Florina Turuga scrie…

Am mai primit un raspuns la exercitiul propus de Andra Serbanescu, autoarea cartii  „Cum se scrie un text”. Pe Florina Turuga am descoperit-o dintr-o curiozitate, la inceput, dar treptat am realizat ca avem  multe lucruri in comun, sau am avut, fiindca preocuparile mele s-au mai schimbat odata cu inaintarea in varsta a copiilor mei. Cu toate acestea, continuam sa avem preferinte comune: nevoia de cunoastere, de perfectionare, inclinatii spre crafturi, preocupare pentru calatorii si pentru acelasi tip de lectura.

Florina Turuga scrie… povesti pentru copii, la inceput pentru copiii ei, dar are un proiect serios in vizor. Prima carte de povesti.

Daca ai inceput sa lucrezi la un proiect, straduieste-te sa-l duci pana la final. Asta am invatat din interviul de mai jos:

1)  care este locul preferat pentru scris?                                                                                           De acasă. Doar de acasă pot scrie și doar de pe calculator, sub nicio formă de pe telefon. De pe telefon abia dacă pot trimite e-mail-uri scurte.

2)  ce subiecte alegi cu preponderență?                                                                                         Aleg subiecte care pe mine mă pun pe gânduri sau povestesc despre întâmplări care mi-au dat bătăi de cap la un moment dat și, de multe ori, aleg să vorbesc despre eșecurile și greșelile mele și ce anume am învățat din ele, în mod special de când sunt mamă că doar copiii nu vin și cu manual de utilizare și atunci ai parte de provocări, iar unele provocări cer o viteză mare de reacție, cer spontaneitate așa că, și manual de ar avea, tot n-ar folosi la nimic. 🙂

3)  cum se așterne textul?                                                                                                                       Iți spun sincer că e destul de ciudată treaba asta. Uneori strâng idei de pe unde merg sau legate de un anumit subiect, alteori cercetez citind cărți ca să pot scrie despre un subiect care mie mi se pare interesant și util, iar alteori pur și simplu, într-un impuls de moment, iau calculatorul și scriu. Când scriu despre categorii mă gândesc ce poze să fac în funcție de ce vreau să subliniez, desigur. Am niște categorii clare despre subiecte care chiar mă pasionează așa că despre ele scriu.

4)  cât timp lucrezi la text?                                                                                                        Depinde despre ce este, unele articole sunt amintiri așa că nu-mi ia foarte mult să le aștern, altele cer mai mult timp că eu vreau să le tratez interdisciplinar așa că îmi mai aduc aminte de nu știu care citat, mai strâng informații, mă gândesc la introducere, etc. Blogul îmi cere timp și eu sunt conștientă de asta.

5)  ce tip de texte scrii?                                                                                                                   Blogul meu a început cu tutoriale despre personalizarea hainelor tocmai pentru că mă gândeam că e de nișă, dar am observat cât de mult timp îmi lua editare pozelor, că de cusut oricum nu m-am lăsat 🙂 și apoi am hotărât să postez și 4 dintre poveștile din cartea mea de povești Tribunalul Pădurii, iar în prezent se mai găsesc 3 dintre ele (sunt 7 în total) pe blog.
Apoi, din iunie 2018 am început să scriu și articole mai personale, articole inspirate de viața mea de mamă, dar și impresii din locurile pe care le vizitez în România, câteva recenzii ale unor cărți (biografice, ai ghicit), articole din sfera Dezvoltării mele personale și subliniez „mele” pentru că fiecare înțelege ce vrea prin termenul ăsta. Eu, de exemplu, sunt veșnic preocupată să-mi îmbunătățesc Comunicarea și chiar ar trebui să vorbesc mai puțin (în scris) că vezi doar cât de lung răspuns ți-am dat, nu-i așa? 🙂 Mă străduiesc…

6)  de unde te inspiri?                                                                                                                           Din viață în general, din viața mea și experiențele trăite, însă nu transform blogul într-un jurnal, ci separ clar lucrurile. Unele articole sunt despre amintirile mele pe care le-am trăit când eram copil, adolescentă etc., altele sunt despre provocările mele de mamă, soție, femeie, cetățean al României etc.

7)  cum iti motivezi cititorii?                                                                                                                 În niciun fel, nu fac eforturi să plac tuturor, însă respect părerea celor care mă vizitează și își anunță prezența prin comentarii. Cred că oamenii mă vizitează pentru că și eu îi vizitez pe ei și vor să știe, la fel cum vreau și eu, ce am mai făcut, ce subiect m-a mai preocupat.
Blogul meu este la început și, dacă e să crească în viitor, o va demonstra timpul. Momentan nu am și pagina de FaceBook la el, mi-am desființat-o anul ăsta și mi-e bine așa. Nu intenționez să-mi fidelizez cititorii la nivelul la care să intre zilnic pe blog de parcă eu aș deține adevăruri supreme și doar aici le pot afla. Vreau ca oamenii să citească din plăcere, de aceea nu postez foarte des.

