Publicat în Pe cand traiam in Vise, Spatiul mental

Un monstru numit frică

Azi noapte am fost fugărită de un monstru. Fiziologic, nu am423e6427152e0acbbea43f92ee0d2ef4 simțit teama, nu tremuram, nu îmi simțeam bătăile inimii, dar ştiam că este obligatoriu să fiu speriată de o dihanie mare şi urâtă, aşa că am simțit frica asta în mintea mea. Am alergat pe un teren accidentat, ușoară ca fulgul, fără transpirații sau respirație sacadată, am zburdat peste noroaie, bolovani şi gunoaie, m-am cățărat pe garduri şi am explorat curțile oamenilor, care nu erau tocmai poteci bătătorite. Nu am putut să nu mă întreb, chiar și în vis, de ce nu îșiîngrijesc oamenii curțile? Mi-a placut aventura mea, și m-am simțit ca un personaj dintr-un film cu spioni. Monstrul nu l-am mai văzut, dar ştiam că este în spatele meu. Am găsit un adăpost în care m-am ghemuit şi am rămas acolo până când m-am simțit în siguranță.

Nicio pasiune nu fură minții toate puterile așa de bine cum o face frica. – Edmunde Burke

A trecut prea mult timp de când am avut visul ăsta și nu-mi amintesc continuarea. Citește în continuare „Un monstru numit frică”

Publicat în Povestea mea

Poveste cu Bar-Bate (Karamela 8)

A fost odată un Bar-Bate iubit şi apreciat de toate muierile din lumea virtuală. Răpea2019-02-16 13.01.05 inima orişicui de cum îi privea chipul  sculptat de natură fără urmă de defect, iar dacă avea nenorocul să-l mai şi privească în ochi, leșina pe loc fermecat de privirea-i melancolică şi seducătoare. Versurile lui deprimante, un amestec de halucinație şi dulce emoție, erau precum hârtia cu lipici pentru prins muşte. Eu nu aveam de unde să ştiu toate datele astea despre el, fiindcă nu-l cunoscusem încă pe seducător, dar aşa spune povestitorul şi îl cred pe cuvânt. Şi mai zice că, pe aripi de software, veneau mândrele îndrăgostite şi aduceau petale de flori înmiresmate cu dulci săruturi şi versuri brodate cu afecțiune, iar dacă frumosul Bar-Bate nu era acasă îşi lăsau darurile la uşă, cu speranța că într-o zi vor fi observate şi alese drept iubite, dacă nu toate deodată, măcar pe rând. Nu cred că voia vreuna să se mărite.  Citește în continuare „Poveste cu Bar-Bate (Karamela 8)”

Publicat în Cartea!, Sinapse

Fileo Sofia*

Nevoia de cunoaștere a lumii 8dd4fb2ac86dde03015781f0fe27bdb7înconjurătoare, dacă a existat ea dintotdeauna sau a fost creată cândva de cineva, ce este omul și care este rolul lui în această lume, în ce raport se află gândirea și conștiința lui cu această lume, poate omul să  cunoască natura, lumea înconjurătoare, ei bine! tot acest ansamblu de idei îi transformă pe unii dintre noi în filozofi.

Mulți gânditori afirmă că problema fundamentală a filozofiei este dacă viața merită sau nu să fie trăită. Alții susțin, un punct de vedere mai general, că problema fundamentală a oricărei filozofii este problema raportului dintre materie și conștiință, Citește în continuare „Fileo Sofia*”

Publicat în Cartea!

Călătorii în lumea de dincolo

„Lumile de dincolo cunoscute în Oceania diferă mult în ceea34261d200df9afb20509bf4d203a348a ce privește localizarea şi descrierea lor, aşa cum diferă şi soarta defunctului în viața de apoi. Tărîmul morților (adesea sunt diferite tărîmuri pentru categorii diferite de morți) poate fi îndepărtat sau apropiat; ascuns de obstacole naturale, precum apă, stînci, fum ori ceață, sau de obstacole supranaturale precum giganții furoşi; poate fi sus -în ceruri sau pe un munte înalt – sau sub pământ; pe uscat sau în mijlocul mării; poate fi în universul nostru sau într-un univers paralel, avînd uneori proprietăți stranii. Se spune că sufletele şefilor de trib din insulele Tonga navighează între un ținut al fericirii aflat pe o mare insulă de nord-est, numită Bulotu, cu flora şi Citește în continuare „Călătorii în lumea de dincolo”

Publicat în Cartea!, Sinapse

ThetaHealing

„ThetaHealing este un proces de meditație care creează33832560 vindecarea fizică, psihică şi spirituală, cu rugăciune focalizată prin Creator.  (…) Există totuşi o singură cerință absolută pentru această tehnică: trebuie să credeți în Atoatecreatorul, în Creator, în Dumnezeu.” – Vianna Stibal (fondatoarea acestei tehnici)

Am să mă abat de la subiect printr-o paranteză mare, fiindcă simt nevoia să amintesc de ce am devenit interesată de aceasta meditație. Întâi, din dorința de a-mi calma spiritul furtunos de care mă fac uneori vinovată şi de a scăpa de incertitudinea care mă apasă/apăsa câteodată în privința viitorului. În al doilea rând, am descoperit că posed/posedam o anumită capacitate intuitivă, dar de care nu ştiu să profit. S-a întâmplat să cred, fie că aşez anumite gânduri în mintea unor persoane apropiate Citește în continuare „ThetaHealing”

Publicat în Cartea!

