Alaltăieri am văzut prima muscă mare.

Sunt foarte enervante muștele astea!
De-a dreptul mi-e frică de ele.
Mi le închipui ca pe niște monștri în miniatură.
Dar monștrii rămân monștri, indiferent de dimensiunea lor.
Există și monștri nevăzuți. Mai răi decât cei văzuți.
Ieri am văzut primul fluture. Maro. Sau roșu cu negru?
Oricum, de la distanță părea cărămiziu.
Iubesc fluturii!
Au aripi colorate. Și-atât!
Pentru că restul li se trage tot de la aripile colorate.
Azi am văzut-o, pentru prima dată anul acesta, pe vecina mea, pe scaun, la soare.
Îmi este indiferentă vecina mea.
Pentru că și ei pare să-i fie indiferentă lumea asta.
Nu are ce mânca, ea fluiera. Îi cade acoperișul, ea cântă. E criză, ea râde. E coronavirus, „exagerează ăștia! Vor doar să se îmbogățească!”
Mâine voi planta niște bulbi de zambile. Trecute.
Așa se întâmplă dacă nu lași florile să-și urmeze normal ciclul vieții.
În februarie, zambile? Păi, cine s-a putut bucura de ele pe frig și ploaie.
Şi au mai şi crescut in 3 zile, cåt altele în 3 luni.
Cum au venit, aşa s-au şi dus. Pe nevăzute!
Primăvara, Zambila = Soare = Zâmbete = Admirație = Poezie!
Poimâine mă voi bucura de prima bătătură, căpătată o dată cu sosirea primăverii și a botinelor noi.
Atenție la pantofii cumpărați online de la Leonardo.
Piele faină, modele noi şi moderne, prețuri foarte bune,
Stângul cu vreo două numere mai mic decât dreptul, fără excepții;
Cost transport, cost retur, cost transport, cost retur…
Bătături!
Urăsc bătăturile, dar iubesc botinele noi!
:)) protejează-te cu un pansament anticipat! Asta, desigur, după tururile și retururile de rigoare 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
😄 m- am aprovizionat cu trei cutii cu leucoplast, de teamă să nu dispară și astea de pe raft, la fel ca șervețele igienol.
Am dat în mania cumpărăturilor en-gros: mai multă ciocolată, mai multe țigări, mai multe leucoplaste, mai multe șervețele și multe alte mărunțișuri.
ApreciazăApreciază
În poză e o așa-zisă muscă de carne.
Am făcut și eu bătături, deși am probat pantofii în magazin și momentan mi s-au părut comozi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Musca de carne nu e musca aia mare care face chestiile alea mici și albe pe carne? Despre ea e vorba.
Eu cred că pantofii noi, în faza în care îi încercăm în magazine, conțin un halocinogen, care ne face sa credem că vom fi fericiți împreună multe drumuri de atunci încolo.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
E mai mult decat simpatic articolul tau si, stii ce, te joci atat de bine si ai ales asa fain cuvintele ca profunzimea aia subtila a ideii te face sa meditezi… adanc… la zilele astea care ar fi trebuit sa fie despre flori si fluturi. Dar nu-s!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc pentru înțelegere, Florina! 🙂
Eram în curte, la țigară, și făceam o recapitulare a ultimelor trei zile, zile de primăvară totuși, altădată atât de așteptată și de cântată. Nu am găsit nimic care să mă mulțumească. Prin urmare, m-am plâns.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai stocuri de ciocolată? Că eu nu m-am gândit să-mi fac 😀
Primăvara asta e frumoasă şi nu pare să-i pese de zbucumimul oamenilor. Dar merită nişte bătături de dragul ei. Cu precauţie, sigur 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:)) dacă ar fi prohibitie la ciocolată, aș fi un om mort. Soțul meu a făcut o serie de cumpărături și nu a adus deloc dulciuri, în condiția în care suntem trei fete, în casă, mari consumatoare de dulciuri. Ne- am supărat. A doua zi a venit cu o plasă plină de dulciuri, fel de fel. Abia atunci a avut liniște cu noi.
Așa-i, primăvara chiar nu ține cont de agitația noastră și mă tot gândesc să mă las influențată de energia ei. O zi reușesc, alta nu…
Sănătate, gânduri bune, flori și soare îți doresc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bine că a reparat greşeala. Cum să stai fără dulciuri în casă? Nu egzistă! 😀
La fel îţi doresc şi eu şi îţi mulţumesc mult!
ApreciazăApreciat de 1 persoană