Publicat în Cartea!, Personal

Prietena mea dragă

Impresiile primei întâlniri cu biblioteca sunt asemănătoare cu ale oricărui copil sau preadolescent pasionat de lectură și cu dorința de a cunoaște lumea și de a descoperi cât mai multe taine, dar nu știu dacă orice copil a făcut și obsesie din asta.biblioteca poveste

Mica bibliotecă de zonă,  sărăcăcioasă, a rămas multă vreme în visele mele atunci când anii au trecut și tot ce a fost bun în țara asta a fost distrus.

Trecerea prin dreptul clădirii galbene,  gârbovita de vreme,  îmi făcea inima să bată cu emoții ca atunci când treci timid pe lângă o persoană pe care o placi în secret.

Tumultul copilăriei mele se topea în acea bibliotecă,  încă de la trecerea pragului. Aveam un respect deosebit pentru domnul bibliotecar,  un om blând,  aplecat de spate,  poziție pe care am înțeles-o doar târziu. Când mi-am făcut prima fișă de înscriere,  am avut emoții de parcă eram la lucrare de control. Domnul bibliotecar m-a invitat să Citește în continuare „Prietena mea dragă”

Reclame
Publicat în Personal

Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus

Nu știu ce planetă a fost retrograda săptămână asta,  probabil Marte,  fiindcă a fost o săptămână cu multe lupte. Am avut de făcut alegeri,  am pus presiuni,  am făcut fațătake the risk presiunilor,  m-am entuziasmat, apoi m-am complăcut, m-am schimbat,  mi-am folosit rațiunea și am ales. Încă o dată am simțit că soarta îmi este scrisă, iar eu doar trebuie să fiu pregătită pentru schimbare și să fiu sigură că este ceea ce îmi doresc.

Vă dați seama câte povești sunt deja scrise pentru imensitatea de oameni care a trăit,  trăiește și va trăi pe pământul ăsta? Scriitorul,  Demiurgul, se așează la birou, în fața unui imens caiet cu file albe și începe să scrie. Poate că are în gând o vagă idee Citește în continuare „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus”

Publicat în Personal, Sinapse

Mă ucide rușinea

Azi m-a rupt rușinea.  Azi,  aversiunea față de semenii mei a ajuns la apogeu. Rușinea asta e ca o boală cruntă, fără leac. Se pare că nu există tratament,  iar eu nu mai pot să trăiesc cu boala asta. Doar două zile mi-au trebuit pentru observațiile de mai jos și concluzii. Sunt peste 850 de cuvinte,  dar nu voi rupe textul în două,  fiindcă ar însemna să  înjumătățesc supărarea mea.  Citește în continuare „Mă ucide rușinea”

Publicat în Personal

Balada unei bătături

– Îmi plătești și mie amenda?

– Eu sunt învățată cu mersul pe jos, deci da. Schimb maine euro la o bancă, lângă serviciu și când mă întorc acasa mă opresc la poștă și o platesc. Ușor!

poveste desenata
Open image in new tab, please.

La job: Trebuie să merg să schimb banii. Of, dar bătătura de la degetul mic imi scrijeleste creierul! Pantofii noi par comozi, dar trebuie sa ne obișnuim unii cu alții. Lasă,  schimb banii undeva pe drum spre poștă. Mai economisesc niste pași.

15:50! Plec, ca să prind autobuzul de la 16:10. Ajung devreme, dar Citește în continuare „Balada unei bătături”

Publicat în Personal

Cum să vinzi un video – idei de marketing

Prin 1800 toamna, aveam în casă acele cutii negre în care introduceam o casetă,  cam de mărimea unei cărți, și ne uitam la filme. V-ați prins!  Videouri! Soțul meu era cel pasionat de filme și a reușit sa închirieze toate casetele din oraș atunci,  demult,  când timpul încă era prietenul omului. Când nu a mai avut filme la care să uite,  a închiriat casete cu desene animate,  Tom și Jerry rulz. S-au terminat și desenele animate și a mai rămas de văzut….te miri ce.

Tehnologia se emancipase și am hotărât să vindem videoul și să luăm un cd player (care s-a stricat imediat și nu am apucat să ne bucurăm deloc de el.) RECLAMA

Am dat anunț la ziar și am așteptat. Într-o zi, mă sună soțul, de pe unde era,  și îmi spune că vine un bărbat să vadă videoul,  iar când vine să îi pun o casetă din cele două câte mai erau în casă,  să se convingă că aparatul este ok.

Apare bărbatul,  un ins cam de vârsta noastră,  eu singură acasă,  timidă,  încurcată,  dar toată un zâmbet. Iau o casetă și o introduc în aparat și, brusc,  sângele imi năvălește în obraji, iar inima îmi bate să sară din piept. La televizor,  niște ei jucau „ping-pong” cu tâtoasă și scotea aia niște sunete atât de stridente că aveam impresia că-mi zgârie creierul. Posibilul meu client (de videouri) zâmbește, iar eu sar la aparat să îl opresc,  deși el insistă să las caseta. Zic să o încercăm și pe cealaltă. Citește în continuare „Cum să vinzi un video – idei de marketing”

Publicat în Personal, Sinapse

Cumpăr timp

Timpul și dragostea nu se pot cumpăra cu bani, zic filozofii.  Dragoste nu-mi trebuie,  iecs (interjecție din Banat), dar am mare nevoie de timp,  fiindcă am pe lista de lecturi vreo 100 de cărți în așteptare/an,  100 de articole pentru blog și mai vreau să-mi scriu și memoriile de gheisa (nici chiar).

Și totuși, Einstein avea dreptate! Timpul și spațiul sunt relative și depind de mișcarea celui care le studiază.

Studiu de caz: Eu!

Etapa 1: L-am luat pe Nu în brațe și am zis: nu mai vreau,  nu mai pot, nu îmi pasă și… doar am stat. Timpul ce să facă?  A stat și el. A stat pe lângă mine. L-am batjocorit, am făcut glume proaste, m-am prefăcut,  am mințit,  dar el tot nu m-a părăsit. Doamne,  cât timp aveam și doar pentru că nu am vrut să mai fac nimic.

Etapa 2: M-am deșteptat!  M-am descoperit, m-am cizelat, m-am învățat, m-am ascultat, m-am iubit,  mi-am stabilit prioritățile. Din clipa aia,  timpul tot trece în mare goană pe lângă mine și când strig să îl rețin puțin,  apucă să îmi spună doar atât: Nu am timp!

 

Publicat în Personal, Sinapse

Să vrei doar nimic

Cioran spunea că nu trebuie să vrei nimic altceva decât nimicul care este în tine. Dar eu sunt preaplina de nimicul din mine!!! Să încep să nu mai vreau nimic de la alții și să ofer altora din nimicul meu?
Dumnezeu din nimic a făcut lumea. Cât efort, câtă muncă! Sunt obosită și nici lumina în nimic nu mai vreau să fac.
nimic – nimicuri- nimicnicie
Oare ce rezultă din combinația ciudată dintre nimic și impasibil? Eu!
Mă consolez cu ideea că de fapt nimicul nici nu există. Și în nimic este materie și poate fi reprezentat printr-un simbol. Un ZERO.
Adică…nu știu… Mă consolez sau sunt din ce în ce mai deprimată? Nici nimic nu imi pot dori?

Arhiva 2009