Cum vede un misogin femeia

Poate părea că exagerez prezentând b6f7fdfa2678e764720eb262d67d6eb8atât de des un personaj negativ, chiar periculos, cum este Pretextat Tach, dar mă atrage prin felul neobișnuit în care observă oamenii şi acțiunile lor. Deşi este un ins foarte corpolent,  şi pe deasupra, pe moarte,  este  neobișnuit de expansiv când vine vorba să transforme în fabulație comportamentul semenilor săi. Citește în continuare „Cum vede un misogin femeia”

Publicat în Util

Care este diferența dintre femeie si bărbat?

Ne spune Laura Gellner in dex:

FEMEIE s. 1. (pop.) muiere, nevastă, (fig. și ir.) fustă. (O ~ cu b087045eb2d26c94dfc17432a023ec7cun copil.) 2. femeie de stradă = cocotă, curvă, prostituată, tîrfă, (pop. și fam.) damă, madamă, (înv. și reg.) pîrțotină, telăliță, teleleică, (reg.) lele, madaranță, scorțotină, tearfă, tîrnoață, (prin Transilv.) bandură, bulă, (prin Bucov.) crăiță, (prin Maram.) landră, (prin Mold. și Bucov.) mișarcă, (înv.) magopață, tălaniță, femeie publică, (fam.) fleoarță, fleorțotină, șuleandră, (fig.) buleandră, pupăză, putoare, tîrîtură, (reg.fig.) haită, pupezoaică, terfeloagă, (Transilv. fig.) gudă, (prin Mold. fig.) ruptură, (arg.) maimuță, marcoavă, mastroacă.

BĂRBÁT, -Ă, bărbați, -te, s. m.adj. I. S. m. 1. Persoană adultă Citește în continuare „Care este diferența dintre femeie si bărbat?”

Publicat în Sinapse

Sfârşit şi început de an

Să fii spiriduşul lui Moş Crăciun nu este 20190107_132019atât de ideal cum vedem în filme. Octombrie, noiembrie, decembrie devin luni cu eforturi anevoioase, chiar dacă îți place ce lucrezi şi o faci cu toată inima.  În timpul ăsta,  toată energia fizică, intelectuală şi psihică este solicitată în slujba omenirii. În fine,  o parte din omenire, fiindcă nu-i poți bucura pe toți, decât dacă eşti însuşi  Moş Crăciun. Da, sigur că a meritat, cu atât mai mult că au urmat şaptesprezece zile de concediu de odihnă, cu tot cu weekenduri. Acum devine Citește în continuare „Sfârşit şi început de an”

„Educația din România este unul dintre domeniile în care se poate vedea cu ochiul liber vorba aceea a lui William Gibson că «viitorul e deja aici; e doar inegal distribuit»”, este de părere Georgiana Ilie, redactor-șef Școala9, care a contribuit la studiul sociologic „România peste 100 de ani”, realizat de BRD – Groupe Société Générale și D&D Research.Un capitol al studiului se concentrează pe una dintre cele mai delicate probleme ale societății românești: educația. Cum concep românii viitorul educației?

via Cum își imaginează românii educația peste 100 de ani? Copiii vor intra într-o epocă a „carierelor genetice” — News online

Cum își imaginează românii educația peste 100 de ani? Copiii vor intra într-o epocă a „carierelor genetice” — News online

Publicat în Povestea mea

Iubirea virtuală III (Karamela 7)

Inceputul aici.

ViseMand:

– Are cineva ceva împotriva oamenilor care vor să flirteze pe fc71351f8ab2f8c6e26b3cf95cd79392net? Că eu nu cred că e mai mult de atât, cel putin în majoritatea cazurilor,  flirtul pe net e atât de simplu… doar cuvinte, şi nu trebuie să priveşti pe nimeni în ochi, sau să te privească pe tine; şi de multe ori este inofensiv.

Martzy:

– ViseMand, să ferească Dumnezeu să fie ofensiv!!

ViseMand:

– Martzy, e drept că am fost martor la flirturi care atacau pe flancul stâng sau care creau diversiuni cu avangarda. Citește în continuare „Iubirea virtuală III (Karamela 7)”