Publicat în Cartea!

Cum își începeau ziua scriitori ca Tolstoi, Murakami sau Simone de Beauvoir și ce făceau ca să scrie mai cu spor

hyperliteratura-hemingway-obiceiuri

Dacă te-ai întrebat într-o dimineață, la cafea, oare cum își începeau ziua de lucru autorii tăi preferați, dacă și în ce măsură au obiceiuri, tabieturi sau ritualuri, ei bine, iată că am luat doar câteva exemple de mari nume care au o rutină bătută în cuie când scriu.

Sunt multe lucruri pe care le putem învăța și noi de la scriitori, cum ar fi disciplina impusă pentru a-și atinge obiectivele. După ce o să parcurgi rândurile de mai jos, probabil o să fii surprins să afli cât de strânsă e legătura dintre forța mentală pe care trebuie să o ai ca să duci la bun sfârșit un roman și forța fizică pe care unii dintre autorii de mai jos o dezvoltă în aceeași măsură. O să observi o chestiune comună la toți – deși diferiți și având un program divers, pentru fiecare autor în parte scrisul este prioritar și vine dinaintea oricărui alt lucru pe care trebuie să îl facă în acea zi.

Câteva exemple de mari nume care au o rutină bătută în cuie când scriu. Vezi articolul complet pe Hyperliteratura.

Sursă: Cum își începeau ziua scriitori ca Tolstoi, Murakami sau Simone de Beauvoir și ce făceau ca să scrie mai cu spor

Publicat în Cartea!

Cum să fii un bun scriitor

Când citesc Amelie Nothomb uit să mai respir. Sunt copertaFataîndrăgostită de romanele ei şi le-as relua oricând, deşi nu citesc de două ori o carte, odată ce i-am descoperit taina. “Igiena asasinului” am citit-o de două ori, la interval de doar trei zile.

Primul roman citit a fost “Uimire si cutremur”. L-am devorat pe loc. Plină de talent, spirituală, ironică, insolită, te captează încă din primele randuri. “Antichrista” e un amestec de umor şi răutate care te surprinde. Amelie N. e delicioasă, iar pentru mine ea este un scriitor-etalon. Şi să vezi de ce! Pentru că are boaşe şi sculă,  buze şi mână şi altele.

Pretextat Tach (Igiena asasinului) este unul dintre cele mai controversate personaje pe care le-am întâlnit. Găseşti multe Citește în continuare „Cum să fii un bun scriitor”

Publicat în Cartea!

Viața irosită a Evei Braun

Viața irosită a Evei Braun, de Angela Lambert, este printreViata_irosita_a_Evei_Braun puținele cărți pe care le-am citit cuvânt cu cuvânt, atât de absorbită am fost de filele ei de istorie. Pe lângă faptul că mă pasionează istoria, autoarea mă ține captivă cu talentul ei narativ și îmbină faptele cu descrierea cu o credibilitate greu de combătut. Cu toate acestea, pe parcursul lecturii işi face loc şi punctul meu de vedere. Nu am putut să fiu total de acord cu afirmația că femeile germane nu au știut exact ce se întâmplă și din acest motiv nu au intervenit, iar dacă prin cartea ei, Angela Lambert a încercat o reabilitare a Evei Braun mai ales,  pe mine nu m-a convins. O asemenea atrocitate nu poate fi ascunsă, poți doar să te prefaci că nu înțelegi. Cu toate acestea, apatia nu era chiar universală,  afirmă A. L., fiindcă mii de femei germane şi-au asumat riscuri enorme adăpostind evrei în poduri sau beciuri. Cartea m-a ajutat să înțeleg cauzele pentru care poporul german a putut fi manipulat spre cruzimea de Citește în continuare „Viața irosită a Evei Braun”

Publicat în Cartea!

GOG

Gog este un ins foarte deștept. Dezbate o mulțime de subiecte la care oamenii abiagog îndrăznesc să se gândească, darămite să le rostească. El are „poftele și fanteziile unui titan” și, chiar daca ar fi stăpânul complet al Pamantului, tot ar fi lucru puțin. El ar vrea sa fie Demiurg, dar dacă nu este posibil, măcar Demon.

