Publicat în Recreere

meccip, eu si prietenii

  • meccip– preafrumoasa lună cu stele imprejur,
    lumineaza două chipuri pe un mal de apă rece,
    picioarele lor se bălăcesc și se ating usor,
    iar mâinile se ating timid,
    el ii spune: vrei să fii printesa mea?
    ea raspunde: credeam că nu mai întrebi !
    două lacrimi se preling pe buze și se aruncă în apă,
    și atunci apa devine caldă
    iar cei doi se sărută și rămân mereu împreună.
  • eu…valurile mării se ridică
    și le mângâie trupurile
    ce se alintă
    în îmbrățișarea timidă
    a dragostei novice.
    Luna și Marea tăinuiesc,
    cu cea mai mare grijă,
    unirea lor pe veci.
    Înlănțuirea valurilor
    nu-i neliniștește
    atunci când, tendențios,
    îi învăluie și-i amuțește.
  • martisor– Să-mi trimiți și mie o steluță, s-o ascund la mine-n san! Să o scot din când în când să-mi lumineze înainte…
  • Rainy– Și ca să te simți și mai în siguranță, o saltea de stele e sub lună. Dacă e sa cazi… cazi pe ea!
    Zi bună!
  • eu…@martisor: prinde steluța, fetițo, și când te înconjoară bezna
    lustruiește-o cu un sărut.
  • eu… steluțe de catifea, Rainy? Zi bună și vouă!
  • meccip– ce dragoste tânără pe cei doi,
    sub lună, sub stele, sub cerul senin,
    și tot așa până când în zare se vede un vapor,
    e vaporul zmeului care are gânduri rele.
    rele pentru cei doi îndrăgostiți,
    lui vrea să-i ucidă viața,
    iar ei să-i fure inima.
    vaporul ajunge aproape de mal și din el coboară zmeul.
    avea haine de om bogat, mătase,  aur și bumbac,
    se apropie de cei doi și le spune:
  • martisor– Ce le spune? Ce le spune?
  • martisor– Am să o păstrez cu drag, bombonico! O să am grijă de ea… Promit!
  • meccip– continuarea este la tânăra doamnă cu acadele.
  • eu… – Marea nu vă scapă de mâna mea,
    pui muritori de lele.
    Prințesa a mea va fi, chiar de va trebui
    să o ademenesc cu acadele.
    Luna de pe cer și eu pot să-i ofer,
    ba chiar în universul întreg să-i fiu șofer,
    dacă poliției de InterNet
    nu-i pasă că nu mi-am luat carnet!
  • meccip– după puțină liniște și o privire între cei doi îndrăgostiți,
    el o sărută pe prințesă, se ridică în picioare și îi spune zmeului:
    vestite zmeu, n-am să te las să-mi furi iubirea vieții mele,
    am să lupt cu tine și de ar fi nevoie voi muri,
    dar a mea prințesă în brațele tale nu o voi lăsa
    și voi chema în ajutor luna cu stelele și marea cu vantul
  • sky– lunaaa, da! în seara asta îti aparține :”>
  • eu… – Iubito, multumesc!
  • eu…- Și se iscă o luptă aprigă,
    iar marea se-nvolbura amenințătoare.
    Stelele cădeau în jurul iubitului
    încărcându-l cu putere cosmică,
    hrănind dorința de a crăpa capul zmeului
    cel plin de aur și mătase.
    Se opinti din toate puterile
    și după ce se hrăni cu un sărut divin
    de pe buzele adoratei lui copile,
    ii zbura capul Zmeului cât ai clipi.
  • meccip– după luptă aprigă pentru iubire,
    tânărul prinț stă sprijinit în sabie și își trage sufletul,
    se uită la iubită și ii spune:
    te iubesc mai mult ca viața.
    iți jur că voi fi cu tine chiar dincolo de moarte.
    te iubesc, copilă cu ochii negri. sfârșit!

Amalia si meccip

arhiva 2007

Publicat în Recreere, Sinapse

Serviciu contra serviciu

– Am o sarcina pentru tine. Trebuie să mergi la un om și să-i spui că trebuie să mă plătească pentru serviciul pe care i l-am facut aseară. Uite,  te duci la blocul de pe colț și intri la prima scară. Bați la prima ușă de pe partea dreaptă. Când îți deschide omul ăla îi spui să-ti dea banii.

Mă duc,  fiindcă sunt copil,  iar dacă un adult îmi dă un ordin eu trebuie să-l execut. Citește în continuare „Serviciu contra serviciu”

Publicat în Recreere

Ce vrea să spună poetul?

Gânduri ascunse sau nu, versurile lui Adrian Berinde „Latră licuricii / Și trezesc bunicii, / Pătura-i cât satul, / C-au fugit cu patul. / Melciada fricii! // Și-au ajuns pe câmpul / Unde numai gândul / Doarme câteodată / Și nu se mai gată / Vorba și cuvântul. „  au trezit în mine dorința de a mă juca puțin cu rima, chiar și antitalent fiind. Gânduri ascunse am și eu și am avut intenția să le așez în versuri care să pară că nu au nicio legatură, dar să trezească interesul de a interpreta și reinterpreta. E greu să îți lași mintea limpede și să urmezi doar dâra pixului. Nu mi-a ieșit.  În schimb,  mă uit în dreapta și văd un mărtișor.  Scriu… Mă uit în față și văd calendarul lunii martie. Scriu…

sangeriu

Sursa foto: Pinterest

Îmi aduc aminte de un 1 martie înghețat și oameni zgribuliți.  Scriu…  Îmi aduc Citește în continuare „Ce vrea să spună poetul?”

