Publicat în Povestea mea

Umilință şi răzbunare (Karamela 4)

Partea 1, Partea a-2-a , Partea a-3-a

Vă mai aduceți aminte care era pedeapsa în liceu, pentru băieți?2018-10-28 03.01.50 Erau tunşi la zero. Astfel considera orânduirea că îi putea îmblânzi pe băieți, umilindu-i. Prietenii mei au suferit aceeaşi pedeapsă. Ochii lor nu mai aveau strălucire, iar chipul le părea abrutizat. Aproape că îmi era frică de ei. Cât despre mine, nu am scăpat nici eu nepedepsită. Am fost chemată în fața unor profesoare, pentru explicații. Erau două brute. Imediat cum am intrat în sală, una dintre ele s-a răstit la mine:

– Da’ cine te crezi tu, domnişoară, să apari în fața noastră cu freza asta? Du-te imediat şi spală-te pe cap! Citește în continuare „Umilință şi răzbunare (Karamela 4)”

Publicat în Povestea mea

La 16 ani (Karamela 3)

Indragosteala de iluzii (Karamela 1) + Dragoste la prima vedere (Karamela 2)

Odată ajunși la destinație, necunoscutul s-a făcut nevăzut. L-am2018-10-20 01.40.01 căutat toata seara, fiindcă ardeam de nerăbdare să-l cunosc. Eram sigură că mă asteaptă undeva, unde puteam să fim singuri şi puteam să-i sărut ochii care m-au privit cu atâta tandrețe şi buzele fierbinți care-mi strigau patimile. Cu toate eforturile mele, el era de negăsit, prin urmare mi-am abandonat căutările si m-am întors printre prietenii mei.  Citește în continuare „La 16 ani (Karamela 3)”

Publicat în Sinapse

Empatia este antidotul rușinii

* Stii, eu nu mă supăr dacă îmi spui ce nu fac bine. Poți să îmi spui că e prea-prea saushame foarte-foarte, chiar de-i nul cu totul. Dar nah, poate că nu-ți pasă sau poate că sunt o cauză pierdută şi în cazul ăsta, te înteleg. Mi-ar plăcea totuși să nu mă fac de ruşine. Să știi că îmi cam dau seama ce nu-i bine, dar zău că am nevoie de confirmari. De ce nu-i bine, nu de ce-i bine.

* Aproape în fiecare dimineață am întâlnire în stația de firobuz cu o mulțime de doamne. Scopul este același: fiecare spre serviciul ei. Nu ne cunoaștem, nu ne salutăm, doar ne tragem ocheade. Neintenționat, dar e în firea femeii să analizeze dacă rochia alteia are culoarea potrivită, dacă pantofii se asortează, cât de faină e poşeta sau cât de scurtă este fusta. Am reușit să şi interacționez cu câteva Citește în continuare „Empatia este antidotul rușinii”

Publicat în Sinapse

Prea, prea …

Variate schimbări de dispoziție poate să mai aibă omul șiad câtă risipă de energie poate să comită, doar fiindcă e toamnă si plouă sau e vară și e prea cald, sau prea frig sau prea umed sau prea întuneric sau prea singur sau prea ocupat sau prea liber sau prea deștept sau prea prost și, ca de obicei ma dau exemplu pe mine, la bine și la rău, și mărturisesc că uneori sunt supărată pe lumea întreagă,  apoi doar pe țațele de femei sau  doar pe bărbații iraționali, pe soți,  pe mame, pe iubire, pe gelozie,  pe șoferi,  pe bicicliști,  pe controlori,  pe politicieni,  pe primar,  pe ratt, pe retim, pe școală,  pe profesori,  pe medici, dar cea mai cruntă supărare este nemultumirea de sine și asta persistă cel mai mult și consumă cei mai mulți neuroni și blochează gândirea rațională și-mi întrerupe drumul către spiritualitate și-mi trezește creierul primitiv care mă transformă Citește în continuare „Prea, prea …”

Publicat în Cartea!

GOG

Gog este un ins foarte deștept. Dezbate o mulțime de subiecte la care oamenii abiagog îndrăznesc să se gândească, darămite să le rostească. El are „poftele și fanteziile unui titan” și, chiar daca ar fi stăpânul complet al Pamantului, tot ar fi lucru puțin. El ar vrea sa fie Demiurg, dar dacă nu este posibil, măcar Demon.

Gog te face sa vrei să-ti folosești imaginația, iar daca nu ai, te face să scormonesti după ea. În cartea lui Giovanni Papini găsești numeroase subiecte pe care poți să le dezbați, fie în teme scurte, fie lungi romane. Uite, de exemplu, îmi place la nebunie ideea lui Gog de a putea purta măști, în funcție de dispozitie, de împrejurări – pentru înmormântări, flirturi, petreceri –  sau pur și simplu doar pentru a le asorta îmbrăcăminții. Citește în continuare „GOG”

Publicat în Sinapse

Ce este binele?

