Publicat în Pe cand traiam in Vise, Spatiul mental

Ciulama de gânduri

Iubesc somnul. Așez capul pe pernă și spun „Doamne ajută!”. O spun ca o ușurare, fiindcă a mai trecut o zi cu bine.  Stau și mă întreb acum și nu știu să-mi răspund, cum sunt sau ar trebui să fie oamenii care spun „Doamne ajută” dimineața,  bucuroși că mai au o zi în viața lor? Eu sunt genul usor depresiv,  temător de viață, cu toate că lupt pentru gândirea pozitivă,  dar care nu se teme de moarte. Cum sunt ceilalți? leagan

În fine…

Candva, visele mele puteau fi scenarii de filme SF. Ce vise frumoase aveam! Trăiam o a doua fantastică viață prin ele. Am realizat ceva. Visele frumoase sunt ca și inspirația scriitorului: apar mai „povestitoare” când ești deprimat și vrei să-ți tai venele. Dacă suntem înclinați spre o viziune mai tristă suntem predispuși la meditație asupra vieții și astfel capodoperele se nasc din lacrimi și tristeți.

Pe de altă parte, optimiștii.  Nu întâmplător sunt ei mai bogați și mai sănătoși, au prieteni mai mulți și sunt mai simpatici decât cei care sunt mereu cu gândul la iad. Citește în continuare „Ciulama de gânduri”

Reclame
Publicat în Recreere, Spatiul mental

Mireasa din poză

Păşeşte tăcută printre frunzele roşii căzute la pământ în timp ce le loveşte cu vârful pantofului nou-nouţ. Rochia ei de mireasă are pe alocuri albul spumos al laptelui şi îi scoate în evidenţă pielea măslinie, arsă de soarele verii, vară care a trecut prin viaţa ei cu prietenii, iubiri şi traume. Vara aceasta a renăscut dupa o lungă pribegie printr-o viață istovitoare, mireasa1.jpgînăbușită de propria ei respirație, traumatizata de prea multe frici. Vara aceasta a învăţat să cânte, să danseze, să zboare şi să prindă stelele în palmă, a învăţat să moară în valuri şi să învie la simpla atingere a dezmierdării, a învăţat să vrea, să ceară şi să ofere, a învăţat să râdă, să alinte şi să împartă iubire. A fost vara renaşterii şi ea a fost mai frumoasă ca niciodată.
Acum e toamnă mohorâtă, plină de ploi mărunte şi îmbâcsită de aerul mucegăit al frunzelor şi al pământului ud. Rochia de mireasă îi atârnă grea pe umeri şi-i Citește în continuare „Mireasa din poză”

Publicat în Pe cand traiam in Vise, Spatiul mental

Un monstru numit frică

Azi noapte am fost fugărită de un monstru. Fiziologic, nu am423e6427152e0acbbea43f92ee0d2ef4 simțit teama, nu tremuram, nu îmi simțeam bătăile inimii, dar ştiam că este obligatoriu să fiu speriată de o dihanie mare şi urâtă, aşa că am simțit frica asta în mintea mea. Am alergat pe un teren accidentat, ușoară ca fulgul, fără transpirații sau respirație sacadată, am zburdat peste noroaie, bolovani şi gunoaie, m-am cățărat pe garduri şi am explorat curțile oamenilor, care nu erau tocmai poteci bătătorite. Nu am putut să nu mă întreb, chiar și în vis, de ce nu își Citește în continuare „Un monstru numit frică”

Publicat în Pe cand traiam in Vise, Spatiul mental

Pe fuga intre blog, pat și serviciu

Doar doua cuvinte, pentru ca nu am timp mai mult. M-am trezit la 3.30 asta noapte, am pierdul timpul pe blog, iar acum nu mai pot de somn.

De ce sa mai dorm, fiindca oricum va suna ceasul curand si trebuie sa merg la lucru?!

Serviciul, daca nu este ales cu grija, ne mananca toata energia si incetul cu incetul sanatatea si viata. In momentul de fata,  pentru mine este un cosmar. Sunt prizoniera in ceea mai urata fortareata,  culmea,  nepazita.

Hm, imi aduc aminte care era marea grija a colegilor mei atunci cand a trebuit sa-si faca asigurarile pentru pensiile private. Cu totii erau siguri ca nu vor mai ajunge la pensie, fiindca se vor imbolnavi, angajati inca, si vor muri inainte de pensie. Multi nu au vrut sa-si faca pensii din cauza asta. Ce gandire futurista au oamenii disperati!  Poate au dreptate. Mai nou, se poate muri si de stres cauzat la locul de munca.
In putinul timp dormit, am visat o petrecere pentru pisici. Mamaa, dar erau niste pisici! Erau mari, cu par lung si, in plus,  parca erau umanizate. Stateau la masa, beau ceai si aveau scrumiere langa ele. Prindeau biscuitii cu labele ca si cum ar fi fost maini si muscau din ei, la fel ca noi. Diferenta era totusi ca biscuitii lor erau cu viermi. Yecs, nu am vazut viermii, dar asa stiam eu. Oare ce inseamna visul asta?
Ma duc sa fumez o tigara si apoi ma mai gandesc daca mai dorm o ora sau nu.
Noapte buna!
Buna dimineata!
19.12.07 05:15:39
Citește în continuare „Pe fuga intre blog, pat și serviciu”

Publicat în Pe cand traiam in Vise, Spatiul mental

Prinsa in alta lume

Sunt in fata blocului (era sa scriu blog) in care am locuit cu parintii mei si simt cum se invarteste toata lumea cu mine. Ridic capul si privesc norii mici si rotunzi care, culmea, stau pe loc. Blocul de vis-a-vis are geamuri termopane. Ce geamuri frumoase! Negru fumuriu, mari, tainice. Vad norii mici si rotunzi oglindindu-se in ele. Acolo, in spatele lor, ar putea sta cineva sa ma urmareasca. Ar putea vedea cum ma invartesc, desi stau pe loc. Ar vedea ca nu apartin acelei lumi si ar putea sa ma ajute. Dar nu, nu m-ar ajuta ci doar m-ar privi curios.

Ma striga vocea mamei. Ce spune? Nu stiu. Spune ceva, nu conteaza ce, dar e vocea ei. Si totusi…ce geamuri termopane frumoase, negre si mari!

Nu, nu sunt in fata blocului de care spuneam. Sunt altundeva. Nu mai conteaza unde. Aud fosnete de pungi si voci de copii. O aud pe fiica-mea. Ce naiba tot cauta? O face discret, dar Citește în continuare „Prinsa in alta lume”