Publicat în Povestea mea

Eva 1.3

Începutul aici

****
O palmă după ceafă a adus-o înapoi, peIMG-20191119-WA0000 pământ. Urechile i s-au desfundat şi abia atunci a auzit larma din jurul ei. Chelu îi răsufla în față.
– Ai auzit ce-am spus, ciudato? Te întrebam dacă ai o filozofie şi despre cum se țin picioarele crăcănate, în timp ce uriaşul meu se plimbă printre ele.
Eva şi-a rotit privirea pe stradă, în speranța că ar fi putut să îi vadă cineva şi să-i vină în ajutor, dar în afară de case înțepenite în timp, cu perdele încărcare  de praf, şi vegetație sălbatică nu era nimeni şi nimic. Doar Osânză şi Dulău, care plângeau fără sunet.  

– Ia aduceți-o după mine, comandă Chelu celorlalți doi, să vedem dacă e corigentă şi la futut!
Piticu s-a aruncat asupra Evei, dar Osânză nu s-a mișcat din loc. S-a uitat speriat la Chelu și a încercat să intervină:
– Hai, măi Chelu’, doar nu vrei să faci asta!? Suntem de gașcă, dar nu violatori sau mai ştiu eu ce….
Un pumn în bărbie i-a adus aminte lui Osânză cine era şeful acolo.
Eva s-a zbătut și a încercat să țipe, dar gura i-a fost astupată de palma uriașă a lui Piticu. A încercat să îl muște, când un pumn, cât un baros, i-a amorțit toate simțurile. A fost ridicată de pe asfalt şi cărată prin aer cateva secunde sau poate mai mult, până la o casă veche, nelocuită, a căror ziduri din piatră mucegăită se abțineau cu greu să nu cadă la pământ. Uşa casei fusese cândva ferecată cu lanțuri şi lacăte, dar acum atârnau fără folos pe lângă zăbrelele îndoite şi ruginite. Totuşi, cineva baricadase uşa cu chingi din lemn, aşezate de-a curmezişul, blocând astfel intrarea. Piticu’ i-a dat drumul Evei şi a strigat la Osânză:
– Ține-o bine, mă, să n-o faci scăpată, că nu ştiu cum mai scapi tu după aceea. Aşează-ți grăsimea  pe ea şi n-o să mai mişte deloc.
Osânză s-a aplecat cu greu, plin de năduşeală şi cu răsuflarea întretăiată, şi s-a întins cu totul peste Eva, luându-i fetei răsuflarea. Piticu a smuls bucățile de scândură care baricadau uşa, apoi au ridicat-o din nou în aer şi au traversat holul casei, spre încăperea în care Chelu’ aştepta cu brațele încrucişate şi cu fața schimonosită de un rânjet animalic. Eva putea să jure că acel chip sluțit nu mai era al psihopatului de Chelu, ci al unei fiare flămânde care îşi laudă colții, pentru a-şi intimida prada. Şi dulăul, care îi însoțise până în casă, părea speriat de el.

*****
A fost trântită pe o saltea, singurul obiect din încăpere. Îi era frică să se mişte sau să scoată vreun sunet. Se gândea că, dacă se preface că e moartă şi nu întărâtă animalul din fața ei, ar putea să scape cu viață. L-a văzut pe Chelu îndreptându-se către prietenii lui şi şoptindu-le ceva, pe Piticu dând din cap aprobator şi rânjind cu satisfacție, iar pe Osânză, plângând. Dulăul a schelălăit şi şi-a lăsat botul pe labe. Toți trei au ieşit din cameră, iar Eva a rămas singură cu Chelu, care s-a năpustit asupra ei şi i-a rupt hainele, apoi i-a legat mâinile la spate cu cureaua de la pantalonii lui. Instinctul de a se apăra a fost mai puternic decât raționamentul anterior, şi a început să țipe din toate puterile, să se zbată şi să-l lovească pe Chelu cu picioarele. De dincolo de ușă s-a auzit un lătrat înfundat, semn că ceilalți erau acolo, probabil ca să păzească locul de musafiri nedoriți. Chelu a scuturat-o pe Eva de umeri, i-a tras câteva palme peste față şi a strigat, înfundat şi răguşit, încercând să nu se audă prea tare dincolo de pereți:
– Tine-ți gura, ciudato, dacă vrei să trăieşti! Nu ai cum să scapi, în pula mea! Eşti a mea, acum!
Eva a mai scos un țipăt de ajutor, dar Chelu i-a astupat gura cu bluza ei sfâşiată, făcută ghemotoc. Sub greutatea lui, nu mai putea să se mişte. Şi-a fixat privirea pe peretele din fața ei, mai exact, pe graffiti-ul de pe el, care reprezenta un cap de schelet, naiv interpretat. Scheletul avea o floare roşie la ureche şi, probabil, se simțea frumos, pentru că avea un zâmbet senin. În jurul lui, pereții erau scorojiți şi încărcați cu alte desene, nereușite însă. Nişte mâzgălituri… Multe cruci, un smile, o față tristă, mai mulți ochii – unii cu gene rare şi lungi, alții, cu gene dese și fâlfâitoare. Mai era şi o spânzurătoare. În spânzurătoare atârna omulețul stick. Probabil nu ştiuse continuarea propoziției scrisă cu vopsea roşie, chiar sub el: TH_  _ND IS N_AR.

Amalia 16.11.2019 – Fragment – Capitolul I  „EVA – The End Is Near”

Desen – Oana

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s