Publicat în Povestea mea

Amintirile unei cărămizi

Două cărămizi din chirpici se încălzeaumicul-constructor la soare pe vârful unui deal, la o margine de grajd. Căldura razelor le-au adus într-o stare de toropeală de nu mai puteau să-și țină ochii deschiși. Ar fi adormit pe loc, dacă din grajd nu venea mirosul ăla întepător și înecăcios care le repugna. Și mai erau și zburătoarele alea enorme care bâzâiau necontenit și se tot așezau pe fețele lor.

Au reușit, într-un final, să se liniștească și pleoapele li s-au închis molatec, până când un gând a străfulgerat-o brusc pe cărămida cea bătrână și cu formă ciudată, și dulcele somn i s-a risipit cât ai zice „Bau!” Citește în continuare „Amintirile unei cărămizi”

Reclame

Această „viață care contează” este moștenirea noastră. Cu cât îmbătrânim mai mult, cu atât devenim mai liberi să fim cei ce suntem cu adevărat. Acel „cine sunt cu adevărat” este moștenirea noastră. Ea este legată, în toate formele sale, de sentimentul de libertate, datorită alegerilor pe care le facem.

via Michael Gurian – Ani minunați. O nouă perspectivă asupra vieții după cincizeci de ani — Monitorul Psihologiei®

Michael Gurian – Ani minunați. O nouă perspectivă asupra vieții după cincizeci de ani — Monitorul Psihologiei®

Publicat în Cartea!

Metafizica tuburilor

„La început nu era nimic. Iar nimicul nu era nici gol, nici pus­tiit şi nu avea nevoie de metafizica-tuburilornimic în afară de sine însuşi. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Pentru nimic în lume nu ar fi creat ceva. Nimicul nu doar că-i era prielnic: mai mult, îl copleşea.

Dumnezeu avea ochii veşnic des­chişi şi ficşi. Dacă ar fi fost închişi, nu s-ar fi schimbat nimic. Nu era ni­mic de văzut, iar Dumnezeu nu privea la nimic. Era plin şi dens ca un ou tare, cu care se mai asemăna prin nemişcare şi rotunjime. Citește în continuare „Metafizica tuburilor”

Publicat în Cartea!

Vremea tornadei

O poveste reală despre viață, care-ți trezește 20190518_210031simpatii și antipatii față de personajele care o trăiesc. Cu excepția copiilor și poate a unor apariții fugare, despre care nu știm decât atât cât ne lasă autorul să știm, niciunul dintre personaje nu are un comportament demn de urmat, dar culmea este că, dacă ești cinstit cu tine, îți poți identifica trăirile cu ale acestora, și îl poți recunoaște acolo și pe aproapele tău. Poate face parte din familie sau este doar una dintre cunoștințele tale. Toți cunoaștem un Toni, un Horațiu, o Dorina, Larisa, Vica sau o Mirabela, personaje care văd viața ca pe o luptă și care de multe ori adoptă tactici greșite în speranța unor victorii. Fiecare dintre ele poate avea sute de pagini de roman, doar al lor. Citește în continuare „Vremea tornadei”

Publicat în Personal, Sinapse

De ce nu recomand „Editor de unul singur”, de Bogdan Hrib

Știi emisiunea aia în care juratul 20190509_154149flatează concurentul, gen „Mi-a plăcut ambitusul tău. Ai luat frumos notele înalte, mi-a plăcut modulația și ritmul, dar de la mine azi ai un Nu„?

Ei bine, cred că în acelaşi mod am să încep și eu comentariul meu vis-a-vis de cartea lui Bogdan Hrib, „Editor de unul Citește în continuare „De ce nu recomand „Editor de unul singur”, de Bogdan Hrib”

Publicat în Bloguri, Cartea!, Sinapse

Trupul

Câteodată mai citesc istorii. Istorii ale oamenilor, nu doar ale națiilor. Citind istoria blogului https://alphagora.wordpress.com, am descoperit genul de carte care, la ora actuală, mă interesează cel mai mult – „Scurtă istorie a timpului” – Stephen Hawking. M-a uimit afirmația din citatul prezentat de Nautilus, şi nici nu am prea înțeles-o. Adică, până la urmă, atât de importanți suntem pentru Univers? Tot ce am citit până acum, idei de minți luminate, cum e şi a mea, fiindcă şi eu am susținut asta, cum că suntem extrem de insignifianti, firicel de praf, repet, total neînsemnați, a fost o eroare?
Cu aprobarea autorului, aduc articolul mai aproape de mine, fiindcă simt nevoia să il recitesc de câteva ori.

Al Phagora

„Dacă vă amintiţi fiecare cuvânt din această carte, memoria dumneavoastră a înregistrat cam două milioane de elemente de informaţii; ordinea din creierul dumneavoastră a crescut cu circa două milioane de unităţi. Totuşi, în timp ce aţi citit cartea, aţi transformat cel puţin o mie de calorii de energie ordonată, prin hrană, în energie dezordonată, sub formă de căldură pe care aţi cedat-o aerului din jur prin conversaţie şi transpiraţie. Aceasta va mări dezordinea universului cu circa douăzeci de milioane de milioane de milioane mai mult decât creşterea ordinii din creierul dumneavoastră – şi aceasta dacă vă amintiţi totul din această carte.”

(Stephen Hawking, „Scurtă istorie a timpului” )

***

Se pare că viaţa fizică stabileşte „un colţ de ordine” în Univers. Totuşi, această ordine locală aduce global mai multă dezordine decât dacă nu ar fi existat.

Viaţa grăbeşte „sfârşitul lumii”, disoluţia. Bănuiesc că unii consideră viaţa ca pe un artificiu…

Vezi articolul original 247 de cuvinte mai mult

Publicat în Personal, Recreere

Test hédoniste

1. Trăiește și lasă-i și pe alții să trăiască. 20190507_145853

Nimic mai simplu. De ce te interesează ce fac alții? Doar lasă-i! Nu le spune de ce sau ce, fiindcă asta demonstrează faptul că te interesează. Gândește-te la tine, analizează-te, corectează-te. Învață să trăiești… în pace cu tine și sigur vor trăi  și alții în pace pe lângă tine.

2. Carpe Diem.

De parcă ar fi atât de simplu pe cât sugerează cele doar două cuvinte. Ok, măcar din când în când trăiește clipa. Atunci când simți că nu contează decât acea clipă. După, D-zeu cu mila!

3. Nu duci nimic pe lumea cealaltă. Citește în continuare „Test hédoniste”