Publicat în Povestea mea

EVA – Ultima zi de liceu

CAPITOLUL 1
Eva aşteaptă, încărcată de emoții, sosirea dirigintei în clasă.EVA Este elevă în clasa a XII-a şi se pregătește, la fel ca şi ceilalți colegi ai ei, pentru examenul de bacalaureat. „Se pregătește” este un fel a spune, fiindcă Eva este pasibilă de corigentă la două materii şi regulamentul şcolar îi interzice să se prezinte la examen. Diriginta tocmai trebuia să se întoarcă de la Consiliul Profesoral, unde se discuta situația celor ca ea; îi ajutau să promoveze sau rămâneau fără bac anul acesta?
Diriginta era tipul acela de femeie care reușea să intimideze cu o singură privire, aruncată deasupra ochelarilor. Când era pusă pe ceartă, îşi rotea ochii mici şi negri pe chipurile elevilor ei, îşi încrețea buzele subțiri, rujate strident, şi striga cu glas pițigăiat numele victimei în timp ce îi împroşca cu saliva pe cei aşezați în fața ei.
– Mihai Dobre, Ionel Hash şi Eva Star vă prezentați la corigențe în august! Bacalaureatul… la anul, dacă mai sunteți printre noi.
Femeia asta nu avea nicio vorbă bună pentru nimeni, nu încuraja pe nimeni niciodată, nu avea nicio simpatie şi cel mai probabil nu se plăcea nici pe ea. Eva a încercat la începutul clasei a IX-a să-i explice situația ei, în speranța că va găsi puțină susținere şi poate cateva sfaturi de la un adult cu experiență. Diriginta a ascultat-o, vădit agitată, după care i-a tråntit cea mai seacă replică de care era in stare: „Şi eu ce să fac?”
Oricât s-a străduit să țină pasul cu colegii ei şi să lipsească cât mai puțin de la şcoala, serviciul pe care era obligată să-l aibă, ca să se întrețină, nu-i mai lăsa prea multă energie şi timp. Lucra după-amiezele la o fabrică de mănuşi. De fapt, lucra de mult, de la patrusprezece ani, la o femeie care îsi aducea de lucru la domiciliu, pentru a-şi suplimenta veniturile. Eva câstiga puțin, atât cåt să-şi plătească partea ei de chirie şi să poată mânca o dată, cel mult de două ori pe zi. Acum, pentru că era corigentă, Eva avea mai multe bătăi de cap. Vara, fabrica se închidea şi nu mai avea serviciu. Nu îşi mai putea plăti chiria şi nu mai avea din ce să trăiască. Imediat cum se încheia şcoala, trebuia să meargă acasă. Dincolo acasă.
Şi-a coborât bărbia în piept şi a evitat privirile ironice ale colegilor. În momentele când îndura ruşinea, se deconecta complet de la realitate şi se transpunea, aproape fără să realizeze că face asta, într-un alt timp şi alt spațiu în care simțea o durere covârșitoare. Acolo îşi păstra ruşinea, în taină, ascunsă de privirile celorlalți. Nimeni nu o cunoştea cu adevărat şi nu încercase nimeni, în cei patru ani de când erau colegi, să se apropie de ea. În ochii lor era „ciudata clasei”. Eva nu ştia cum să facă față acestor situații; încă nu-şi găsise resursele interioare şi nici sprijin din exterior în lupta cu realitatea. Cu realitatea altora.
Johnny Hash, cum îl strigau colegii, nu a simțit niciun disconfort când şi-a auzit numele. Dimpotrivă, s-a simțit vedetă, iar o vedetă trebuia să presteze, să adune aplauze. S-a ridicat din bancă, cu un bobârnac şi -a aruncat şapca pe ceafă,  şi şi-a început rolul:
– Diriga, dacă mor între timp, țineți dumneavoastră discursul de despărțire? Vedem cu toții cât de bine vă pricepeți să spuneți vorbe frumoase, de adio.
Clasa a răsunat de hohote de râs, dar diriginta nu a înțeles gluma. Şi-a impins ochelarii pe nas, a ridicat o foaie de hârtie şi a început să citească:

– Regulamentul Balului de Absolvire…, dar s-a oprit înainte de a începe. A lăsat, din nou, ochelarii mai jos, pe nas, şi a aruncat priviri pârjolitoare către clasă, apoi a pițigăiat:
– Clar că nu este nevoie să-l citesc. Regulile sunt aceleaşi pe care vi le tot repet de patru ani de zile. Mai am şi alte treburi de făcut şi am obosit să vă tot dădăcesc. Pe scurt: nu aveți voie să aduceți la bal persoane străine, din afara liceului nostru. Tinuta decentă este obligatorie. Este strict interzis consumul de alcool şi droguri…
Şi diriginta a continuat să vorbească şi să scuipe spre nefericiții „din linia întâi”, până când o bufnitură, care semăna cu un fâlfâit puternic din aripi, a spart plictiseala din clasă. Un elev din prima bancă a scos umbrela şi a deschis-o în fața dirigintei, apoi a rostit suficient de tare să audă jumătate de clasă:
– Am aşteptat patru ani de zile să pot face asta.
În ritmul aplauzele şi în cadența hohotele de râs, diriginta a părăsit clasa.

Fragment din EVA – 20.06.2019

Desenul este creat în  Sketchbook de fiica mea, Oana. A avut mana libera sa o interpreteze pe Eva cum crede de cuviinta. Amuzanta interpretare, nu?

Reclame

12 gânduri despre „EVA – Ultima zi de liceu

  1. Sper ca Eva sa-l întâlneasca pe noul Adam si împreuna sa schimbe paradigma sistemului lumii decazute, initiind si abordând o noua perspectiva, viziune a regasirii Paradisului pierdut… 🙂
    O duminica sublima, învesmântata în Lumina draga Amalia !

    Apreciat de 1 persoană

    1. 🙂 Nici nu stiu daca va fi vorba despre vreun Adam, dar cine stie…? Momentan, m-am gandit sa o schimbe singura.
      Multumesc, Iosif! Duminica linistita!

      Apreciază

      1. Nici o sansa de reusita, n-are Eva fara Adam, zic eu ! 😉 În alta ordine de idei ma gândesc ca, nici Dumnezeu nu a creat Singur, Universul, iar tu crezi ca Eva se va descurca fara El ?!… 🙂

        Apreciază

    1. Cine stie cati adolescenti sunt obligati sa lucreze, ca sa se intretina. Intr-un anumit context, nu vad nimic rau in asta. Este de preferat sa constientizeze ca pot fi stapani pe propriile forte si sa nu se complaca in saracie si neputinta.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s