Publicat în Cartea!, Personal

Prietena mea dragă

Impresiile primei întâlniri cu biblioteca sunt asemănătoare cu ale oricărui copil sau preadolescent pasionat de lectură și cu dorința de a cunoaște lumea și de a descoperi cât mai multe taine, dar nu știu dacă orice copil a făcut și obsesie din asta.biblioteca poveste

Mica bibliotecă de zonă,  sărăcăcioasă, a rămas multă vreme în visele mele atunci când anii au trecut și tot ce a fost bun în țara asta a fost distrus.

Trecerea prin dreptul clădirii galbene,  gârbovita de vreme,  îmi făcea inima să bată cu emoții ca atunci când treci timid pe lângă o persoană pe care o placi în secret.

Tumultul copilăriei mele se topea în acea bibliotecă,  încă de la trecerea pragului. Aveam un respect deosebit pentru domnul bibliotecar,  un om blând,  aplecat de spate,  poziție pe care am înțeles-o doar târziu. Când mi-am făcut prima fișă de înscriere,  am avut emoții de parcă eram la lucrare de control. Domnul bibliotecar m-a invitat să Citește în continuare „Prietena mea dragă”

Reclame