E greu să fii om mare!

„Dar chiar aşa îi spusese doamna Hollinger, masiva şi autoritara doamnă Hollinger

Fotografie de Marco Trinidad pe Pexels.com

sau citise el asta pe undeva?! Undeva, într-o cărţulie din care avea vreo duzină şi prin geamantanul său, fără în­ceput, fără sfîrşit sau şi cu început şi cu sfîrşit. Luîndu-se pe urmele pistruiatului, Paul se întreba ce rost mai avea şi viaţa asta dacă existau cărţile care o arătau mai bine şi mai curat decît putea fi văzută cu ochii liberi, sau, invers, ce rost mai aveau cărţile dacă… pentru că lui, uneori, i se încurcau toate acestea prin cap şi ar fi dorit, din fundul sufletului, împreună cu atîţia alţii, bine intenţionaţi, ca lucrurile, de vreme ce trebuie trăite, să fie ceva mai sim­ple, mai bine organizate ! Dar chiar şi această expresie : „mai bine organizate” era chiar o expresie reală sau una inventată pentru afişe, cărţi, conferinţe şi altele de acest soi?! Mai poţi să ai încredere în propriul tău fel de a gîndi ? Probabil — îşi explica Paul (…)— de aici toate încurcă­turile care îi complicau atîta viaţa şi îl lipseau de un lucru atît de rîvnit de el şi pe care orice derbedeu de la ţară, cum ar fi de exemplu pistruiatul, îl posedau şi anume: autoritatea! De ce nu avea el autoritate asupra altor oa­meni? Nu era dintr-o vină internă, dintr-o dereglare in­ternă a fiinţei sale? De ce, bunăoară, cînd cineva declara : Mai mult ca sigur că mîine o să plouă , cei din jur înălţau   capetele,   priveau   cerul,   pământul,   îşi   priveau mîinile, picioarele, stofa hainei, indiferent ce, cu gravitate, şi dădeau din cap sau mai adăugau ceva, vreo nuanţă sau o întărire a afirmaţiei şi aşa mai departe. Dar dacă el, Paul, s-ar fi încumetat să spună o astfel de frază, atît de simplă — şi de multe ori o făcuse în mod deliberat — cei­lalţi izbucneau în rîs în loc să privească cerul, sau să dea gînditori din cap. Dacă declara cuiva : — Cînd eram mai tînăr, iubeam teribil animalele! celălalt, în loc să rămînă impresionat de această mărturisire, începea să-i pună la îndoială sinceritatea şi de cele mai multe ori, chiar şi me­moria.

[…] Ceea ce-l umilea mai ales pe Paul era faptul că, une­ori era ascultat un copil, chiar un copil şi se întîmplau cazuri cînd  acei oameni maturi şi gravi dădeau multă im­portanţă spuselor sau frazei vreunui copil deşi el, perso­nal, nu găsea cine ştie ce, deosebit, în ea. Probabil că „misterul” nu trebuia căutat în sensul frazei, ci în altceva, într-un „nu-ştiu-ce” care îi scăpa mereu lui Paul, un lucru mărunt, dar teribil de important pe care ei, toţi ceilalţi îl ştiau, numai el nu, şi (îi era teamă să se şi gîndească), nu-l va afla pînă la sfîrşitul vieţii. Oare voiau să-l izoleze pe el, să-l nedreptăţească atît de profund, ascunzîndu-i unul din secretele cu care, cineva, bunăoară, putea ajunge în rîndul oamenilor maturi, egal cu ceilalţi? Trebuia el să rămînă mereu inferior şi, nu cumva, fiind atît de inferior, singur, cumplit de singur şi inferior, va deveni deodată superior celorlalţi sau poate e deja de pe acum superior altora şi slăbiciunea sa nu e decît un semn de superiori­tate pe care el însuşi nu-l înţelege prea bine ?”

Nicolae Breban – Animale bolnave

Oare ce-i lipsea lui Paul? Încrederea în sine – poate fi răspunsul standard. Dar, ca să aibă încredere în propriile forţe, ce îi lipseşte? Oare, nu priceperea de a lua atitudine, de a se confrunta cu situaţiile întâlnite? Și atunci, ce îţi dă priceperea asta? Forţa creatoare, capacitatea creatoare? Paul chiar nu duce lipsă de gândire creativă – o demonstrează de-a lungul romanului, prin fel de fel de povestiri, pe care le inventează din dorinţa de a socializa – dar nu e prea inteligent. Dar creativitatea nu merge mână-n mână cu inteligenţa? M-am zăpăcit de tot! Cum îl putem ajuta pe Paul?

Poate are creatorul personajului o soluţie pentru el. Să mai citesc putin…  😉