De ce am încetat să gândesc

Există o categorie de oameni – printre care mă număr și eu – care simt nevoia să-și satisfacă în permanență nevoile spirituale și  își petrec timpul trecând prin sita gândirii o mulțime de teorii, despre ce există și ce nu există, dar ar putea exista; aici fiind cuprins tot ce poate specula mintea. Citesc, prelucrează, sortează, adaugă, elimină, apoi dezvelesc cearșaful și inaugurează, în conștiință, încă o taină „descoperită”, încă o problema grea „rezolvată”. Este un mod de viață deloc facil, cum poate cred unii, care consumă multă energie sufletească, și fără de care nu pot trăi. Însă…

Alții – printre care mă număr și eu – , dimpotrivă, pun baza mai mult pe nevoile materiale și mai puțin pe cele spirituale, prin angrenarea forțată  a traiului și mentalității proprii –  momentan sunt vinovată – și prin mentalitatea colectivă, regenta care subordonează voința, în cazul familiei mele, mai precis a tinerilor membri.

Fac un efort acum și încerc să-mi explic perioada atât de lungă în care am încetat să gândesc. Sistemul meu de transmisie nu mai funcționează în cadrul ficțional (idee din Iubita mea, Sputnik – Haruki Murakami), cel puțin pentru o perioadă, de când mi-am propus într-un moment nepotrivit o probă de atletism în viața-mi simplă. Concret, la momentul potrivit, după ce pun punct, fie rotunjit cu creionul chimic, fie timid cu un 2H. Cât despre tinerii membri ai familiei, pe lângă faptul că se află într-o perioadă de tranziție foarte dificilă, duc o luptă, de neînteles pentru ei, cu mentalitatea colectivă, încât caracterul, temperamentul surclasează abilitățile cognitive și afective. Vâltoare spre care se îndreaptă o consideră, pe bună dreptate, o îngrădire la dreptul de a fi fericiți, reguli rigide și tâmpite ale adulților, bazate pur și simplu pe convenții.

Am lăsat deoparte „figurile de stil” sau „ne-stil”, am aruncat povara gândurilor și m-am vărsat și eu în valuri, pentru a merge în aceeași direcție cu dragii mei. Dacă gândirea consumă multă energie sufletească, să vezi câtă energie consumă existența însăși! Și e chiar foarte bine, doar atâta timp cât cineva drag nu suferă.

Deși am venit pe pagină cu dor și gânduri calde, am reușit doar un exercițiu rigid de gândire. La fel cum mă simt și eu în zilele noastre.

Pe curând!