gurian – Ani minunați. O nouă perspectivă asupra vieții după cincizeci de ani — Monitorul Psihologiei®

Publicat în Cartea!

Metafizica tuburilor

„La început nu era nimic. Iar nimicul nu era nici gol, nici pus­tiit şi nu avea nevoie de metafizica-tuburilornimic în afară de sine însuşi. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Pentru nimic în lume nu ar fi creat ceva. Nimicul nu doar că-i era prielnic: mai mult, îl copleşea.

Dumnezeu avea ochii veşnic des­chişi şi ficşi. Dacă ar fi fost închişi, nu s-ar fi schimbat nimic. Nu era ni­mic de văzut, iar Dumnezeu nu privea la nimic. Era plin şi dens ca un ou tare, cu care se mai asemăna prin nemişcare şi rotunjime. Citește în continuare „Metafizica tuburilor”

Publicat în Cartea!

Vremea tornadei

O poveste reală despre viață, care-ți trezește 20190518_210031simpatii și antipatii față de personajele care o trăiesc. Cu excepția copiilor și poate a unor apariții fugare, despre care nu știm decât atât cât ne lasă autorul să știm, niciunul dintre personaje nu are un comportament demn de urmat, dar culmea este că, dacă ești cinstit cu tine, îți poți identifica trăirile cu ale acestora, și îl poți recunoaște acolo și pe aproapele tău. Poate face parte din familie sau este doar una dintre cunoștințele tale. Toți cunoaștem un Toni, un Horațiu, o Dorina, Larisa, Vica sau o Mirabela, personaje care văd viața ca pe o luptă și care de multe ori adoptă tactici greșite în speranța unor victorii. Fiecare dintre ele poate avea sute de pagini de roman, doar al lor. Citește în continuare „Vremea tornadei”

Publicat în Personal, Sinapse

De ce nu recomand „Editor de unul singur”, de Bogdan Hrib

Știi emisiunea aia în care juratul 20190509_154149flatează concurentul, gen „Mi-a plăcut ambitusul tău. Ai luat frumos notele înalte, mi-a plăcut modulația și ritmul, dar de la mine azi ai un Nu„?

Ei bine, cred că în acelaşi mod am să încep și eu comentariul meu vis-a-vis de cartea lui Bogdan Hrib, „Editor de unul Citește în continuare „De ce nu recomand „Editor de unul singur”, de Bogdan Hrib”

Publicat în Sinapse

Gafe cu cărți

Am plecat spre Bookfest trei fete 20190417_220441(ne)hotărâte. Adică, am hotărât aşa: eu îmi cumpăr o singură carte, fie Michael Newton, fie Liiceanu, iar dacă găsesc una dintre cărțile  unor scriitori debutanți mai cumpăr una. Nu că nu aș fi vrut mai multe, dar mai am în bibliotecă vreo 10-11-14-20 cărți noi care își așteaptă rândul, plus  multe altele în format electronic. Di a zis că nu vrea nimic, dar speră totuși să descopere comori despre artă, fashion, meditații, Citește în continuare „Gafe cu cărți”

Publicat în Arta!, Sinapse

Ce ți-e şi cu teatrul ăsta, dom’le!

La teatru, pe scaunele din fața noastră, era o fetița de vreo 11 – 12 ani. Venise foartepantofii-rosii-2_large îmbufnată și deranjată de faptul că mama ei a rupt monotonia zilei atunci când a ridicat-o de pe canapeaua confortabilă, și i-a întrerupt contactul vizual cu telefonul, obligând-o să pășească  într-o lume cu totul nouă și diferită față de ce cunoștea ea. Drept protest, s-a așezat la trei scaune distanță de mama ei, s-a supărat că nu vede nimic pe scenă, s-a plâns că scaunele sunt prea-prea, și cine știe ce a mai bolborosit în barbă. Când a văzut că nimeni nu îi ascultă plangerile,  a stat cu ochii în telefon până să înceapă piesa, iar când a început, cu greu a acceptat să renunțe la el. Nici măcar anuntul din difuzoare, în care se preciza spectatorilor că folosirea telefoanelor este interzisă, nu a impresionat-o. Citește în continuare „Ce ți-e şi cu teatrul ăsta, dom’le!”

Publicat în Cartea!

Cum vede un misogin femeia

Poate părea că exagerez prezentând b6f7fdfa2678e764720eb262d67d6eb8atât de des un personaj negativ, chiar periculos, cum este Pretextat Tach, dar mă atrage prin felul neobișnuit în care observă oamenii şi acțiunile lor. Deşi este un ins foarte corpolent,  şi pe deasupra, pe moarte,  este  neobișnuit de expansiv când vine vorba să transforme în fabulație comportamentul semenilor săi. Citește în continuare „Cum vede un misogin femeia”

Publicat în Sinapse

Sfârşit şi început de an

Să fii spiriduşul lui Moş Crăciun nu este 20190107_132019atât de ideal cum vedem în filme. Octombrie, noiembrie, decembrie devin luni cu eforturi anevoioase, chiar dacă îți place ce lucrezi şi o faci cu toată inima.  În timpul ăsta,  toată energia fizică, intelectuală şi psihică este solicitată în slujba omenirii. În fine,  o parte din omenire, fiindcă nu-i poți bucura pe toți, decât dacă eşti însuşi  Moş Crăciun. Da, sigur că a meritat, cu atât mai mult că au urmat şaptesprezece zile de concediu de odihnă, cu tot cu weekenduri. Acum devine Citește în continuare „Sfârşit şi început de an”