Dacă dați un search pe Google veți afla că binele este Dumnezeu- explicație a omului evlavios sau că binele este o sumă a faptelor unui om,  în limite morale – definiție aviciu omului laic.  Însă,  marii scriitori,  filozofi sau oameni politici remarcabili au definițiile lor mai puțin rigide, după o logică bazată pe experiență. Citindu-i, am realizat că în încercarea de a fi pe plac celor din jur m-am schimbat atât de mult încât nu mai găsesc absolut nimic din exuberantul om de altădată. Binele este,  pur și simplu,  plăcere.  Epicur spunea lumii că scopul tuturor acțiunilor trebuie să fie obținerea plăcerii și că plăcerea este binele suprem. Dar mai spune și că înțeleptul se ferește de plăcerile care se pot transforma în cele din urmă în suferință. Cheia este echilibrul,  iar căutarea plăcerii implică simțul responsabilității. Citește în continuare „Ce este binele?”

Publicat în De suflet

Sunt om și mă tratez

Știu ce nu îmi place la viața asta: oamenii. Într-adevăr,  nu ne-a prea nimerit Dumnezeu. Părem niște experimente nereușite,  niște rebuturi, dar nah, Dumnezeu a fost și el tânăr atunci când ne-a zămislit. oameni

Oamenii sunt mereu contra a orice,  contra altor oameni,  a ideilor și a faptelor altora.

Oamenii sunt răutăcioși, mincinoși,  leneși,  ticăloși,  falși,  cruzi. Oamenii sunt o molima imposibil de oprit.

Oamenii își fac viața grea și insuportabilă,  fiindcă nu știu să își stabilească prioritățile sau fiindcă prioritățile lor nu coincid cu ale celorlalți.

Oamenii trebuie să se suporte unii pe alții, fiindcă sunt atât de mulți și nu au unde să se ascundă.  Citește în continuare „Sunt om și mă tratez”

Publicat în Personal, Sinapse

Să vrei doar nimic

Cioran spunea că nu trebuie să vrei nimic altceva decât nimicul care este în tine. Dar eu sunt preaplina de nimicul din mine!!! Să încep să nu mai vreau nimic de la alții și să ofer altora din nimicul meu?
Dumnezeu din nimic a făcut lumea. Cât efort, câtă muncă! Sunt obosită și nici lumina în nimic nu mai vreau să fac.
nimic – nimicuri- nimicnicie
Oare ce rezultă din combinația ciudată dintre nimic și impasibil? Eu!
Mă consolez cu ideea că de fapt nimicul nici nu există. Și în nimic este materie și poate fi reprezentat printr-un simbol. Un ZERO.
Adică…nu știu… Mă consolez sau sunt din ce în ce mai deprimată? Nici nimic nu imi pot dori?

Arhiva 2009

Publicat în Recreere

Ce vrea să spună poetul?

Gânduri ascunse sau nu, versurile lui Adrian Berinde „Latră licuricii / Și trezesc bunicii, / Pătura-i cât satul, / C-au fugit cu patul. / Melciada fricii! // Și-au ajuns pe câmpul / Unde numai gândul / Doarme câteodată / Și nu se mai gată / Vorba și cuvântul. „  au trezit în mine dorința de a mă juca puțin cu rima, chiar și antitalent fiind. Gânduri ascunse am și eu și am avut intenția să le așez în versuri care să pară că nu au nicio legatură, dar să trezească interesul de a interpreta și reinterpreta. E greu să îți lași mintea limpede și să urmezi doar dâra pixului. Nu mi-a ieșit.  În schimb,  mă uit în dreapta și văd un mărtișor.  Scriu… Mă uit în față și văd calendarul lunii martie. Scriu…

sangeriu

Sursa foto: Pinterest

Îmi aduc aminte de un 1 martie înghețat și oameni zgribuliți.  Scriu…  Îmi aduc Citește în continuare „Ce vrea să spună poetul?”

Publicat în Cartea!

De ce fierbe copilul în mămăligă

Povestea Aglajei Veteranyi, De ce fierbe copilul în mămăligă, imi aduce oarecum aminte

de_ce_fierbe_copilul_in_mamaliga
de ce fierbe copilul in mamaliga

de basmele copilăriei, în care copiii erau mâncați de vrăjitoare sau de căpcăuni, uneori după ce erau fierți în cazane. Atunci nu mă înspăimântau poveștile acelea, așa cum nici pe Aglaja nu o înspăimântă povestea copilului care fierbe în mămăligă, poveste inventată de sorei ei vitregă pe care i-o spune uneori. Motivul să fie acela că eram obișnuiți cu brutalitatea vieții și severitatea adulților? Totuși, povestea de față este mai mult decât o poveste cu căpcăuni, este de-a dreptul bolnăvicioasa, iar copiii capturați în ea, fără scăpare, nu mai au cum să cunoască o altfel de viață și nu știu dacă ar mai putea să spere că există și viață în care oamenii cunosc dragostea și mila.

Aglaja este născută în România, într-o familie de artiști de circ, care colindă lumea cu spectacolele lor. Fug din țară, în timpul regimului comunist, după ce tatăl ei fura banii de Citește în continuare „De ce fierbe copilul în mămăligă”