Gog te face sa vrei să-ti folosești imaginația, iar daca nu ai, te face să scormonesti după ea. În cartea lui Giovanni Papini găsești numeroase subiecte pe care poți să le dezbați, fie în teme scurte, fie lungi romane. Uite, de exemplu, îmi place la nebunie ideea lui Gog de a putea purta măști, în funcție de dispozitie, de împrejurări – pentru înmormântări, flirturi, petreceri –  sau pur și simplu doar pentru a le asorta îmbrăcăminții. Citește în continuare „GOG”

Publicat în Cartea!, Sinapse

Cum ne schimbă Dumnezeu creierul

Începutul cărții direct m-a deranjat. La fel și titlul. A fost ca și cum autorii, Andrew Newbwerg și Mark Robertcum-ne-schimba-dumnezeu-creierul Waldman nu mi-ar fi lăsat  optiunea de a crede sau nu în Dumnezeu. „Dacă îl contempli suficient de mult pe Dumnezeu, se va întâmpla ceva surprinzător în creier.”

Ei continuă să explice cum diferite circuite devin active, în timp ce altele se vor dezactiva, că se formează noi dendrite și se fac noi conexiuni sinaptice. Apoi, se schimbă percepțiile și credințele. Am zis: Nu! Mie nu imi vor schimba punctul de vedere. Pentru mine, D-zeu va rămâne la fel de vag și de neînțeles, indiferent ce ar zice ei. Am fost uimită să aflu că unul dintre ei este agnostic, iar celălalt ateu. Atunci, de ce încearcă să mă convertească pe mine? Apoi, am înțeles că Dumnezeu are conexiuni în creierul meu și depinde doar de mine dacă vreau „să-l accesez” sau nu.

Structura cărții:

  1. Cui îi pasă de Dumnezeu?

Citește în continuare „Cum ne schimbă Dumnezeu creierul”

Publicat în Cartea!, Sinapse

Iubirea venusiana0

Fără iubire te ofilești, din iubire te îmbolnăvești. Zic unii că ar fi de preferat a doua variantă și cu cât suferi mai mult cu atât mai înțelept devii,  fiindcă descoperi niste taine ale universului.

Iubirea, interpretată în contradictoriu, descărcareîn Jocul de smarald – Culianu. Citate ale filozofilor Ficino, D’Altavilla și Bernard de Gordon.

Ficino – despre lipsa de pasiune

”Noi suntem cu adevarat universuri mici, iar lucrul acesta trebuie sa-l intelegem în litera lui, fiindca suntem facuti întocmai cum este facut Universul cel Mare. Citește în continuare „Iubirea venusiana0”

Publicat în Cartea!

Un om sfîrșit

„La începutul timpurilor,  omul a fost pur și simplu o bestie, o fiară vegetativă.  Dupăun om sfirsit aceea s-a ridicat la umanitate: si-a făurit unelte,  a pus stăpînire pe forța animalelor, a vîntului și a focului,  a deosebit încetul cu încetul gîndirea de nevoile conservării de sine,  s-a luminat și s-a sublimat în artă.  Dar viața lui era încă total împovărată de reminiscențe animalice, barbaria persista în el sub hainele de gentleman și sub cuceririle vieții mecanice,  scopurile ultime și comune ale existenței erau încă cele ale înaintașilor tîlhari: să mănânce bine,  să se bucure de femeile cele mai frumoase,  să poruncească celor mai slabi,  să fure de la alții cît se poate mai mult. Bucuriile supreme și cu adevărat supraanimalice ale gîndirii pentru gîndire,  ale gîndirii pure și dezinteresate, ale contemplației și ale creației artistice le erau cunoscute doar cîtorva oameni,  iar aceștia le cunoșteau numai în puține momente ale vieții. Umanitatea se găsea,  așadar,  la mijloc,  între fiară și erou (…) între bestial și divin. Trebuia smulsă din această ambiguitate,  din această contaminare. Trebuia ucis,  tăiat și extirpat tot ce mai era subuman în om,  pentru a-l Citește în continuare „Un om sfîrșit”