Publicat în Cartea!, Recreere

Stai să-mi verific agenda!

Cred că este o mare pierdere pentru cei care nu au adoptat încă metoda de a-și planifica activitățile și de a nota în agenda calendar ocupatiile care trebuie tinute sub supraveghere, alături de familie și prieteni, evenimentele de la care nu se poate lipsi sub nicio formă.  Am văzut des, în filmele americane (sic), cum oamenii își verifică agendele ori de cate ori apare o întâlnire nouă și eram convinsa că metoda asta de organizare se potrivește doar afaceriștilor și politicienilor, care au timpul foarte încărcat nu și oamenilor „de rând”.

Totuși, am întâlnit în cartea „Simplifică” a lui Bill Hybels, ca metoda de a ne ușura viața, organizarea unui calendar zilnic și săptămânal și mi se pare extrem de util. Cred doar,  ca trebuie să învățăm să fim mai disciplinați.

calendar 3

 

Sursa foto: Pinterest

Sunt mulți oameni care își iau calendarul si incep să noteze în el toate întâlnirile lor – Citește în continuare „Stai să-mi verific agenda!”

Publicat în Cartea!, Recreere

Daniel Pennac, de citit intr-un concediu

Si, gata, trece concediul de iarna! Am avut o vacanta frumoasa, am citit doua carti si am jucat un joc, ceva light, care sa ma linisteasca nu sa ma enerveze, am mancat trei cutii mari-mari de bomboane cu ciocolata, am jucat jocuri cu familia, am vazut cateva filme. Iata reteta pentru a scapa de feisbuc. Zic asta, pentru ca am vazut persoane care se intreaba cum sa scape de jugul acestuia, ce sa faca sa nu mai fie dependente de facebook?! Cartile, oameni buni, sunt antidotul pentru aproape orice, timpul petrecut frumos alaturi de cei dragi si toate cele amintite deja.

Am recitit Despre dragoste si alti demoni, de Marquez si Dictatorul si hamacul, de Daniel Pennac. Ce mi-a placut de Daniel Pennac! Un ins foarte inteligent, cu multa imaginatie care, in Dictatorul si hamacul, se foloseste de foarte multe rasturnari de situatie, tactica pe care cred ca o foloseste tocmai pentru ca abunda de idei si ar vrea sa le foloseasca pe toate, deodata. Nu te lasa sa te plictisesti, desi, spre sfarsitul carti poti ajunge la asta, tocmai pentru ca nu te lasa o clipa sa respiri. Mereu inventeaza personaje noi, de parca ii vin ad-hoc si, daca tot au aparut in mintea lui, le face loc in poveste. Ma intreb si eu, la fel ca si unul din personajele din cartea lui, despre cine e vorba in carte?

Apoi, imi place umorul lui, dar si blandetea cu care trateaza personajele si situatiile care ar putea fi dramatice, totusi.

Mai vreau Daniel Pennac!

 

Publicat în Recreere

Cum sa te relaxezi la serviciu

Asa am facut mereu. Cand sa ma apuc sa scriu si eu din gandurile mele, ma invadeaza gandurile altora, imi umplu camarutele creierului si nu le mai gasesc pe ale mele. Poate ar trebui sa mai si obosesc tot cautand informatii.

Sunt la lucru, nu ar trebui sa am timp sa scriu pe blog, insa e atata pace in jurul meu si ascult o muzica extrem de relaxanta, incat ma simt ca in vacanta. Nici acasa nu am atata liniste. Mai jos pun filmul de pe youtube cu ce ascult acum. Poate vor si altii sa se relaxeze la serviciu. Conditia este sa indepartezi de langa tine tot ce iti provoaca stres: seful, colegii, telefonul … 😀

Aveam ganduri critice, dar nu le mai gasesc. Zau ca nu am intentionat sa ma relaxez atat de tare. Terapia prin muzica a functionat si de data asta.

Eu stiu ca ma pandeste Alzheimer-ul, mai in gluma o zice fiica-mea, mai in serios o spun eu. De multa vreme imi dispare intr-o fractiune de secunda ideea care abia mi-a venit.

Am visat doua lighioane foarte ciudate. Nu erau serpi, dar nici soparle. Parca erau niste viermi uriasi si foarte grasi, care stateau putin incolaciti pe coada si cu restul corpului pe verticala. Doar stateau la capatul unei scari pe care trebuia sa urc si ma priveau drept in ochi. Doamne, cat erau de grasi (viermii) si de urati!

Gata, a venit sefu’ si m-a sunat colegul meu pisalog cu care am vorbit la telefon 4 minute pentru o informatie care se putea spune in 30 de secunde. Si cand i-am spus candva ca o „lalaia” prea mult la telefon s-a simtit extrem de ofensat.

„Lalaiala” din blogul meu mi se iarta. nu e business, este locul meu intim si am voie.

Relaxare frumoasa sa aiba toata lumea!