8)  cum reții atenția cititorilor?                                                                                                           Ca să poți reține atenția cuiva și să-l faci pe omul acela să-ți dedice ție, tocmai ție, minute din viața lui comentându-ți la articole, adică să vină/revină la tine când ar putea merge liniștit pe alte bloguri (că doar sunt atâtea) trebuie să încerci să-ți cunoști cititorii, iar asta se face treptat. Eu am comentarii pe blog atât de la femei de 20 și ceva de ani necăsătorite cât și de la mame de 50 de ani și atunci scriu în consecință pentru că da, îmi place să am comentarii la articole, sunt feedback-uri de care am nevoie ca să evoluez și aduc mereu plusvaloare articolului inițal plus că, uneori, eu am avut ceva în cap când am scris articolul și se întâmplă ca discuția să fie deviată în funcție de cum a perceput-o fiecare și e normal lucrul ăsta.
Ca să-ți răspund altfel: dacă doamnele și domnișoarele de pe blogul meu (care îmi comentează, că ele sunt cele cărora mă adresez în mod special în articole) nu au copii între 2-4 ani, de exemplu, (probabil că există cititoare ale blogului din categoria asta, dar cum ele doar citesc și „nu lasă urme” nu am de unde să știu), ar fi aiurea ca eu să scriu un articol despre Cum am renunțat la pampers, nu? deși eu zilele astea, în rolul meu de mamă, sunt ocupată cu acest aspect. Dar… revin, blogul NU este jurnalul meu intim așa că nu scriu despre toate scamele pe care le adun.

9)  porti discuții cu cititorii? accepți critici?
Știi vorba aia „fără contrarii nu există progres”? Criticile sunt importante și binevenite și, ca blogger, trebuie să fii receptiv, să nu te crezi omniscient, să fii empatic (of, uneori evit să folosesc unele cuvinte care parcă și-au pierdut sensul, dar n-am altul care să se potrivească acum) și să te pui și în pielea celuilalt, așa cum spunea Nicolae Steinhardt într-unul din articolele tale, poate pui linku aici să-l mai citească și alții 🙂 .
Eu răspund oricum la comentarii, e felul meu de a le mulțumi oamenilor pentru timpul pe care mi-l dăruiesc. Criticile trebuie să fie bine împachetate și argumentate și, dacă eu cred în ce afirm, iar celălalt contestă, încerc să văd ce argumente are și vedem cum ajungem la consens. Nu am avut până acum probleme cu cititorii blogului meu.

10) poți să iti citești textele cu ochii unui cititor neutru?
Da, uneori pot. Și realizez foarte clar că ce-mi produce mie emoția cea mai pură, pe altul poate să-l lase rece. Deci, pot să mă pun uneori în situația unui necunoscut care abia acum a descoperit blogul. Doar uneori.

11) cum iti apreciezi textele?
Ca fiind ALE MELE. Textele mele îmi aparțin, eu muncesc la ele, le corectez de mai multe ori, pozele sunt din arhiva personală, încerc constant să-mi îmbunătățesc exprimarea, să-mi formez stilul și să capăt experiență în scris, sunt texte decente, am grijă la limbaj, folosesc diacritice și încerc să fiu coerentă.

12) ce cauți în mod special la un text? dar la o carte?
Eu ador cărțile biografice. Nu m-am plictisit până acum, îți spun drept, dar la bloguri e altă mâncare de pește: acolo mă plictisesc repede dacă e vorba despre bloguri de bebelușeală și e normal, copiii mei au mai crescut. Deși nici când erau ei mici nu stăteam să caut pe internet cum se scapă de pampers și alte chestii de genul ăsta.
Nu-mi plac blogurile impersonale de parcă ar fi ale unui expert către supușii lui, blogurile în care mamele încearcă să proiecteze asupra lor imaginea de femeie/mamă perfectă pentru că eu știu că așa ceva nu există. Nu în zilele noastre. La fel nu-mi plac blogurile care fac exces de poze personale sau cele în care limba română e pocită, iar greșelile sunt la ele acasă, mă obosesc.
Pe bloguri caut autenticitate, inteligență, integritate, empatie și altruism, carismă.

13) ce ar trebui să mai intreb?
Asta e genul de întrebare pe care o poți adresa unui om care îți răspunde lapidar, la mine nu e cazul, eu am scris cât pentru 2 interviuri.
Mi-a făcut plăcere să-ți răspund la întrebări, mi-a plăcut sinceritatea ta și faptul că mi-ai explicat cărui scop servesc răspunsurile mele și sper să-ți fie de folos tot ce ți-am povestit 🙂 .

Multumesc, Florina!

Primul interviu mi-a fost oferit de cea mai prietenoasa dintre bloggerite – Potecuta, cea cu vino-ncoa’. De la ea am retinut ca „aiureala” care ne caracterizeaza poate fi inspiratie pentru texte frumoase.

Mona, care stie sa impleteasca atat de  fluid realul cu imaginarul, mi-a amintit ca pot sa ma folosesc de un personaj fictiv, pentru a putea vedea lumea prin alti ochi (asa a aparut Karamela).

Lista ramane deschisa. 🙂

Foto: din arhiva personala a Florinei